Citat:
În prealabil postat de catalin2
Am cautat pe net, e scris de Andrei Plesu. Din cate vad prin dogma se refera la traire, la fapte. Am intalnit aceasta intelegere la cei ce au influente moderniste, iar Plesu nu se poate spune ca nu le are.
Noi prin dogma intelegem adevarurile de credinta revelate. Cum sa traiesti si aplici purcederea Sfantului Duh din Tatal? Sau alte dogme. Acestea sunt adevaruri, ca de exemplu leul are patru picioare, Bucuresti e capitala Romaniei, etc. Aportul nostru este credinta, credinta in aceste adevaruri.
Legat de evrei, acestia nu au urmat scrierile sfinte, pentru ca acolo toti profetii vorbeau de venirea lui Mesia, chiar si atunci era o asteptare.
|
Bineînțeles că e de Andrei Pleșu; topicul pornește de la cartea lui, „Parabolele lui Iisus”.
Îmi pare rău, însă, că nu ai luat aminte la conținutul comentariului, ci te-ai grăbit să-l citești din perspectiva etichetei pe care i-ai pus-o autorului.
E vorba aici despre niște înțelesuri pe care el le scoate din pilda talanților, dogma (cunoștința) este considerată un dar, pe care Sfinții Părinți, dar și toți teologii, zic eu, nu l-au îngropat, ci l-au lucrat.
Este vorba despre fixitate și mobilitate, despre păstrarea prin îngropare și de lucrare, despre viață și moarte, în fond.
Foarte bun comentariul lui Cezar, la care nu pot adăuga ceva.
P.S. De altfel, chiar speram să comentezi citatul pe care l-am dat, însă referindu-te chiar la el, arătând, punctual, cu ce anume nu ești de acord și cu ce ești.