29.05.2013, 20:44:12
|
|
|
Dogmă și lucrare
Un nou pasaj îmi reține atenția și țin să vi-l împărtășesc, pentru a discuta, eventual, pe marginea lui. Este un comentariu la pilda talanților:
Citat:
Dogma nu ți se dă ca o doctrină oarecare, ca un bloc înghețat de sentințe definitive, care trebuie „executate” somnambulic. E nevoie de trezie, de „lucrare” intimă, de libertatea și forța de a digera adevărul revelat în așa fel încât el să te locuiască în chip fertil, să te transforme, să se resoarbă în chimia unică a persoanei tale. Evident, „a lucra” îndrăzneț cu mesajul hristic e o întreprindere riscantă. Poți deraia, poți inventa „pogorăminte” acomodante, poți sfârși prin a impune, în mod interesat, adevărului limitele propriei tale inaptitudini sau fantezii. Dar,după învățătura parabolei, riscul e, chiar și în aceste condiții, preferabil conservării hapsâne. Nu ni se spune cum ar fi reacționat stăpânul dacă cele două slugi cu aptitudini lucrative ar fi pierdut totul, în încercarea lor de a înmulți talanții căpătați. Ni se spune doar că riscul e mai rentabil decât imobilitatea temătoare a slugii „păstrătoare”. Păstrătoare, strict păstrătoare, e litera. Duhul e un agent multiplicator, o avere pusă în act, un potențial de îmbogățire practic nelimitat.
Nu e acesta, oare, raportul între Scriptură și Tradiție? Tradiția e ceea ce ni se dă „în plus”, prin creativitatea și îndrăzneața înțelepciune a Părinților. Revelația e un dar, iar Tradiția, ca paradosis, e preluarea și transmiterea continuă, multiplicată, a darului: predanie, datină (distinctă de „cutuma” strict omenească [...]. Atitudinea de tip sola Scriptura e atitudinea slugii „păstrătoare”, înfricoșată de riscul unei conviețuiri mereu reînnoite cu textul sacru. La fel - par să spună Evangheliile - opacitatea celor care, respectând Legea cea Veche în rigoarea ei formală, refuză vestea cea bună a Legii Noi stă sub primejdia paraliziei spirituale, a unui letal imobilism. Nici adepții Legii celei Noi nu sunt însă scutiți de această primejdie, dacă se conformează crispat preceptelor ei. Diferența dintre primele două slugi și sluga a treia este diferența dintre adepții care se supun însărcinării primite cu bucurie, cu o anumită vervă procedurală, și cei care o fac de frică, preocupați numai de securitatea lor personală. Multiplicatorii acționează pentru profitul altuia. Păstrătorul se gândește numai la siguranța sa, la obținerea maximei certitudini pe principiul minimei rezistențe. Multiplicatorii sunt invitați să „intre” în spațiul sărbătoresc al răsplății, să treacă, așadar, din afară înăuntru. Dimpotrivă, păstrătorul „leneș” e azvârlit în „întunericul cel mai din afară”. (op. cit. p. 180)
|
Pasajul ăsta îmi pare lămuritor cu privire la raportul dintre dogmă și creativitate, dintre ce primim și ce suntem chemați să dăm, să lucrăm.
|