[cristiboss56]

Iubiţi credincioşi,
Îndoiala lui Toma la Învierea Domnului a avut şi un rol providenţial. Căci, prin pipăirea rănilor Mîntuitorului, Toma dovedeşte celor necredincioşi că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de păcat şi că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mântuirea lumii. Iar dacă Toma s-a îndoit de Învierea Domnului, după ce şi-a pus mâna în coasta Lui, s-a căit de necredinţa sa şi, căzînd în genunchi, şi-a mărturisit cu lacrimi credinţa şi păcatul său, prin aceste cuvinte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.
Oare cîţi dintre creştinii de astăzi nu cad în păcatul îndoielii şi al necredinţei în Dumnezeu? Însă se întorc la credinţă, cu căinţă şi smerenie ca apostolul Toma? Din cauza fricii şi Petru s-a lepădat de Hristos prin cuvintele: „Nu cunosc pe omul acesta!”. (Matei XXVI, 74). Dar îndată după cântatul cocoşului, din miezul nopţii, Petru a ieşit afară şi a plâns cu amar. Toată viaţa s-a căit Petru de căderea şi necredinţa sa. Dar dintre noi câţi creştini nu se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu? Câţi nu-L înjură şi-L hulesc? Câţi nu caută dovezi şi zic: „Nu cred până nu văd!”? Câţi nu caută să pipăie rănile şi coasta Domnului, căutând dovezi ale existenţei lui Dumnezeu prin pământ, prin mărturii vechi, prin tainele planetelor şi ale Universului? Câţi nu zic dintre creştini: „Aici este raiul şi iadul! Aici pe pămînt este totul!”. Iar când se văd bolnavi, în faţa primejdiei, a sărăciei şi a morţii, nici atunci nu se căiesc ca Toma, să zică: „Tu eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu! Acum cred în Tine Doamne, că Tu m-ai zidit şi m-ai mântuit. Iartă-mă de necredinţa mea!”. Nici măcar la bătrâneţe nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru, viaţa lor din tinereţe, cheltuită în desfrâu, în răutăţi şi necredinţă.
Puţini sunt acei care se pocăiesc de păcate la bătrâneţe. Cei mulţi mor aşa cum au trăit, în necredinţă şi nepocăinţă, spre a lor veşnică osândă. Cu adevărat, mare dar este credinţa în Dumnezeu însoţită de fapte bune! De aceea a şi zis Mântuitorul către Toma cea de-a zecea fericire: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan XX, 29). Iar cu alt prilej a zis către ucenicii Săi: „Fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine” (Matei XI, 6). Adică nu se va sminti din dreapta credinţă în Dumnezeu, cum s-au smintit mulţi în zilele noastre.
De ce credeţi că se smintesc unii creştini în Hristos şi cad din dreapta credinţă apostolică în tot felul de secte şi grupări religioase? Pentru că ei vor să cuprindă cu mintea lor tainele şi dogmele credinţei. Ei vor să pipăie cu raţiunea lor limitată mâinile şi coasta Domnului, adică vor să înţeleagă adâncul cel nepătruns al credinţei, mai mult decât este dat omului să înţeleagă.
Dar cei mai mulţi se leapădă şi se smintesc de Biserica întemeiată de Hristos din cauza mândriei şi a neascultării lor. Se smintesc de Maica Domnului şi din mândrie şi neascultare o defaimă spunând că ar fi fost o femeie de rând. Se smintesc de Sfânta Cruce şi din aceleaşi pricini spun că este un semn de ocară, iar nu armă a creştinilor împotriva diavolilor, sfinţită cu sângele lui Hristos. Se smintesc de sfintele icoane şi le numesc idoli, neînţelegând sensul lor duhovnicesc. Se smintesc de sfinţi şi de cinstea dată lor şi-i numesc oameni de rând, iar pe ei se numesc drepţi şi mântuiţi.
Se smintesc de preoţi, nu le recunosc harul Duhului Sfânt primit la hirotonie şi îi judecă. Se smintesc de Tainele Bisericii întemeiate de Hristos, prin care se revarsă harul Duhului Sfânt şi le refuză pe toate. Se smintesc de învăţătura Sfintei Scripturi şi o răstălmăcesc după voia şi mintea lor, spre a lor osândă şi amăgirea multora.
