Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
nici adevărata moarte nu este cea biologică, a trupului, ci – cum amintea părintele Galeriu în predica la duminica de ieri – nesimțirea duhovnicească.
|
Adica lipsa simtirii celor duhovnicesti? Lipsa (ne) simtirea perceptiei Harului?
Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Și trăim, în cea mai mare parte a timpului în această nesimțire, părându-ni-se că suntem vii și iubind tare mult viața cea trecătoare, refuzând să înviem.
|
Iubind viata trecatoare cu iubirea noastra, in loc sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele cu iubirea (Harului?) pe care chiar Dumnezeu o daruieste celor ce il iubesc pe El (iubirea Lui Dumnezeu, Harul care
invie sufletele celor ce il iubesc pe Dumnezeu si se straduie sa nu mai pacatuiasca, din dragoste pt El)?
Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Dar dacă nu înviem acum și aici, dacă nu ne naștem cu adevărat de sus, dacă nu începem să trăim viața în har (cea la care tot sf. Maxim Mărturisitorul spunea că suntem chemați după Hristos), nu vom fi vii nici în veci.
|
Cred ca exista un cerc vicios pe undeva, cumva. Omul neiluminat de Har (fara intelegerea pe care o da Harul Lui Dumnezeu), cred ca nici nu constientizeaza, nu face foarte clar diferenta intre bine si rau, intre ce este pacat si ce e voia Lui Dumnezeu. Este ca un orb in intuneric care nu vede si nu intelege nimic in jur. Fara ca cineva (duhovnicul) sa il indrume, nu stie nici macar binele sa il faca pt ca nu il poate discerne clar (deoarece este intinat de pacat, de rau), deci fara indrumator duhovnic face (poate nu la un nivel f grosier, dar face) in continuare multe pacate, care ii vor tine in continuare in intuneric (si de care nu poate scapa decat prin spovedanie si dezlegarea preotului).
Ce sparge acest cerc vicios? Mila (dragostea) Lui Dumnezeu pe care omul o cere prin rugaciune si dorinta sincera (dar lipsita de putiinta prin ea insasi), insa manifestata prin stradanie, de a face binele si de a se apropia de Dumnezeu. Oare mai este ceva in afara de Sfintele Taine si de rugaciunea si stradania omului de a se apropia de Dumnezeu implinind poruncile?
Of, (N)Priceputule, cat de fine si delicate sint lucrurile acestea!!!
Iubirea discreta a sfintilor, dragostea delicata a lor, nobletea, delicatetea si discretia lor!... pina nu (ne straduim din rasputeri si continuu sa) dobandim acea finete... sintem ca un lut greoi si opac... atat de opaci si greoi (in inima noastra) ca piatra de pe mormant de care se intrebau mironositele cine le-o va pravali lor?