[cristiboss56]

- Cum poate omul modern să lupte cu gândurile care ne vin ca un noian din tot ceea ce vedem, auzim, simţim?
- La nivelul gândului, adică prin rugăciunea de toată vremea, prin ocolirea patimilor, prin observarea de sine, prin înmulţirea gândurilor bune, prin preocupări deosebite, care fac nelucrătoare impresiile din afară. Sfântul Marcu Ascetul spune: „În inima iubitoare de Dumnezeu păcatul nu poate să rămână, aşa cum focul nu poate rămâne în apă.” (Filocalia, vol. 1). Dacă eşti angajat într-o viaţă superioară, nu te mai ocupi cu lucruri inferioare.
- Dacă ura este un păcat, este păcat să urăşti răutatea şi ura din jur?
- Nu, răutatea e bine să o urăşti. „Nedreptatea o urăsc şi o dispreţuiesc, dar Legea Ta o iubesc”, zice psalmistul (Ps. 118, 163). Adică noi nu îl urâm pe făptuitor, ci urâm răutatea în sine. Dacă e legată de făptuitor, îl dorim bun şi nu-l urâm, nu îl îndepărtăm, dar răutatea în sine o urâm şi nu vrem să existe, nici la noi şi nici la altul.
- Ce trebuie să-i ofere un părinte copilului său, pentru ca acesta să fie crescut în frica de Dumnezeu?
- Exemple. Exemple bune, exemple de religiozitate. În viaţa de familie, în general, sunt nişte lipsuri, în sensul că cei mai mulţi cred că viaţa religioasă este o chestiune particulară. Or în viaţa de familie nu există nimic particular. Nici gândurile ai putea să zici că nu-s particulare. Totul trebuie să fie împreună, al tuturor, aşa încât în familie trebuie pusă în valoare şi credinţa religioasă. „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.”sunt cuvinte care se spun la Liturghie şi la Cununie. De ce şi la Cununie? Pentru că sunt importante pentru cei care se cunună şi pentru că şi viaţa creştină trebuie să fie un fel de Liturghie. Nu se poate socoti că omul îşi îndeplineşte datoria atunci când, pentru a se ruga, se separă de celălalt, ci trebuie să se roage împreună (dacă nu se poate totdeauna, cel puţin din când în când, dar cât se poate mai des) şi să le dea şi copiilor exemple de rugăciune împreună. Zorica Laţcu are o poezie, Ectenie, şi zice într-un loc: „Când plecăm genunchii seara, amândoi”. Dar ia să v-o spun pe toată:

Pentru ca iubirea noastră să-nflorească,
Albă cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mlădița dragostei să crească,
Plină de miresme, dulce de rodiri;
Pentru ca din neaua grea de peste iarnă
Rod de viață caldă iarăși să legăm,
Pentru ca lumina peste noi să cearnă,
Domnului să ne rugăm.
Pentru că să-Și verse binecuvântarea,
Ca un zvon de vânturi line, peste noi,
Pentru ca în suflet să-I simțim chemarea,
Când plecăm genunchii, seara, amândoi;
Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune,
Când, cuprinși de patimi, Numele-I strigăm,
Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca belșugul țarinilor grele
Să ne facă traiul rodnic și umil,
Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele
Să sclipească-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea să ne miruiască
Și-n lumina morții viața s-o cercăm,
Pentru ca din muncă pacea să rodească,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca mulțimea îndurării Sale
Însuși să-și pogoare pasul către noi,
Pentru ca să-I ducem sufletul în cale,
Cu miros de smirnă și cu ramuri moi;
Pentru ca-n lumina alb-a dimineții,
Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm,
Și-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieții,
Domnului să ne rugăm.
glykys-
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...II-b1-p982.htm