Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Florine, știi bine că nu pot să amestec ce își imaginează cei aflați în afara Bisericii cu ceea ce trăiesc efectiv, experimentînd ca mădulare ale Bisericii, creștinii. Filosofia analitică a celor din afara Bisericii naște cu totul alte roade decât viețuirea organică din Biserică.
Deși se pot face mii de paralele și tot atâtea interpretări, fie ele și frumoase pentru intelectul amator de gândire, paralelele tot paralele rămân. Nu poți să te împărtășești de Hristos când nu faci parte din Trupul al cărui Cap este El. Dar poți să-ți imaginezi, ce-i drept, chiar cu mare intensitate... Părinții numesc această imaginație cu termenul de înșelare, după cum probabil știi prea bine (îmi amintesc că ai participat la alte discuții arătînd că ai cunoștințe precise despre scrierile Sfinților Părinți).
Eu așa cred, sper că nu te supără prea tare credința mea.
P.S. Cât privește psihologia omului care se împărtășește de Hristos, îți recomand cu toată căldura două cărți: Sfântul Teofan Zăvorâtul (orice lucrare despre rugăciune) și cartea "Starețul meu - Gheron Iosif Isihastul". În aceste texte, un căutător al Adevărului poate găsi mii de subtilități privind psihologia rugăciunii și, în general, a vieții unor trăitori autentici în Hristos.
|
Stiu si iti respect punctul de vedere.
Scrierile Sfintilor Parinti sunt surse inepuizabile de inspiratie duhovniceasca.
De viata. De traire elevata.
Miezul lor este puternic si foarte curat.
Intradevar, fructele difera foarte mult. Ele se hranesc esentialmente din calitatea intentiei.
Fara Biserica omul nu poate nimic.
Depinde ce intelegem prin Biserica.
Multumesc de recomandari.