La Evanghelia Duminicii celei noi, despre taina Sâmbetei şi a Duminicii

În această omilie, Sf Grigorie explică de ce a binecuvântat şi a sfinţit Dumnezeu, ca fiind cea mai aleasă, tocmai ziua a şaptea, în care nu a săvârşit nimic, ci s-a odihnit.

Selectez din omilie o parte din răspuns, cu scuzele de rigoare pentru trunchierea mesajului:

Dumnezeu "a binecuvântat ziua a şaptea, în care s-a oprit din lucrarea celor ce încap sub simţuri, întrucât acea zi era, prin zăbavă şi răgaz, ca o înălţare de la cele de jos şi de puţin preţ, către cele ce erau mai bune şi mai presus de lume.
...
El ne învaţă a căuta să intrăm, în măsura în care este cu putinţă, în acea odihnă, care este vederea duhovnicească a minţii noastre şi înălţare spre Dumnezeu.
...
Lucrarea cea fără de început a lui Dumnezeu înseamnă întoarcerea în Sine, căci El se mişcă, fără de început, întru contemplarea de Sine.
...
Dacă vei îndepărta mintea ta de la orice cugetare - chiar dacă este ea bună - şi dacă te vei întoarce în întregime spre tine însuţi, printr-o rugăciunea stăruitoare şi necurmată, cu adevărat vei intra atunci şi tu în odihna dumnezeiască şi vei dobândi binecuvântarea celei de-a şaptea zile, contemplându-te tu pe tine însuţi şi prin tine înălţându-te spre vederea lui Dumnezeu; căci scopul rugăciunii - zice Scriptura - este răpirea către Domnul."