[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Ev. Ioan 5, 1-15


În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ţi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.

Sfântul Maxim Mărturisitorul defineşte îndelunga răbdare prin aceste cuvinte: "A sta neclintit în împrejurări aspre şi a răbda relele; a aştepta sfârşitul încercării şi a nu da drumul iuţimii la întâmplare; a nu vorbi cuvânt neînţelept, nici a gândi ceva din cele ce nu se cuvin unui închinător al lui Dumnezeu. Căci zice Scriptura: "Până la o vreme va răbda cel cu îndelungă răbdare şi pe urmă i se va răsplăti lui cu bucurie; până la o vreme va ascunde cuvintele lui, şi buzele multora vor spune înţelepciunea lui"."Evanghelia de azi ne arată că există o legătură între păcat şi boală, dar şi o legătură între suferinţă şi pocăinţă.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa: Comentariu la Evanghelia după Ioan, spune că acest om bolnav de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani, ci suferă întru răbdare unită cu nădejde. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui şi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu, iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui ca virtute sau lumină a sufletului, adică am zice: suferinţă transformată în pocăinţă.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin această suferinţă a slăbănogului trebuie să înţelegem iubirea, îndurarea şi îndelunga răbdare ale lui Dumnezeu, Care prin suferinţă curăţă sufletul slăbănogului, asemenea unui doctor care vindecă boala pacientului său nu numai prin tratamente uşoare, ci şi prin "tăiere şi ardere", sau asemenea unui tată adevărat care mustră, dojeneşte şi pedepseşte pe fiul său, spre îndreptare. Iubirea milostivă a lui Hristos se vede atât în faptul că îl vindecă pe cel aflat în suferinţă, cât şi în faptul că, după ce-l întâlneşte la templu pe cel vindecat, îi spune acestuia: "De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău" (Ioan 5, 14), prin asta înţelegându-se că refacerea sănătăţii nu trebuie folosită ca prilej de-a reveni la viaţa păcătoasă. "Aşadar, El l-a slobozit din boală, dar nu l-a slobozit din luptă, l-a izbăvit din pătimire, dar nu i-a luat frica şi grija, şi tocmai prin aceasta a făcut ca binefacerea arătată lui să fie permanentă şi statornică", spune Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind despre slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda.
În acest sens, Sfântul Marcu Ascetul zice: "Orice suferinţă fără voie să te înveţe să-ţi aduci aminte de Dumnezeu; în acest caz, nu-ţi va lipsi prilejul de pocăinţă". Referitor la suferinţă, părintele Teofil Părăian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, spunea: "[…] Biserica doreşte ca toţi oamenii să trăiască în pace, să fie sănătoşi şi să aibă zile îndelungate. Ea nu încurajează suferinţa, dar ne învaţă să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea noastră de suferinţă, să o primim pentru binele nostru. Să nu ne dorim suferinţa, dar să o acceptăm dacă vine. Nu e nevoie ca toţi oamenii să aibă partea lor de suferinţă. Unii sunt scutiţi, alţii o pot suporta cu uşurinţă, iar pentru alţii este un adevărat chin. Când spun asta mă gândesc în special la suferinţa fizică. Cunosc persoane care suportă o suferinţă adâncă, care nu se pot mişca de pe patul de boală, şi care totuşi radiază de bucurie, o bucurie pe care ceilalţi, deşi sănătoşi fizic, nu o au. Unii se revoltă în faţa suferinţei, iar alţii o ignoră. […] Aş spune că suferinţa e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putinţă, dar trebuie să ne plecăm în faţa tainei şi să folosim suferinţa care ne este dată pentru progresul nostru spiritual ".