[TINERI PENTRU ROMANIA]

ÎN FURTUNĂ

-I-

O revoluţie politică teribilă zdruncină Patriile din temelii.
Posibilitatea creării unui univers concentraţionar global şi teama de el încep să se contureze.
Situaţie periculoasă fără precedent în istorie.
Moralitatea noastră, limba română, obiceiurile noastre, conştiinţa noastră naţională îi suportă cu greu repercusiunile.
Se naşte o întrebare plină de nelinişte: vom rezista?

-II-

Avem tărie de caracter.
Ne-am salvat în trecut luptând cu trei imperii.
Ne vom salva şi acum.
Am fost şi-om fi!
Depresiile unora dintre noi sunt fandoseli.
De ce atâta pesimism?!

Ce trebuie să facem pentru a ne relua drumul spre viitor?
Întâi să ne întoarcem la ce ne-a asigurat existenţa.
Apoi să nu abandonăm niciunul din idealurile strămoşilor.
Lipsa de continuitate istorică ne-ar face să batem pasul pe loc.

-III-

Să ne administrăm singuri!
Dreptul la viaţă şi tutela sunt incompatibile.
Să ne recuperăm suveranitatea!
Aservirea e de neconceput.
Un Popor are nevoie de prestigiu.
Să ne păstrăm încrederea!
Încrederea în noi.
Încrederea în destinul nostru.

-IV-

Nu putem fi parţial români.
Colaboraţionist devine doar cine acceptă deznaţionalizarea.
Aduce servicii Ţării doar cine nu se leapadă de românul din el.
Avem sânge nobil daco-roman.
Pentru noi secretul măreţiei e să progresăm rămânând noi înşine.

Să fim noi înşine pe deplin.
Fără ceea ce ne defineşte nu ne putem păstra specificul, baza oricărei mari realizări.
Ne plângem mereu de viaţa noastră fără orizont, de neputinţa noastră de a crea ceva remarcabil.
Am lucrat vreodată pentru binele comun din toate puterile, stimulaţi din interior de dragostea de Ţară, de energiile trecutului şi de o credinţă de nezdruncinat în viitor?

-V-

E timpul să ne comportăm ca Popor matur.
Ne-o cere situaţia Ţării.
Nu credeţi că unele dintre neurasteniile noastre, dintre repulsiile noastre, dintre disperările noastre sunt ridicole şi denotă o adolescenţă întârziată?

-VI-

Vom avea un viitor dacă ne vom da osteneala să-l construim.
Nu împrejurările ne-au adus unde suntem, ci noi.
Fiecare regres a fost consecinţa nesocotinţei noastre sau a apatiei noastre.
Fiecare redresare s-a produs oportun când ne-am hotărât s-o vrem.

Să ne purtăm torţa ţinând-o sus deasupra capului şi să n-o lăsăm să se stingă oricât de puternică ar fi furtuna.

Tomescu Ionuţ