[Decebal]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ortodoxul nu vede un duşman în catolici, protestanţi etc., ci un partener de dialog. Iar dacă dialogul merge prost, şi drept e că merge deseori, aceasta ar trebui să dea de gândit ortodoxului, în primul rând. Dar nu-i dă, că ortodoxistul ştie de la început de unde vine necazul: de la ceilalţi, niciodată de la noi.

Poate, ei ca oameni pot fi văzuţi ca parteneri de dialog. Dar în ceea ce priveşte credinţa, adevărul acolo nu prea mai merge prietenia. Duşmănia pe care catolicii şi protestanţii ne-au purtat-o de-a lungul veacurilor este încă vie, ea nu a murit, doar şi-a camuflat şi perfecţionat manifestările pentru a reuşi să inducă pe cât mai mulţi în eroare. În contextul însă al decalajului evident între Ortodoxia adevărată şi Ortodoxia istorică practic aşa zisul dialog ecumenic, care nu este în esenţă un dialog, ci doar o formă voalată de război religios şi spiritual tacit, a devenit oarecum inevitabil pentru că ortodocşilor le cam fuge pământul de sub picioare şi vor să facă cumva să îşi menţină poziţiile, bineînţeles cu preţul unor "umblături" la credinţă, directe sau indirecte, pe faţă sau pe ascuns. Pe de altă parte, pentru unii ortodocşi ecumenismul a cam devenit singura şansă prin care mai pot lupta împotriva nedreptăţilor şi alunecărilor de la Creştinism în general din Ortodoxia istorică, şi de aceea ei sunt favorabili ecumenismului, sau sunt chiar agenţi ai acestuia, pentru că nu mai văd posibilă a oarecare reformare a Ortodoxiei decât prin lupta în tabăra adversarului, adică în tabăra catolicilor, protestanţilor, ecumeniştilor şi / sau francmasonilor. Pentru că toate aceste patru categorii duc un război din ce în ce mai accentuat împotriva Ortodoxiei. În acest context practic ecumenismul a devenit una dintre cele mai puternice agresiuni exterioare la adresa Ortodoxiei şi una dintre cel mai perverse forme de neutralizare a misionarismului ortodox autentic.

Evident că şi ceilalţi au dezvoltat foarte multe valori, pe anumite secţiuni cu mult mai multe decât ortodocşii. Dar toate aceste valori nu le validează ceea ce din punct de vedere ortodox este erezie, şi nu le validează tradiţiile lor ca elemente ale Sfintei Tradiţii. Pe de altă parte acest sentiment de inferioritate al ortodocşilor în faţa celorlalţi este cauzat în esenţă chiar de rigiditatea şi alunecările de la Tradiţie ale ortodocşilor sau aşa zişilor ortodocşi înşişi. Greşelile ortoodcşilor au lăsat şi lasă celorlalţi câmp de acţiune şi de pretenţii de legitimitate ca Tradiţie autentică a Bisericii. Iar soluţia nu era şi nu este în mod absolut necesar vreun dialog, mai ales pentru o Biserică ce se consideră Biserica cea una şi adevărată instituită de Iisus Hristos, deşi este în mod evident necesar şi un anumit tip de dialog cu ceilalţi, ci era şi este adevărata ortodoxie practicată de ortodocşi în toate vremurile vieţii fiecăruia, în toate contextele şi de la primul până la ultimul. Nici ecumenismul şi nici nimeni nu vor salva Ortodoxia istorică de la prăbuşire în afară de întoarcerea autentică la Dumnezeu, schimbarea vieţii şi trăirea practică a unei vieţi în Hristos. Nu există altă cale. Dar ştiţi cum vine vorba la rumâni, cu cine s-o (mai) parcurgi? În cine să te mai încrezi? Şi-atunci o dăm pe ecumenisme făcându-ne iluzia că această făcătură care nu are legătură cu Sfânta Tradiţie poate cu adevărat să slaveze ceva.

Later edit: Şi apropo, cum se face că unii ortodocşi sunt atât de aprigi să dialogheze, eventual chiar în numele întregii Ortodoxii dacă s-ar putea, cu heterodocşii, dar sunt atât de distanţi, atât de aroganţi, atât de indiferenţi şi cu atâtea aere şi gesturi de superioritate şi de lipsă de iubire frăţească elementară faţă de chiar confraţii ortodocşi? Cum de sunt ei atât de însetaţi după dialogul cu catolicii, protestanţii şi ecumeniştii dar atât de reci şi de rigizi, de distanţi şi de intoleranţi, în "dialogul" cu confraţii lor ortodocşi?