Mai cred că frica are şi efect educativ. Din experienţă pot spune că omul, simţindu-se iubit, fiind tratat cu bunătate, poate să ajungă să creadă că toate i se cuvin şi să "sară cumva calul", sau să "întindă coarda"... înţelegeţi ce vreau să spun. Căci nu suntem suficient de maturi şi responsabili. De fapt vorbesc despre mine. Atunci Dumnezeu ne mai dă câte o palmă, ca să ne aducă pe drumul cel bun, din marea Sa iubire. Palma asta ne învaţă şi frica de El. Poate de aceea frica este pusă înaintea iubirii. Căci cine nu a simţit şi pedeapsa lui Dumnezeu, are o imagine trunchiată a Lui. Oricum nu ajungem noi, sau eu, la o cunoaştere completă a lui Dumnezeu. Dar faptul că e şi drept, nu numai bun, nu trebuie uitat.

Încerc să-mi explic de ce şi frica de Dumnezeu e bună.