Nu uitați că trecem prin vremuri grele și este trebuință de multă rugăciune. Să vă gândiți la marea nevoie pe care o are lumea astăzi și la marea pretenție pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.
Să vă rugați pentru situația generală cu totul ieșită din comun a întregii lumi, ca să se milostivească Hristos de făpturile Sale, pentru că merg spre catastrofă. Să intervină dumnezeiește în epoca complicată în care trăim, pentru că lumea se îndreaptă spre zăpăceală, nebunie și impas.
Dumnezeu ne-a chemat să facem rugăciune pentru lume, care are atâtea probleme. Unii sărmani nu apucă să-și facă nici măcar o cruce. Dacă noi, monahii, nu facem rugăciune, cine va face? Militarul în vreme de război este în stare de alarmă, gata încălțat. In aceeași situație trebuie să fie și monahul. Ah, Macabeu aș fi ajuns de aș fi făcut așa! Aș fi fugit în munți, ca să mă rog mereu pentru lume.
Trebuie să ajutăm toată lumea cu rugăciunea, ca să nu facă diavolul orice vrea. Diavolul a dobândit drepturi. Iar aceasta nu pentru că îl lasă Dumnezeu, ci pentru că El nu vrea să silească libertatea nimănui. De aceea noi să ajutăm cu rugăciunea. Când pe cineva îl doare pentru starea ce stăpânește azi în lume și se roagă, atunci oamenii sunt ajutați fără să se fie silită libertatea voinței lor. Dacă veți mai spori încă puțin cu harul lui Dumnezeu, vom încerca să intrăm într-o rânduială nouă de rugăciune. Vreau să vă faceți “radar”, pentru că lucrurile se precipită. Vom organiza un atelier de rugăciune. Să vă bateți în război folosind șiragul de metanii. Rugăciunea să se facă cu durere. Știți ce putere va avea atunci rugăciunea?
Mult mă rănesc când văd monahi care acționează omenește, iar nu cu rugăciunea spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omenește. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar numai și cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare și poate ajuta toată lumea, nu este trebuință nici să lucreze, ajunge numai să se roage. Monahul trebuie să încerce să nu aibă dureri de cap pentru cutare sau cutare greutate, fie a sa personală, fie a unui semen de al său, fie privind situația generală, ci să alerge la rugăciune și să trimită multe puteri dumnezeiești prin mijlocirea lui Dumnezeu. De altfel, aceasta este lucrarea monahului, iar dacă monahul n-a înțeles-o, viața lui nu are nici un sens. De aceea, să știe că orice neliniște a sa, care îl silește să caute cu chinuială și durere de cap soluții omenești la diferite probleme, este de la diavolul. Atunci când vedeți că vă preocupă lucruri pentru care omenește nu există rezolvare și nu le încredințați lui Dumnezeu, să știți că aceasta este o măiestrie a diavolului, ca să lăsați rugăciunea prin care Dumnezeu poate trimite nu numai, simplu, putere dumnezeiască, ci puteri dumnezeiești. Iar atunci ajutorul nu va fi un simplu ajutor dumnezeiesc, ci o minune a lui Dumnezeu. Dar din clipa în care începem să ne neliniștim împiedicăm pe Dumnezeu să intervină. Punem logica înainte și nu pe Dumnezeu și voia Sa dumnezeiască prin care să fim îndreptățiți a primi ajutorul dumnezeiesc. Diavolul încearcă, furând cu măiestrie dragostea monahului, să-l țină într-o dragoste lumească, într-o înfruntare lumească a lucrurilor și într-o slujire lumească a semenului său. In timp ce el, ca monah, are posibilitatea să se miște în spațiul lui propriu, în specialitatea sa de transmisionist, pentru că aceasta este și ascultarea ce i-a dat-o Dumnezeu. Toate celelalte, pe care le facem prin străduințe omenești, sunt pe un plan inferior.
De asemenea, este mai bine ca monahul să ajute pe ceilalți cu rugăciunea sa decât cu cuvintele sale. Dacă nu are puterea să oprească pe cineva care face rău, să-l ajute de departe cu rugăciunea, pentru că altfel se poate chiar vătăma. O rugăciune bună, din inimă, are mai multă putere decât mii de cuvinte, atunci când ceilalți nu ascultă de cuvinte. Cu toate că unii spun că ajut lumea care vine și mă află, eu văd însă că mai eficace slujesc lumea citind o oră și jumătate la Psaltire. Cealaltă lucrare o văd ca o recreație, să-și spună sărmanii durerea lor și eu să le dau un sfat. Dar nu socot că-i ajut prea mult slujindu-i astfel. Rugăciunea este aceea care ajută. Dacă tot timpul meu l-aș fi dat rugăciunii, aș fi ajutat mai mult lumea. Să spunem că văd pe zi 200 de oameni. Oare numai 200 de necăjiți există în lume? Dacă n-aș vedea pe nimeni și m-aș ruga pentru toată lumea, atunci aș primi toată lumea. De aceea spun lumii: “Eu vreau să vorbesc lui Dumnezeu despre voi și nu vouă despre Dumnezeu. Aceasta este mai bine pentru voi, dar nu mă înțelegeți”.
Să-ți faci ascultarea și să spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi”, ca astfel să fie ajutați toți oamenii. In “miluiește-ne pe noi” sunt cuprinși toți.
Să nu neglijăm subiectul rugăciunii în acești ani grei. Rugăciunea este o asigurare, este comuniunea cu Dumnezeu. Ați văzut ce spune Avva Isaac? “Dumnezeu nu ne va întreba pentru ce n-am făcut rugăciune, ci de ce n-am avut legătură cu Hristos și ne-a chinuit diavolul“.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovniceasca
Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu,milueste-ne pe noi pacatosii.
Dumnezeu si Maica Domnului sa va ocroteasca.
Hristos a inviat!