Praznicul Izvorului Tămăduirii în Moldova
Biserica noastră sărbătorește mâine Izvorul Tămăduirii. Mai multe biserici din Mitropolia Moldovei și Bucovinei își serbează hramul. Credincioșii care vor participa la hramurile mănăstirilor Horaița și Bistrița vor asista la procesiuni cu icoane făcătoare de minuni.
Ieșenii sunt așteptați mâine la hramul Bisericii "Izvorul Tămăduirii" din cartierul ieșean CUG II. Programul liturgic a început în această seară cu Vecernia unită cu Litia, și va continua mâine cu Utrenia, Sfânta Liturghie și slujba Aghezmei mici. Lăcașul de închinăciune se află în construcție, în prezent sfintele slujbe fiind oficiate în demisol. Mâine va fi sărbătoare și în parohia "Izvorul Tămăduirii" din Botoșani. În această seară a fost adus un fragment din moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia Romana de la Biserica "Sfântul Dumitru" din Botoșani. Mâine dimineață se va oficia Utrenia, Sfânta Liturghie și Agheazma mică. Tot mâine își va serba hramul Biserica "Izvorul Tămăduirii" din parohia Humuleștii Noi din Tg. Neamț. Mănăstirea Bistrița din județul Neamț își sărbătorește și ea cel de-al doilea hram. Programul liturgic a început în această seară cu slujba Privegherii și va continua mâine cu Sfânta Liturghie, sfințirea apei și tradiționalul pelerinaj cu icoana Sfintei Ana în jurul bisericii. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Mănăstirea Horăicioara se află în sărbătoare. Așa cum este tradiția, după slujba Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaița la Mănăstirea Horăicioara. În județul Vaslui va fi hram la Mănăstirea Bujoreni și la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Județean de Urgențe Vaslui. Tot mâine, este în sărbătoare Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Câmpulung Moldovenesc, filie a parohiei „Nașterea Maicii Domnului“, și Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ din parohia Capu Câmpului 2, Protopopiatul Suceava 2.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|