Citat:
În prealabil postat de Mena59
Uite, asertiunea ta nu o inteleg, imi pare rau... Am si eu neputintele mele.
Dar am retinut o ideie care mi-a parut cam prosteasca. Eu am tot citit ca Dumnezeu este Adevarul, ca este Lumina, ca este Iubire. Si cred aceasta cu toata forta. Deci Adevarul nu poate fi mincinos, Lumina nu poate fi intunecata, Iubirea nu poate fi ura. Spui ca ce mare este intensitatea urii Sale pentru pacatele cele mai fine. Eu cred ca atitudinea Lui fata de pacat este dezaprobarea lui. El nu este de acord cu pacatul. El refuza pacatul. Daca ura lui ar fi purificatoare, ne-ar fi purificat nu prin sacrificiul Lui, nu murind ci urandu-ne. El a calcat cu moartea Lui pe moarte nu cu ura Lui.
Ura este apanajul satanei, Dumnezeu nu are nicio legatura cu acest sentiment.
|
Nu are nicio legatura cu sentimentul de ura impotriva omului - trebuie sa completez.
De ce "Dumnezeu nu este de acord", "dezaproba", "refuza" pacatul, precum ai spus?
Daca sesizezi acestea sunt actiuni-efect ale unei cauze emotionale.
Pentru ca ii este indiferent sau pentru ca-l uraste, ii repugna?
Altfel, daca Dumnezeu nu respinge nimic, inseamna ca accepta si pacatul.
"Lumina lumii" de aceea este lumina pt. ca nu are nicio partasie cu pacatul.
Functia de baza a urii este aceea de a dezlipi / desparti ceea ce este amestecat.
Aceasta lumina laser al Lui Dumnezeu care dezintegreaza instantaneu orice apropiere a pacatului, trebuie sa ne-o castigam fiecare pe parcursul "razboiului nevazut".
Puterea aceasta nu-i diminueaza cu nimic forta iubitoare ci ii releva curatenia perfecta.
Oamenii au partasie cu pacatul, se complac sau se lasa mituiti, in principal pentru ca nu-l urasc.
Si nu-l urasc pentru ca fie nu-l identifica, fie il justifica.
Cei care au experienta luptei nevazute stiu despre ce vorbesc.
Sfaturile Sfintilor Parinti sunt clare.