[cezar_ioan]

În prealabil postat de cezar_ioan

să ascultăm.

Ce vrei să asculţi, nebunule?
Înşelatule, cine te crezi?...
Vezi-ţi păcatele, omule mândru, şi ascultă sfatul înţelept al surorii care ţi-a strigat, oarecînd, "Vindecă-te tu, mai întăi, doctore!..."


Da, da, da. Aşa este, într-adevăr!
Mă smeresc prin harul Domnului şi mărturisesc: aşa stau lucrurile, da, aşa şi trebuie să stea mereu, ca harul să devină lucrător în omul păcătos, cu adevărat aşa este.

Acum eu vin şi spun: să ascultăm!
Înclin să cred tot mai mult că urechea (auzul) e primul organ duhovnicesc trezit la viaţă de har, întru vrednicia lucrării vieţii creştine.
Precum în lumea lui diafană, înainte de naştere, fătul mai întâi aude ceea ce va vedea abia după naştere, aşa şi în viaţa bebeluşului duhovnicesc: înclin să cred că mai întâi auzim.
"Credinţa vine din auzite"... zic şi eu acum, după ureche...:)

E un auz subţire, acesta...

O prezenţă
pe care nu o poţi numi decât cu teamă multă: auzire...
O fulgerare de gând, lămurit sau abia ghicit, după cum îţi e limpezimea sufletului, dorinţa, sfârşirea, duhul rugăciunii, al căinţei, pacea...

Frate, când te rogi caută să iei o clipă aminte şi să asculţi, mi-a spus călugărul... Apoi m-a lăsat, sub binecuvântarea mâinii puse pe creştetul capului meu nerod. Am rămas nedumerit foarte...
Au trecut 3 ani de atunci, în care am cercat să cunosc duhul vorbei acesteia.

Am îndrăznit de multe ori să ascult. Cu teamă, cu îndoială, cu frica de iluzii sau halucinaţii, cu evidenţa duhului de înşelare.
Iar astăzi cunosc şi cred şi mărturisesc în Hristos că Domnul ne vorbeşte necontenit, prin harul Lui, prin îngeri, prin sfinţii la care avem evlavie, prin Măicuţa Lui, prin preot, prin confraţi, prin lucruri, prin propriul corp, prin întâmplări felurite, prin propria conştiinţă (ce ureche mare e această conştiinţă, în om!).

Dar noi nu suntem mai întâi orbi, ci surzi. Orbi erau iudeii care L-au răstignit pe Hristos.
Nu auzim, poate pentru că mai întâi nu ştim că suntem chemaţi să ascultăm.
Ce? Pe cine?

Cuvântul!
Lăudat fie în veci! AMIN+

P.S. Un exemplu: mă trezesc din somn şi spun: Doamne, cum să fac cu X? Că rău mă necăjeşte şi mii de gânduri am din pricina asta şi vreau să fac aşa şi aşa, precum ştii...
Apoi aud, clar, inconfundabil, lămurit şi fără de timp: "Iubiţi-vă unii pe alţii, precum Eu v-am iubit pe voi mai întâi..."
(Am transcris, evident, după... ureche. Doamne, iartă-mă! Şi să mă iertaţi şi voi, fraţilor şi surorilor, de v-am greşit.)