[cezar_ioan]

Aşadar, răul cel mare ne vine din interior. - afirmaţi, cu drept cuvânt, după opinia mea părelnică.

Cred că e adevărat ce spuneţi, pentru că în interior sunt văzduhuri cu mult mai populate şi disputate decât pe cerul de deasupra capului,
unde abia dacă se ciocnesc două avioane sau două ciori ameţite odată pe an...:)

Se pare că neglijăm cu putere abisul, cosmosul, tăriile lăuntrice din fiecare om...

(Dacă în psihopatologie ne temem uneori de ceea ce se numeşte "introversie marcată", în lumea ruptă de Biserică sau formal alipită eu mă tem tocmai de contrariu: de extroversia marcată, nesfârşit întreţinută şi foarte febrilă. Printre altele, acest lucru cred că se datorează şi mişcării de luare în derâdere a psihologiilor abisale, care ar fi putut avea rolul de lansator incipient al necredincioşilor către lucrarea duhovnicească de sine, o desţelenire pe urma căreia ar fi putut să prindă mai lesne sămânţa Cuvântului, mai apoi. Dar oamenii, incomodaţi de descoperirile nu prea măgulitoare ale putregaiului interior omenesc, s-au repezit să arunce cu piatra în cercetătorii adâncurilor sufleteşti şi iată urmarea: o lume extrovertă, dăruită cu toată energia atenţională şi volitivă unui spectacol extern tot mai spumos şi mai ruinător pentru omul lăuntric.)