O. Doamne, prin Invierea Ta, Tu Te-ai facut toate lucrurile pentru toti oamenii! O, Preabogatule Imparate, cu un dar, Tu ai umplut toate mainile noastre intinse la cer! Bucurati-va, o, tu, cerule, si o, tu pamantule, bucurati-va! Bucura-te, o, tu, cerule, precum se bucura mama care isi hraneste copiii cei flamanzi; bucura-te, o, tu, pamantule, precum se bucura copiii la primirea hranei din mainile mamei lor!Biruinta lui Hristos este singura biruinta intru care se poate bucura intreaga lume, chiar de la inceputuri pana la sfarsit.Oricare alta biruinta de pe pamant a deosebit si inca ii deosebeste pe oameni, unii de altii.Atunci cand un imparat pamantesc castiga o victorie asupra altui imparat, unul dintre ei se bucura, iar celalalt se plange.Atunci cand omul iese biruitor asupra vecinului sau, sub un acoperis este cantare, iar sub celalalt este plangere.Nici o izbanda de bucurie de pe pamant nu este lipsita de otrava rautatii:biruitorul obisnuit, de pe pamant se bucura atat prin rasul sau, cat si prin lacrimile dusmanului sau, biruit.El nici nu vede cum loveste raul prin mijlocirea bucuriei.
Cand Tamberlan l-a biruit pe sultanul Baiazid, biruitorul l-a pus pe cel biruit intr-o cusca de fier in fata careia a mancat un ospat al biruintei.Rautatea lui i-a fost intreaga sa bucurie; ticalosia lui a fost hrana veseliei lui.O, fratii mei, ce scurta bucurie este rautatea! O, raul este hrana preaotravitoare pentru veselie! Cand regele Stefan Dusan l-a biruit pe regele bulgar, el nu a intrat pe pamantul bulgar, nici nu a luat poporul bulgar ca prizonier, ci, cu durere adanca, a plecat la o manastire ca sa posteasca si sa se roage.Acest biruitor a fost mai nobil decat cel dintai.Dar aceasta biruinta, ca fiecare biruinta, nu este lipsita de taisul pregatit pentru cel biruit.Dar chiar si cea mai inflacarata istorie a lumii este ca un soare, ale carui raze sunt pe jumatate luminoase, pe jumatate intunecate. Numai biruinta lui Hristos este ca soarele care revarsa raze stralucitoare peste toti cei care se afla sub el.Numai biruinta lui Hristos umple toate sufletele oamenilor cu bucurie de neinvins.Numai aceasta singura este fara de rautate sau pizma.
Vei spune ca aceasta este o biruinta plina de taine. Este, dar in acelasi timp este descoperita si intregii omeniri, celor vii si celor morti.Vei spune ca aceasta este o biruinta plina de dar? Este, si mai mult decat atat.Nu este mama plina de dar cand, nu o data sau de doua ori isi izbaveste copiii de serpi, dar pentru a-i izbavi pe ei pentru totdeauna, aceasta merge cu curaj chiar in cuibul serpilor si ii arde in intregime? Vei spune ca aceasta este o biruinta tamaduitoare? Este tamaduitoare si mantuitoare pentru vecii vecilor.Aceasta biruinta aleasa mantuieste oamenii de rau si ii face fara de pacat si fara de moarte.Nemurirea fara lipsirea de pacat ar insemna doar largirea puterii raului si a rautatii si a pizmei, dar nemurirea dimpreuna cu lipsa de pacat aduce bucuria fara de margini si ii face pe oameni fratii ingerilor minunati ai lui Dumnezeu.
Cine nu s-ar bucura intru biruinta Domnului nostru Iisus Hristos? El nu a fost biruitor pentru El, ci pentru noi.Biruinta Lui nu L-a facut pe El mai mare sau mai viu, sau mai bogat, ci pe noi ne-a facut astfel. Biruinta Lui nu este egoism, ci dragoste; nu este insfacare, ci daruire.Cuceritorii pamantesti iau biruinta asupra lor; Hristos este singurul Cuceritor care o aduce.Nici macar un singur cuceritor pamantesc, imparat sau capetenie, nu doreste ca biruinta lui sa-i fie luata si data altcuiva; numai Domnul Cel Inviat daruieste biruinta Lui cu amandoua mainile fiecaruia dintre noi si nu este suparat, ci mai mult Se bucura atunci cand noi prin biruinta Lui ne facem biruitori - cu alte cuvinte: mai mari, mai vii si mai bogati decat am fost.
