Cred ca preotii au o responsabilitate mare. Isi pot lua asupra lor pacate. O sfatuiesc pe sotie sa nu recurga la fereala, o sfatuiesc sa tina postul 40 zile, plus miercurea, vineri, sambata (ca e inainte de duminica), duminica (e dupa Liturghie). Ea se duce acasa, face strict ce i-a zis preotul si starneste scandal. Preotul o sfatuieste sa nu cedeze. Se poate ajunge la divort. In concluzie, el se poate indeparta mai mult de biserica (fiind cauza certurilor), iar amandoi pot cadea in desfranare, in cazul mai fericit- dupa divort.
Atunci, de ce se spune ca daca unul din soti e credincios, il sfinteste si pe celalalt?
Am vazut adventisti, parca? , oricum, nu ortodocsi, i-am intalnit la serviciu, nu am discutat de religie, in schimb, m-a mirat ceva; toti aveau 7-10 copii. Asta inseamna sa nu recurgi la fereala. Copiii se cresc unii pe altii. Ce sa-i mai dea la cursuri de limbi straine, calculator? Ce sa mai petreaca timp cu ei? Sau sa le dea vreo mostenire? Sunt norocosi daca au sa le dea sa manance si sa ii imbrace. Si am mai observat ceva: copiii au plecat, si-au facut drum in viata, singuri. Multi sunt in strainatate. Se intampla ca din 7 copii sa nu stea nimeni cu parintii.
Nu stiu daca e bine sau rau sa luam modelul, dar daca nu participa amandoi sotii, ce e de facut? De ce nu exista masuri mai stricte dinainte de casatorie? De ingradire a relatiilor cu cei care nu merg la biserica, de ex. Caci tot ar ajunge la divort, cu asemenea sfaturi, o parte din ei. Raspunsul meu este: exista o cale de mijloc, in care sa nu omori pe cineva (sa nu faci avort), dar sa convietuiesti cu asemenea persoane si, poate, in timp, cu rugaciune, sa le apropii de biserica.
|