Citat:
Īn prealabil postat de Mihnea Dragomir
Nu stiu pe ceilalti, dar pe tine sigur nu te-as parli. De cand ne cunostem, de vreo doi ani, ai schimbat trei religii si ai ajuns in niciuna. Poti parli un Ian Huss, poti parli un Fra Savonarola, oameni care nu se dezic si au convingeri, nu gluma. Dar nu poti decat sa dai o solutie de neincepere a urmaririi penale cuiva care, la intrebarea in ce crede, spune "nu stiu nici io!". Sau spune "stiu ! in ceea ce nu credeam ieri". Arderea pe rug e o chestie care se face cu seriozitate. Tu esti prea lipsit de pericol, amice. La pericol social, ma refer, adica pentru altii. Pericolul la care te expui singur, tu pe tine, ca sa fii ars pe rug la cinci minute dupa moarte nu justifica sa fii ars pe rug cinci minute inainte de ea: nu crezi ca ar fi absurd ?
|
Aha. Deci asta e singurul motiv. :)) Se pare ca doar atita ai inteles din framintari gen a mea sau a lui Mihai..."unstable faith", in cazul meu air in al lui, "criza de credinta"... Nu raspund pentru el, dar pentru mine stiu ce spun. La mine, totul a fost si este o aderenta mentala, la nivel livresc. Pur si simplu. Curiozitate intelectuala, la nivel de pipaiala ideologica. Din ce au compus altii ca si credinte si sisteme pe lumea asta, nu am crezut vreodata la nivel de profesie de credinta, basca integrarea intr-o comunitate. Ideea de a fi intr-o turma pe termen lung ma angoaseaza, pur si simplu. Ma face sa ma simt manipulat. Cind voi crede cu adevarat, la nivel de Anahata-chakra, la nivel de inima duhovniceasca cu alte cuvinte, in ceva/cineva, adica cind voi face ceva ce nu am facut vreodata, opusul aderentelor intelectuale temporare, atunci voi crede pina la moarte. Cred ca esti de acord cu mine ca dragostea si credinta sunt oarecum paralele in mecanism. Tu esti indragostit de Biserica, de Cristos. Ei bine, eu nu pot fi indragostit de vreo credinta compilata de altii, mai ales una institutionalizata. Ca sa fiu limpede, orbitor de auto-analitic: la mine credinta nu poate fi nici la nivelul pasiunii unui microbist pentru un club, pentru ca accea tot la nivel de "inima" este. "Inima" mea este prea meschina. Sincer: eu sunt prea meschin, prea uscat pe dinauntru, prea mort sufleteste. Uneori, am senzatia extrem de clara/sentimentul extrem de puternic ca deja mi s-a rezervat, fara putinta de intoarcere, un loc la clasa "ardet, non lucet". Stiu ca sunt terminat pentru totdeauna; desi viu, sunt deja mort; o spun cu toata seriozitatea si tristetea, desi este off-topic, fapt pentru care imi cer scuze. La Parusie, eu ma voi uita de Jos la voi ceilalti. Dar destul despre mine, nu sunt eu subiectul topicului: revenind la subiect, eludezi ce spusesem eu, anume ca ma referisem la sinoade ecumenice care au proclamat si impus erezii. Exemplum: cele cu iconoclasmul.
Oricum, oricit ai ride, indreptatit sau nu, de mine sau de altii, ideea in sine de a ucide un om pentru convingeri, fie ele si solide, doar pentru ca sunt un pericol nu social, pentru altii (asta e truc retoric necinstit; stim amindoi ca, de exemplu, Huss NU a propovaduit suicidul sau infanticidul) ci pentru puterea ideologica a unei institutii, suna...nasol de tot. Mai ales cind se face in numele credintei intemeiate de Cineva Care a zis "Tata, iarta-i, ca nu stiu ce fac", si nu "Ardeti-i mai repede ca sunt pericol social".
Vorba lui Mihai: intai a fost Biserica Primara, apoi BC. BC a practicat arderea pe rug, pentru simplu fapt al delictului de opinie (in greaca heresis)? Da. Atunci de ce atitia indignare ca masonii si comunistii foloseau metode tot din aceeasi gama?