Biruintele pamantesti arata mai bine cand sunt privite de departe, dar sunt mai urate si mai respingatoare cand sunt privite de aproape; in vreme ce, in ceea ce priveste biruinta lui Hristos, nu se poate spune de arata mai bine, de departe sau de aproape.Privind aceasta biruinta de departe ne minunam de aceasta, ca fiind fara de asemanare in stralucirea, curatia si harul mantuitor.Privind aceasta biruinta de aproape, ne minunam de aceasta pentru ca sunt invinsi vrajmasii cumpliti si pentru ca au fost sloboziti robi fara de numar ai lor.Astazi este ziua cea mai presus dintre toate zilele anului, inchinata sarbatoririi acestei biruinte a lui Hristos si de aceea se cade sa privim aceasta biruinta de aproapoe, atat pentru mai buna noastra cunoastere, cat si pentru mai marea noastra bucurie.
Atunci sa ne apropiem de Domnul nostru Inviat si Biruitor si sa ne intrebam, mai intai: asupra cui a fost biruitor Hristos prin Invierea Sa? In al doilea rand: pe cine a slobozit Hristos prin biruinta Sa?
Prin Invierea Sa, Domnul a biruit pe cei doi dintre cei mai aprigi vrajmasi ai vietii si ai cinstei omenesti: moartea si pacatul.Acesti doi vrajmasi ai oamenilor s-au nascut atunci cand primul om s- a despartit de Dumnezeu, calcand peste poruncile despre ascultare, fata de Facatorul sau. In Rai, Omul nu a cunoscut nici moartea nici pacatul, nici frica nici rusinea. Pentru ca, despartindu-se de Dumnezeul Cel viu, omul nu a putut cunoaste despre moarte si traind in ascultare desavarsita fata de Dumnezeu, el nu a putut cunoaste nimic despre pacat.Acolo unde nu se cunoaste moartea, nu exista frica; si acolo unde nu se cunoaste pacatul, nu s-a nascut rusinea din pacat. De indata ce omul a pacatuit impotriva ascultarii mantuitoare fata de Dumnezeu, atat frica, cat si rusinea au venit impreuna cu pacatul; omul s-a simtit la o departare nemarginita fata de Dumnezeu, si a simtit dinainte secerea mortii asupra lui.De aceea, atunci cand Dumnezeu l-a chemat pe Adam si a intrebat:"Adame, unde esti?", el a spus:"Am auzit glasul Tau in Rai si m-am temut caci sunt gol, si m-am ascuns"(Fac.3,9-10).Pana atunci, glasul lui Dumnezeu il incurajase, il bucurase si il insufletise pe Adam, dar atunci, cand se savarsise pacatul, acelasi glas aducea slabiciune, groaza, moarte.Pana atunci Adam se stia invesmantat in acoperamantul fara de moarte al ingerilor, dar atunci el s-a stiut stricat de pacat, jefuit, pangarit si coborat pana la treapta animalelor si coborat pana la masura unui pitic. Asadar, fratii mei, vedeti cat de ingrozitor este cel mai mic pacat al neascultarii fata de Dumnezeu.
Capatand frica fata de Dumnezeu, Adam s-a ascuns printre pomii raiului - ca o pisica de casa care atunci cand salbaticeste, o porneste pe dealuri si incepe sa se ascunda de stapanul ei si de mana care a hranit-o! Adam a inceput sa caute ocrotire in afara Ocrotitorului sau, de la animalele lipsite de judecata, pe care le stapanise pe deplin pana atunci. Un pacat a atras cu viteza luminii fulgerului pe cel de al doilea, al treilea, al sutelea, al miilea, pana cand omul s-a facut in cele din urma ca animalul intre animale si ca pamantul intre cele pamantesti, atat in trup cat si in suflet. Calea pacatoasa pe care a pornit-o Adam l-a dus catre pamant si in pamant. Si astfel Dumnezeu a spus:"Pamant esti si in pamant te vei intoarce"(Fac.3, 19) aratand nu numai judecata lui Dumnezeu, ci si o socotinta mai mare asupra celor pamantesti si a risipirii omului, care, odata inceput, a crescut grabnic.
CONTINUARE :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2000.htm