Cred că Părinții nu sunt unanimi în privința asta (mă refer la purtarea hainelor altora). Personal nu împărtășesc părerile de mai sus. Hristos S-a atins de toți păcătoșii, iar noi, prin mila Lui, ne atingem de El, și El ne locuiește. Când sfinții se atingeau de bolnavi și de păcătoși nu o făceau din cauză că se știau sfinți, ci pentru că aveau încredere în dragostea și puterea lui Dumnezeu.

Dacă am da curs unor astfel de îndemnuri am ajunge să fugim de oameni, să nu mai dăm mâna cu nimeni, să nu stăm la masă decât cu oamenii fără păcat, să ne izolăm, la limită, de lume, obsedați de aflarea unui mediu aseptic din punct de vedere spiritual.

Nu păcatele celorlalți ne îmbolnăvesc, ci numai ale noastre.

Chiar dacă este adevărat că lăsăm o amprentă (energetică? spirituală?) pe tot ce atingem, ea nu este indelebilă. Maleficul care poate însoți hainele (ca și mâncarea) de proveniență îndoielnică poate fi îndepărtat printr-o rugăciune făcută înainte de a le folosi, sau prin ducerea lor la biserică. Exista un obicei în bătrâni, ca orice haină nou îmbrăcată să se poarte cu ocazia mersului la biserică. Pentru orice lucru nou, pentru orice început, se căuta binecuvântare.

În ceea ce privește autorii cărților pe care le citim, cred că duhul lor se transpune, într-adevăr, în opera lor. Se simte duhul Părintelui Stăniloae, spre exemplu, când îi citești cărțile. Sau poate e vorba, în termeni laici, de amprenta personalității, de stil. Și știm că nu poate pom rău să facă roade bune.

Trebuie să ne cultivăm discernământul, primind, cel puțin pentru început, laptele duhovnicesc de la părinți incontestabil înduhovniciți. După ce vom simți gustul acestuia, vom putea deosebi ceea ce este fals de ceea ce e veritabil.