Sfantul Macarie Egipteanul, Omilia a XI-a:

11. ,,Dar cînd auzi că în vremea aceea, Domnul a izbăvit sufletele din iad şi din întuneric şi coborînd la iad a făcut un lucru minunat, să nu socoti că aceste lucruri sunt departe de sufletul tău.(într-adevăr), primind omul (sfaturile) celui viclean, moartea are în stăpânire sufletele (urmaşilor) lui Adam şi ţine închise gîndurile su-fletului. De aceea, când auzi (vorbindu-se) despre morminte să nu te gândeşti numai la cele ce se văd, pentru că şi inima ta este o groapă şi un mormînt. Pentru că atunci când începătorul răutăţii şi îngerii lui se cuibăresc în el, fac drumuri şi cărări pe care puterile lui satan (intră) şi se plimbă în mintea şi în cugetele tale, (care atunci) nu este (sufletul tău), un iad, o groapă şi un mormânt, iar tu nu eşti mort pentru Dumnezeu ? Acolo, în suflet, a ascuns satan argintul cel fără de preţ; acolo a semănat seminţele amărăciunii, pe acesta l-a dospit cu aluatul cel vechi şi l-a făcut izvor de apă murdară.(Impărtăşindu-ne, deci, cu trupul lui Hristos), Domnul intră în sufletele celor care II caută, intră în adâncul iadului inimii şi acolo porunceşte inimii zicând : ,,Scoate afară sufletele cele închise". El sfarmă pietrele cele grele, care zac deasupra sufletului, deschide mormintele şi eliberează din temniţa cea întunecoasă sufletul, care este mort cu adevărat.

12. (Să presupunem) că un om este legat cu lanţuri de mâini şi de picioare şi vine cineva care îi dezleagă lanţurile şi-l lasă liber să meargă unde voieşte ; la fel (dezleagă) Domnul şisufletul cel legat cu lanţurile morţii, îi eliberează mintea şi-i dă drumul să se odihnească în aerul celdumnezeiesc.Sau : un om a fost prins în viitoarea unui râu ; a fost dus la fund, s-a înecat şi zace mort în mijlocul unor fiare cumplite. Dacă cineva, neştiind să înnoate, vrea să-l salveze pe acesta, se îneacă şi se pierde şi el împreună cu acesta. Numai un înotător încercat poate să se scufunde în apă şi să scoată pe cel înecat din mijlocul fiarelor. Apa însăşi, când vede înotînd pe cel încercat, care ştie (ce să facă), îl ajută pe acesta, şi-l ridică spre păturile superioare. La fel este sufletul, cufundat în abisul întunericului şi în adâncul morţii; este înecat şi mort faţă de Dumnezeu, (zace) în mijlocul unor fiare cumplite.Şi cine (Altul) poate să se coboare în acele cămări şi adîncuri ale morţii şi ale iadului (din inimă), dacă nu Acela care a făcut trupul ? El pătrunde în ambele părţi : în adîncul iadului unde sufletul este ţinut de către moarte, împreună cu cugetele lui — şi scoate pe Adam cel mort din adîncul cel întunecat.Moartea însăşi prin încercarea (la care a supus) pe acest om, îi vine în ajutor, precum apa celui ce înota.

13. Că ce lucru greu este pentru Dumnezeu să ajungă până la moarte şi până în sânul cel adânc al inimii şi să recheme (la viaţă) pe Adam cel mort ? Că dacă în lumea de acum, în care sunt case şi lăcaşuri, — în care, locuiesc oamenii — şi (locuri) unde (vieţuiesc) fiare, lei, balauri şi monştri otrăvitori ; iar soarele — care este o creatură, intrînd de pretutindeni (în ele) prin uşi şi prin ferestre, prin peşterile leilor şi prin găurile şerpilor, iese apoi (din ele) şi cu nimic nu se vătăma,cu cît mai mult Dumnezeu, Stăpînul tuturor lucrurilor intră în sălaşuri, în casele şi în sufletele oamenilor, unde s-a cuibărit moartea şi eliberează de acolo pe Adam, (şi întreg neamul său) fără să sufere ceva de la moarte ? (La fel se întîmplă şi cu ploaia). Coborîndu-se din cer, ploaia ajunge în locurile cele mai de jos ale pămîntului, umezeşte şi înviorează rădăcinile cele uscate şi produce acolo odraslă nouă.

14.Se deosebeşte (omul) care duce luptă şi război cu satan care are suflet zdrobit şi este (copleşit) de grijă, de durere şi de lacrimi de cel care trăieşte în apăsare.Pentru că, în două situaţii se pot afla oamenii. Unul stăruie în astfel de lucruri, iar Domul este alături de el în luptă şi-l păzeşte. El îl caută cu stăruinţă şi bate la uşă să I se deschidă. Iar dacă (un astfel de) frate se pare bun în această luptă, (aceasta se datoreşte faptului că) este susţinut de har.(Altul), însă, nu are nici o temelie, nu are frică de Dumnezeu, nu şi-a zdrobit inima, nici nu-şi stăpîneşte inima şi mădularele, pentru a nu umbla fără rînduială. Neintrînd în luptă, sufletul său este încă pierdut. Deci, se deosebeşte cel ce se află în luptă şi în necaz de cel ce nu ştie ce este lupta. (La fel se întîmplă cu) seminţele. Odată ce au fost aruncate în pămînt, (ele trebuie) să reziste la gheaţă, la iarnă şi la răceala aerului ; dar, la vremea cuvenită, sunt reînsufleţite şi odrăslesc.

15.Poate că satan spune inimii tale : ,,Iată câte rele ai făcut!Iată de câte nebunii s-a umplut sufletul tău ! Eşti îngropat în păcate şi nu mai poţi să te mântuieşti!" Face aceasta pentru a te duce la disperare, fiindcă nu-i place pocăinţa (în lume) şi vorbeşte in orice clipă sufletului, aşa cum vorbeşte un om cu un (alt) om. Tu, însă, răspunde-i : Am mărturia scrisă a Domnului că nu vrea moartea păcătosului, ci pocăindu-se, să se întoarcă de la calea răutăţii şi să fie viu.Că de aceea S-a coborât El (din ceruri) ca să mântuiască pe cei păcătoşi, să învieze şi să ridice pe cei morţi, iar pe cei (ce se aflau întru întuneric) să-i lumineze. El, venind la noi, ne-a chemat să devenim cu adevărat fiii (Săi, să moştenim) cetatea cea sfântă a păcii, viaţa care niciodată nu se sfârşeşte şi slava cea nestricăcioasă. Se cuvine, deci, ca noi să dăm urmare acestui început bun : să stăruim în sărăcie, în (gândul că suntem) străini, pe pămînt, în nevoinţe, în rugăciuni către Dumnezeu, şi să batem la uşă cu încredere. Trupul este aproape de suflet, dar Domnul este şi mai aproape. (El poate) să vină şi să deschidă uşile cele închise ale inimii şi să ne dăruiască bogăţia cea cerească. El este bun şi iubitor de oameni, şi nemincinoase sunt făgăduinţele Sale. Numai dacă noi răbdăm până la sfârşit şi îl căutăm pe El. Slavă îndurărilor Tatălui şi Fiului şi Sfântuîui Duh, în veci. Amin."

Sursa: http://www.scribd.com/doc/22484153/S...i-Duhovnicesti