View Single Post
  #213  
Vechi 25.05.2013, 11:12:10
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Laura,

Văd că treci cu vederea foarte repede cele ce ți s-au spus deja (vezi postarea #141 tot de pe acest fir, citată mai jos), poate pentru faptul că nu ai citit. Ceilalți "creștini", oricât afirmi și reafirmi acest lucru, nu au aceeași credință cu Ortodocșii. Eu unul nu pot să îmi dau seama pe ce baze continui să afirmi această eroare când cel puțin Ortodocșii știm bine că lucrurile nu stau așa; faptul că există anumite elemente comune între credința și cunoașterea Bisericii și credința sectanților eretici asta nu înseamnă că noi avem aceeași credință cu ei. Ți-am mai spus odată dar îți aduc aminte că a fi creștin, a fi ortodox nu presupune doar două elemente minimale de credință, ci presupune și comportă mult mai mult decât atât, dar tu o ții mai departe pe a ta, evident fără să aduci vreo justificare ortodoxă pentru afirmațiile pe care le faci.

Poți să îmi spui pe ce baze ortodoxe afirmi că a fi creștin presupune a avea o credință minimală concretizată în două dogme, chiar dacă acelea nu sunt neapărat și ortodoxe?

(spre exemplu, dogma Filioque nu este o dogmă ortodoxă, ci una heterodoxă, iar din câte știu această dogmă este considerată erezie [trinitară] în Ortodoxie.

Apropo, poți să confirmi dacă consideri Filioque și primatul papal așa cum este definit de sinodul I Vatican ca fiind EREZII din punctul tău de vedere ca declarată creștină ortodoxă? Da sau nu? pentru că până acum văd că faci abstracție de aceste aspecte ca și cum erezia s-ar reduce doar la ceea ce crezi dumneata din punct de vedere ecumenist că ar fi erezie)

Dacă nu poți să aduci argumente prin care să justifici poziția pe care o ai și dacă nu poți aduce justificări ortodoxe, adică creștine, în favoarea a ceea ce susții, te rog frumos să îți retragi aceste "învățături ortodoxe" și să confirmi foarte clar că ceea ce susții tu nu este în acord cu poziția Ortodoxiei Creștine.

Citat:
În prealabil postat de Decebal Vezi mesajul
Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
În mesajul anterior, m-am referit doar la faptul că acei creștini, care sunt persecutați pentru credință, cred în dogmele fundamentale (se închină Aceluiași Dumnezeu Treimic și cred că una dintre Persoanele divine S-a întrupat, S-a sacrificat și a înviat pentru noi).
Pretinzi că nu relativizezi Ortodoxia dar tocmai asta faci. Și asta pentru că pentru a fi creștin nu este suficient să "crezi" în acele dogme ale Bisericii, ci trebuie efectiv să faci parte din Biserică, să ai pe Duhul Sfânt, să ai Sfinte Mistere și să te raportezi corect la ele, adică ortodox, să fii cu adevărat un membru al Bisericii. Acei așa ziși creștini, despre care am convingerea că Dumnezeu are cumva grijă de ei chiar dacă sunt în afara Bisericii lui Hristos și chiar dacă se aruncă în tot felul de acțiuni religionare pentru "răspândirea religiei" fără ca ei înșiși să aibă cu adevărat un creștinism temeinic, pot fi considerați cel mult la nivel de catehumeni, majoritatea dintre ei. Să fie numiți creștini este pur și simplu prea mult, ei nefăcând parte din Biserica lui Hristos, neavând recunoașterea și binecuvântarea Bisericii Ortodoxe. Că se autointitulează creștini este strict problema lor, dar neavând recunoaștere din partea Bisericii, nefiind în comuniune cu Biserica Ortodoxă nu pot fi numiți creștini; chiar recent am auzit că și-a mai deschis unul un cult în locașul unui fost garaj în SUA și și-a pus o pancartă că acolo la el este "Biserica lui Dumnezeu Apostolică"; individul este fervent studios al Bibliei, doarme și noaptea cu capul pe Biblie și se prezintă lumii ca adevăratul și legitimul succesor al apostolilor lui Hristos.

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
(...) ei n-au avut ocazia de a aprofunda și de a compara învățăturile diferitelor confesiuni creștine, ...
Dar cine a spus că Biserica lui Hristos ar fi o sumă de învățături religioase? Eu nu am auzit nici pe Hristos, nici pe apostoli, nici pe sfinții părinți, nici vreun sinod legitim să spună așa ceva sau să se limiteze doar la atât. Pe de altă parte, nu există confesiuni creștine; există Biserica lui Hristos, și ceilalți din afara ei.

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
Totuși, în simplitatea credinței lor, ei își riscă viața, mergând chiar până la sacrificiul suprem, din dragoste pentru Dumnezeul nostru Iisus Hristos! Nu-L reneagă din lașitate, ci-L mărturisesc cu demnitate și curaj, conștienți fiind că... în orice clipă, pot plăti cu viața devotamentul lor față de Domnul.
Asta nu știm noi de ce sunt unii omorâți iar alții fac sacrificii. Ceea ce ai spus mai sus este judecată speculativă, dumneata nefiind cu adevărat în cunoștință de cauză cu privire la resorturile adevărate pentru care se întâmplă acele lucruri. Nu orice autoiluzionat care se aruncă cu capul înainte este neapărat și un autentic mărturisitor al lui Hristos.

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
(...) Exact aceasta este, cred, situația creștinilor prigoniți în zilele noastre pentru credință și, ducând raționamentul mai departe, aceasta este situația oricărui creștin eterodox care-L iubește în mod sincer și profund pe Dumnezeu și înțelege corect adevărurile ce țin de esența creștinismului (Sfânta Treime și Întruparea lui Hristos).
Din nou faci speculații și supoziții nefundamentate. Nu ai dumneata de unde să știi cât de profund sau de neprofund "iubesc" respectivii.

"Creștinii" heterodocși nu au recunoașterea Bisericii Ortodoxe.

Nu am auzit pe nimeni să spună că esența creștinismului s-ar reduce la două dogme. Mai mult, nu tot ceea ce li se pare unora că intră sub spectrul creștinismului face parte din Biserica lui Hristos. Creștinii Ortodocși nu fac parte din religia creștină, ci din Biserica lui Hristos. Iar esența Bisericii, asupra căreia nu cred că avem nici eu și nici dumneata cădere să ne pronunțăm, este cu mult dincolo de "credința" în două dogme. Acest reducționism, acest minimalism teologic și doxologic este străin de viziunea cea adevărată a Bisericii lui Hristos. Repet, nu neg că ochiul lui Dumnezeu îi vede și pe acei așa ziși creștini și că nu are grijă de ei în felul în care numai El știe, dar asta nu înseamnă că ortodocșii sau cei care se pretind că ar fi ortodocși au dreptul să minimalizeze Biserica, gnoza și credința creștină ortodoxă.

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
(pentru mine, cuvântul "creștin" desemnează o persoană care, indiferent din ce confesiune face parte, crede măcar în Dumnezeul Cel adevărat, neavând cine știe ce erezii antitrinitare sau hristologice)
A fi creștin nu se reduce la a "crede" două dogme. Această teză este străină Bisericii Ortodoxe.

Last edited by Decebal; 25.05.2013 at 23:15:25. Motiv: adăugire
Reply With Quote