View Single Post
  #86  
Vechi 14.05.2013, 18:40:04
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

14 mai – Praznicul Sfinților Închisorilor: Al doilea hram al Mănăstirii Petru Vodă



,,Veniți, iubitorilor de mucenici, să cinstim florile cele înțelegătoare ale credinței, mărgăritarele Domnului, pe sfinții români ai temnițelor comuniste, pe cei ce și după moarte sunt prigoniți și defăimați. Amintirea voastră și acum îi arde pe conducătorii din umbră ai acestei lumi și pe slugile lor prealașe, vădindu-le întunericul faptelor. Pentru aceea până în sfârșit vă vor acoperi cu minciuni și uitare, dar Dumnezeu mai strălucit vă va descoperi.

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinților mucenici ce au pătimit în temnițele comuniste din România.
Acești sfinți mucenici s-au săvârșit în temnițele comuniste din România între anii 1945-1964, fiind chinuiți în multe feluri: cu foame, cu frig, cu bătăi, cu teroare continuă, cu insulte și umiliri nenumărate și cu multe alte chinuri scornite de diavol și slugile lui pentru a le înfrânge credința și a-i compromite. Unii de pe urma grelelor pătimiri s-au îmbolnăvit, îndoindu-li-se chinurile deoarece asistența medicală era condiționată de compromitere.


Aceștia pe care îi cinstim astăzi ca și sfinți sunt aceia dintre zecile și sutele de mii de purtători de zeghe din România comunistă care au murit cu nădejdea vieții veșnice și mărturisind dreapta credință, indiferent de culoarea politică, motivul arestării sau viața pe care au dus-o înainte. Căci suferința îndurată în închisori, în lagăre de muncă forțată, în anchete sau în marea închisoare care a devenit România după 1945, i-a înțelepțit, făcându-i să înțeleagă rostul lor în mijlocul acestei suferințe: ispășirea păcatelor proprii și ale neamului întreg. A fost o generație de jertfă pe altarul acestui neam. De aceea amintirea lor mult înflăcărează inimile noastre spre păzirea neștirbită a rânduielilor strămoșești: credința și dragostea de neam. Ei sunt sufletul și cetatea neamului nostru. Căci prin jertfa lor și a altora mai dinainte asemenea lor a dăinuit neamul nostru în istorie păstrându-se în valorile credinței. Și nădăjduim să se păstreze și de acum înainte, cu rugăciunile lor, până la Învierea cea de obște.


Dintre cei pe care îi cinstim astăzi unii au murit în închisori, în lagăre, în anchete, la securitate, alții uciși mișelește sau executați pe întregul cuprins al țării. Majoritatea au fost îngropați în gropi comune, în locuri necunoscute, sfințind întreg pământul țării. Cele mai mari și mai cunoscute centre de exterminare sunt: Aiud, Gherla, Jilava, Pitești, Târgu Ocna, Canalul, Delta Dunării, Sighet, Mislea, Miercurea Ciuc.


Sfinții mucenici au luptat cu comunismul și cu cei ce l-au condus din umbră. Aceștia căutau să distrugă așezarea și vechile rânduieli creștine ale țării. Mucenicii și-au dat trupurile lor morții, dar cu sufletul au rămas biruitori, nefăcând nici un compromis. Ei sunt stâlpii și temelia credinței și ai neamului; stele și făclii purtătoare de lumină în întunericul acestui veac pierzător.


Lupta împotriva comunismului a început la noi în țară în 1919, la Iași. Au căzut în această luptă sfințindu-se sute de martiri înainte de anul 1945. Pe toți aceștia îi numărăm în ceata sfinților de astăzi.


Prin rânduiala lui Dumnezeu unii mucenici au ieșit vii din temnițe în 1964 continuându-și viața în sfințenie, fiind prigoniți și umiliți până la sfârșitul vieții: Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Ilie Lăcătușu, Pr. Dimitrie Bejan, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Pr. Marcu, Pr. Ioan Negruțiu, Dumitru Bordeianu și mulți alții. Și pe ei îi cinstim astăzi împreună cu frații lor ce s-au săvârșit în temnițe.


Dintre miile de sfinți unii au fost țărani, alții intelectuali; unii militari, alții muncitori; unii studenți, iar alții preoți și monahi; și pe scurt să zicem: au fost din toate categoriile sociale și de toate vârstele. Au fost și femei multe, soții și mame îndurerate și chiar copiii.


S-a ales această zi de prăznuire deoarece la această dată, în anul 1948, s-a dezlănțuit cea mai cumplită prigoană împotriva suflării românești. Mii și zeci de mii de oameni au fost ridicați în noaptea de 14 spre 15 mai. De aceea s-a socotit ca fiind potrivită această zi ca simbol al pătimirii neamului românesc în veacul al 20-lea.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin."

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com/20...ii-petru-voda/

Last edited by antoniap; 14.05.2013 at 18:42:10.
Reply With Quote