Citat:
În prealabil postat de Mena59
Iata o intrebare aiuristica. Ca si cum pt a te mantui tre' sa poti uri... Da, trebuie sa uram pacatul.
|
“Aiureala” este necesara pentru a iesi din stereotipuri, a le sesiza aspectele subtile..
Concluzia este corecta.
Cine nu poate ura, nu se poate mantui!!!
Ura este o traire specifica --- fie ca este indreptata impotriva oamenilor, fie a pacatelor sau chiar a sinelui propriu.
Cliseele de gandire au utilitatea lor,
dar prin automatisme se pot pierde nuante esentiale.
Testarea si interogarea cu atentie a stereotipurilor pot evidentia principii profunde ale dinamicii gandirii emotive.
Adancul inimii nu poate fi disociat in trairi secventiale de genul iubire – ura – iubire – ura…
Acolo iubirea si ura sunt o unime indivizibila.
Dumnezeu este “Infricosator”doar dintr-un singur motiv.
Pentru ca putem sesiza intensitatea urii Sale si fata de cele mai transparente pacate.
Ura Celui Preainalt este purificatoare.
Ura dumnezeiasca nu este in afara iubirii Sale. Este pur si simplu o expresie a Sa.
Au aceeasi substanta.
Nu stii unde se termina ura si incepe iubirea Sa sau invers.
Noi oamenii, pentru ca nu unim iubirea si ura ramanem si fara paza si fara curatenia iubirii.
Iubirea fara ura (fata de pacat) este doar o forma de atasament lumesc. O iubire inferioara, lamentabila
.
Ura fara iubire este pur si simplu distructiva, indiferent de obiectul ei.
Nu este usor sa le unim, pentru ca in stadii ceva mai avansate este foarte dificil sa discernem pacatele subtiri.
Cel ce realizeaza aceasta extraordinara fuziune iubire-ura poate privi omul (el insusi sau altii) intr-un fel neschimbator: il iubeste pentru cea ce este in ultima sa natura si uraste pacatele lui.
Cliseu - “Stramta este calea spre imparatie.”- cu o infinitate de interpretari.