Eu o găsesc foarte utopică. Aș fi preferat o abordare care să țină cont de realitățile pe care le trăim.

Familia regală este, mulțumită Constituțiilor ante-comuniste, creștin-ortodoxă, iar o nouă Constituție n-ar putea pretinde acest lucru, statul fiind laic de multă vreme, iar numărul credincioșilor care ar dori ca religia să aibă o influență mai mare în societate este foarte mic.

În plus, deși german ca origine, Regele s-a dovedit a fi un român mai bun decât majoritatea politicienilor de sânge românesc. Dincolo de unele accidente care survin din când în când într-o dinastie regală (mă gândesc la Carol al II-lea), aristocrații au o ținută morală superioară, o noblețe înnăscută (Regele Mihai) sau/și cultivată.

N-ar trebui ca resentimentele - firești - provocate de domnia lui Carol al II-lea să se răsfrângă în continuare asupra familiei regale (devenită, între timp, „de România”). Ceea ce trăim în zilele noastre, cu o clasă politică aleasă de noi este, probabil, mai rău. Un Carol al II-lea venit acum pe tron nu ar mai putea, cred, să facă aceleași jocuri pe care le-a putut face în perioada interbelică. Este, oricum, de analizat.
Mi-aș dori, măcar, ca monarhia să fie luată în calcul de către politicieni, ca o posibilitate, dacă se dorește o nouă Constituție.