14 mai – Praznicul Sfinților Închisorilor: Al doilea hram al Mănăstirii Petru Vodă



În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici ce au pătimit în temniţele comuniste din România.
Aceşti sfinţi mucenici s-au săvârşit în temniţele comuniste din România între anii 1945-1964, fiind chinuiţi în multe feluri: cu foame, cu frig, cu bătăi, cu teroare continuă, cu insulte şi umiliri nenumărate şi cu multe alte chinuri scornite de diavol şi slugile lui pentru a le înfrânge credinţa şi a-i compromite. Unii de pe urma grelelor pătimiri s-au îmbolnăvit, îndoindu-li-se chinurile deoarece asistenţa medicală era condiţionată de compromitere.


Aceştia pe care îi cinstim astăzi ca şi sfinţi sunt aceia dintre zecile şi sutele de mii de purtători de zeghe din România comunistă care au murit cu nădejdea vieţii veşnice şi mărturisind dreapta credinţă, indiferent de culoarea politică, motivul arestării sau viaţa pe care au dus-o înainte. Căci suferinţa îndurată în închisori, în lagăre de muncă forţată, în anchete sau în marea închisoare care a devenit România după 1945, i-a înţelepţit, făcându-i să înţeleagă rostul lor în mijlocul acestei suferinţe: ispăşirea păcatelor proprii şi ale neamului întreg. A fost o generaţie de jertfă pe altarul acestui neam. De aceea amintirea lor mult înflăcărează inimile noastre spre păzirea neştirbită a rânduielilor strămoşeşti: credinţa şi dragostea de neam. Ei sunt sufletul şi cetatea neamului nostru. Căci prin jertfa lor şi a altora mai dinainte asemenea lor a dăinuit neamul nostru în istorie păstrându-se în valorile credinţei. Şi nădăjduim să se păstreze şi de acum înainte, cu rugăciunile lor, până la Învierea cea de obşte.


Dintre cei pe care îi cinstim astăzi unii au murit în închisori, în lagăre, în anchete, la securitate, alţii ucişi mişeleşte sau executaţi pe întregul cuprins al ţării. Majoritatea au fost îngropaţi în gropi comune, în locuri necunoscute, sfinţind întreg pământul ţării. Cele mai mari şi mai cunoscute centre de exterminare sunt: Aiud, Gherla, Jilava, Piteşti, Târgu Ocna, Canalul, Delta Dunării, Sighet, Mislea, Miercurea Ciuc.


Sfinţii mucenici au luptat cu comunismul şi cu cei ce l-au condus din umbră. Aceştia căutau să distrugă aşezarea şi vechile rânduieli creştine ale ţării. Mucenicii şi-au dat trupurile lor morţii, dar cu sufletul au rămas biruitori, nefăcând nici un compromis. Ei sunt stâlpii şi temelia credinţei şi ai neamului; stele şi făclii purtătoare de lumină în întunericul acestui veac pierzător.


Lupta împotriva comunismului a început la noi în ţară în 1919, la Iaşi. Au căzut în această luptă sfinţindu-se sute de martiri înainte de anul 1945. Pe toţi aceştia îi numărăm în ceata sfinţilor de astăzi.


Prin rânduiala lui Dumnezeu unii mucenici au ieşit vii din temniţe în 1964 continuându-şi viaţa în sfinţenie, fiind prigoniţi şi umiliţi până la sfârşitul vieţii: Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Ilie Lăcătuşu, Pr. Dimitrie Bejan, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Pr. Marcu, Pr. Ioan Negruţiu, Dumitru Bordeianu şi mulţi alţii. Şi pe ei îi cinstim astăzi împreună cu fraţii lor ce s-au săvârşit în temniţe.


Dintre miile de sfinţi unii au fost ţărani, alţii intelectuali; unii militari, alţii muncitori; unii studenţi, iar alţii preoţi şi monahi; şi pe scurt să zicem: au fost din toate categoriile sociale şi de toate vârstele. Au fost şi femei multe, soţii şi mame îndurerate şi chiar copiii.


S-a ales această zi de prăznuire deoarece la această dată, în anul 1948, s-a dezlănţuit cea mai cumplită prigoană împotriva suflării româneşti. Mii şi zeci de mii de oameni au fost ridicaţi în noaptea de 14 spre 15 mai. De aceea s-a socotit ca fiind potrivită această zi ca simbol al pătimirii neamului românesc în veacul al 20-lea.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin."

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com/20...ii-petru-voda/