Iconografia ortodoxă, pe lângă cele spuse mai sus, mai are un mod de a arăta sobornicitatea Bisericii, ce se înțelege prin sobornicitate și care este raportarea la Duhul Sfânt; acesta este vizibil în prima icoană de mai sus, cea în care între cele două șiruri de apostoli este un loc liber. Inițial în reprezentări de acest tip, locul era ocupat de Hristos, reprezentarea purtând numele de Hristos Învățătorul (Hristos Didaskalos). De la un moment istoric încolo, din câte îmi amintesc după perioada iconoclastă (sper să nu mă înșel) reprezentarea în iconografie arată locul lui Hristos gol, iar pe apostoli strânși în unitatea Duhului. Icoana reprezintă la modul practic, vizual învățătura din Evanghelia după Ioan despre Celălalt Mângâietor, Paraclet care este și Celălalt Învățător, Cel Care cu adevărat Îi ține locul Fiului (altfel spus Cel Care este cu adevărat "vicarul" lui Hristos); locul Învățătorului este acum gol, însă este ocupat în mod tainic de Duhul Sfânt pentru că Duhul este nevăzut. Unitatea Bisericii este de acum lucrată de Duhul adevărului în mod nevăzut, dar strălucind tainic prin concordia vizibilă, în Duhul Sfânt. Altfel spus, ecleziologia Bisericii lui Hristos nu găsește principiul unității într-un singur scaun, oficiu sau într-o singură persoană; manifestarea vizibilă a unității sobornicești este rodul lucrării invizibile a Duhului. Biserica a acceptat și acceptă că există oameni care sunt mai deschiși Duhului decât alții și prin urmare care pot primi mai mult de la Dumnezeu în comparație cu ceilalți; sfântul Ioan Teologul este exemplul elocvent pentru acest fapt, Evanghelia scrisă de el fiind de-a lungul veacurilor recunoscută ca având o oarecare superioritate de perspectivă teologică în raport cu celelalte, dar asta nu a frânt unitatea Bisericii.
|