De vom rămâne însă statornici şi ascultători în sânul Bisericii Ortodoxe şi vom păstra cu sfinţenie dreapta credinţă dată nouă de Hristos, ne vom izbăvi de necredinţa lui Toma, de sminteala religioasă a sectelor şi vom înţelege cum trebuie înţeleasă învăţătura Sfintei Evanghelii în sensul adevărat al celor două fericiri: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” şi „Fericit este acela ce nu se va sminti întru Mine!”.

Iubiţi credincioşi,
Se cade nouă astăzi, să ne bucurăm că stăm neclintiţi în dreapta credinţă şi suntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredincioşii se leapădă şi caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupeşti; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credinţă caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credinţei şi vestesc altă Evanghelie; cei robiţi de patimi amână pocăinţa, iar noi, fiii Învierii şi fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămânem credincioşi până la sfârşit, ştiind că „cel ce va răbda toate până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei XXIV, 13). Astăzi, a opta zi după Sfintele Paşti, Domnul Înviat S-a arătat Apostolilor şi le-a dat pacea Duhului Sfânt după care suspină toată lumea. Astăzi Mântuitorul l-a încredinţat pe Toma că a înviat cu adevărat şi ne încredinţează şi pe noi că vom învia cu toţii la judecata de apoi.
De aceea să ne bucurăm pentru Înviere. Să ne bucurăm pentru mărturisirea de credinţă a lui Toma şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca şi ceilalţi îndoielnici în credinţă şi doritori de semne şi minuni, tineri sau bătrâni, rude, vecini şi chiar fii, să mărturisească şi ei pe Hristos împreună cu Apostolul Toma. Să ne bucurăm cu adevărat că avem cu noi, în mâinile noastre, pe Domnul Înviat şi suntem izbăviţi de chinurile sufleteşti ale necredinţei şi îndoielii.
Noi credem în Dumnezeu şi nu căutăm să iscodim tainele credinţei, sau să pipăim coasta Domnului. Cerul înstelat ne arată puterea Lui. Soarele şi Luna ne amintesc de strălucirea Lui. Florile câmpului şi armonia creaţiei ne încredinţează că Dumnezeu este frumuseţe. Copiii cei nevinovaţi, asemenea îngerilor, ne amintesc de bunătatea lui Dumnezeu şi ne îndeamnă la sfinţenie. Mamele cu pruncii la sân, când se roagă, ne aduc aminte de Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe, care se roagă pentru mântuirea lumii.
Pentru toate acestea să ne întărim mai mult în credinţă şi să ne bucurăm. Ne putem şi noi atinge de Domnul cu inima, cu mintea, cu voinţa şi chiar cu trupul, dar nu cu nevrednicie, sau cu îndoială ca apostolul Toma. Cu inima ne atingem de Domnul prin credinţă, evlavie şi rugăciune curată, duhovnicească. Cu mintea ne atingem de Domnul prin citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi ziditoare de suflet.
Cu voinţa ne atingem de Domnul prin săvârşirea faptelor bune, în dragoste şi smerenie. Iar cu sufletul şi cu trupul ne hrănim şi ne unim mistic cu Hristos Mântuitorul prin Sfânta Împărtăşanie, care este cea mai înaltă cale de unire a noastră cu Hristos, fără de care nu ne putem mântui.
Vă reamintim că astăzi, la Duminica Tomei, numită şi „Paştele blajinilor” în unele sate ies credincioşii la cimitir unde fac pomenire, dau de mâncare unii altora şi cântă cu toţii troparul Învierii. Păstraţi cu sfinţenie acest obicei creştinesc. De altfel fiecare Duminică este un Paşte, este ziua Învierii Domnului, ziua bucuriei şi a mântuirii noastre.
Să păstrăm cu sfinţenie credinţa curată şi fierbinte în Dumnezeu. Să ne ferim de necredincioşi, de sectanţi şi de îndoielnici, ca să nu cădem în cursele lor. Să păstrăm cu grijă frumuseţea cultului ortodox şi toată tradiţia străbună moştenită de la înaintaşi şi să trăim în pace şi iubire unii cu alţii, ca împreună să cântăm cu îngerii: „Hristos a înviat!”. Amin.