heaven, cred că putem privi frica şi din perspectiva de a nu supăra pe cineva care te iubeşte şi pe care îl iubeşti. Sunt de acord însă că această frică nu trebuie să ne inhibe, ci să ne determine să ne purtăm, să trăim cu grijă, cu atenţie, încercând să deosebim binele de rău şamd.

Iar sintagma acestui topic, am mai spus-o, se potriveşte într-un anumit context. Căci ispitele, supărările, greutăţile, tristeţea apar în viaţa noastră vrând-nevrând. Atunci nu trebuie să ne pierdem nădejdea, chiar dacă mintea noastră este "în iad".

Iar dacă Dumnezeu ne dă bucurii, nu văd cum le-am putea refuza. Ştiu însă că bucuriile în această viaţă sunt vremelnice, trecătoare, şi atunci, în bucurie, putem aveam conştiinţa că de a-i mulţumi lui Dumnezeu şi pentru bune, şi pentru cele mai puţin bune care au fost şi care vor urma.