View Single Post
  #46  
Vechi 02.06.2013, 15:53:23
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan Vezi mesajul
Ortodoxul nu vede un dușman în catolici, protestanți etc., ci un partener de dialog. Iar dacă dialogul merge prost, și drept e că merge deseori, aceasta ar trebui să dea de gândit ortodoxului, în primul rând. Dar nu-i dă, că ortodoxistul știe de la început de unde vine necazul: de la ceilalți, niciodată de la noi.
Poate, ei ca oameni pot fi văzuți ca parteneri de dialog. Dar în ceea ce privește credința, adevărul acolo nu prea mai merge prietenia. Dușmănia pe care catolicii și protestanții ne-au purtat-o de-a lungul veacurilor este încă vie, ea nu a murit, doar și-a camuflat și perfecționat manifestările pentru a reuși să inducă pe cât mai mulți în eroare. În contextul însă al decalajului evident între Ortodoxia adevărată și Ortodoxia istorică practic așa zisul dialog ecumenic, care nu este în esență un dialog, ci doar o formă voalată de război religios și spiritual tacit, a devenit oarecum inevitabil pentru că ortodocșilor le cam fuge pământul de sub picioare și vor să facă cumva să își mențină pozițiile, bineînțeles cu prețul unor "umblături" la credință, directe sau indirecte, pe față sau pe ascuns. Pe de altă parte, pentru unii ortodocși ecumenismul a cam devenit singura șansă prin care mai pot lupta împotriva nedreptăților și alunecărilor de la Creștinism în general din Ortodoxia istorică, și de aceea ei sunt favorabili ecumenismului, sau sunt chiar agenți ai acestuia, pentru că nu mai văd posibilă a oarecare reformare a Ortodoxiei decât prin lupta în tabăra adversarului, adică în tabăra catolicilor, protestanților, ecumeniștilor și / sau francmasonilor. Pentru că toate aceste patru categorii duc un război din ce în ce mai accentuat împotriva Ortodoxiei. În acest context practic ecumenismul a devenit una dintre cele mai puternice agresiuni exterioare la adresa Ortodoxiei și una dintre cel mai perverse forme de neutralizare a misionarismului ortodox autentic.

Evident că și ceilalți au dezvoltat foarte multe valori, pe anumite secțiuni cu mult mai multe decât ortodocșii. Dar toate aceste valori nu le validează ceea ce din punct de vedere ortodox este erezie, și nu le validează tradițiile lor ca elemente ale Sfintei Tradiții. Pe de altă parte acest sentiment de inferioritate al ortodocșilor în fața celorlalți este cauzat în esență chiar de rigiditatea și alunecările de la Tradiție ale ortodocșilor sau așa zișilor ortodocși înșiși. Greșelile ortoodcșilor au lăsat și lasă celorlalți câmp de acțiune și de pretenții de legitimitate ca Tradiție autentică a Bisericii. Iar soluția nu era și nu este în mod absolut necesar vreun dialog, mai ales pentru o Biserică ce se consideră Biserica cea una și adevărată instituită de Iisus Hristos, deși este în mod evident necesar și un anumit tip de dialog cu ceilalți, ci era și este adevărata ortodoxie practicată de ortodocși în toate vremurile vieții fiecăruia, în toate contextele și de la primul până la ultimul. Nici ecumenismul și nici nimeni nu vor salva Ortodoxia istorică de la prăbușire în afară de întoarcerea autentică la Dumnezeu, schimbarea vieții și trăirea practică a unei vieți în Hristos. Nu există altă cale. Dar știți cum vine vorba la rumâni, cu cine s-o (mai) parcurgi? În cine să te mai încrezi? Și-atunci o dăm pe ecumenisme făcându-ne iluzia că această făcătură care nu are legătură cu Sfânta Tradiție poate cu adevărat să slaveze ceva.

Later edit: Și apropo, cum se face că unii ortodocși sunt atât de aprigi să dialogheze, eventual chiar în numele întregii Ortodoxii dacă s-ar putea, cu heterodocșii, dar sunt atât de distanți, atât de aroganți, atât de indiferenți și cu atâtea aere și gesturi de superioritate și de lipsă de iubire frățească elementară față de chiar confrații ortodocși? Cum de sunt ei atât de însetați după dialogul cu catolicii, protestanții și ecumeniștii dar atât de reci și de rigizi, de distanți și de intoleranți, în "dialogul" cu confrații lor ortodocși?

Last edited by Decebal; 02.06.2013 at 16:17:03. Motiv: adăugire
Reply With Quote