aticol despre casatorie
Inceputul Vieții de Familie
Cum trebuie pregătită locuința noilor soți?
Încă înainte de Cununia religioasă, preotul, însoțit de miri și părinții lor, trebuie să le sfințească noua locuință, făcînd aghiasmă și stropind toate camerele, și punînd la răsărit Sfînta Cruce și icoane cu chipul Mîntuitorului, al Maicii Domnului și ale sfinților protectori ai noii familii. De asemenea, sub icoane trebuie să ardă o candelă, ca simbol al rugăciunii, al credinței ortodoxe și al iubirii creștine, cele trei virtuți principale care trebuie să stea la temeliafamiliei creștine.
Tot la răsărit se cuvine să se așeze, sub icoane, Sfînta Scriptură, Ceaslovul, Psaltirea și o carte de rugăciuni.
Ce trebuie să facă tinerii soți după nuntă ?
Să fie conduși de părinți, de nași și de rude la noua lor locuință, dînd slavă lui Dumnezeu că s-au săvîrșit toate cu bine. Apoi, tinerii soți se cuvine să țină curățenie trupească cel puțin două-trei zile, în semn de evlavie pentru Sfînta Împărtășanie primită înainte de cununie și drept recunoștință față de Mîntuitorul și de Maica Domnului, care nevăzut au fost de față la însoțirea lor, precum au fost și la nunta din Cana Galileii.
Ce sfaturi duhovnicești trebuie să dea preotul tinerilor căsătoriți, pentru a-și duce viața creștinește și a dobîndi mîntuirea sufletului ?
- Să aibă amîndoi soți același duhovnic și să asculte de el ca de Hristos;
- Să se spovedească regulat amîndoi cel puțin de patru ori pe an, în cele patru posturi și ori de cîte ori simt nevoia.
- Să se împărtășească cu Preacuratele Taine cu mare pregătire duhovnicească și numai cînd le dă preotul dezlegare;
- Să se roage seara și dimineața împreună, cu candela aprinsă
, cel puțin cîte 30 de minute, citind din Ceaslov și Psaltire și să facă metanii fiecare după putință.
- Să poarte de grijă de cei răposați ai familiei si să dea milostenie și slujbe la biserică pentru sufletele lor;
- Să facă aghiasmă și Sfîntul Maslu în casă de două ori pe an, de obicei în Postul Mare și în Postul Nașterii Domnului, ca să fie familia și casa lor binecuvîntată și ferită de tot răul; - Să postească regulat cele patru posturi de peste an, miercurea și vinerea și celelalte zile rînduite, gustînd mincare de sec;
- Soții să nu amîne nașterea, de copii, din unele motive omenești, ca nu cumva să se supere Dumnezeu și să rămînă fară copii;
- Dacă totuși soția sau ambii soți sunt bolnavi ori în doliu, sau au alte motive întemeiate, ei pot trăi un timp în înfrînare conjugală, cerînd ajutorul lui Dumnezeu și binecuvîntarea duhovnicului lor;
- Este oprită trăirea conjugală în timpul necurăției lunare a femeii, în timpul slujbelor religioase din biserică, precum și în timpul sarcinii femeii, mai ales din luna a patra sau a cincea și pînă la 40 de zile de la naștere;
- Soții să păstreze curățenie trupească două zile înainte de a merge la sfînta biserică și o zi după aceea. Iar dacă urmează a se împărtăși, să țină amîndoi curățenie cel puțin 7 zile înainte și 3 după primirea dumnezeieștilor Taine;
- Soțul să nu-și păzească soția niciodată pentru a nu rămîne însărcinată, ci să se înfrîneze amindoi conjugal, ca să nu-i ajungă pedeapsa lui Dumnezeu. Nici soția să nu folosească medicamente, injecții și alte metode diabolice de sterilizare și evitare a nașterii de copii, călcînd jurămîntul dat la cununie cu mîna pe Cruce și pe Evanghelie în fața lui Dumnezeu, ca să nu-și agonisească osîndă vremelnică și veșnică;
- Soția să nu-și avorteze niciodată copii, nici soțul să n-o oblige sau s-o îndemne la această crimă din orice motiv, afară de cazul în care viața soției este în pericol;
- Soții, mai ales bărbatul, să evite abuzul de vin și de alcool, care duce la beție și la desfrîu, prin aceste păcate distrugîndu-se armonia creștină a familiei;
- Să nu lucreze Duminica și în zile de sărbători, afară de cazuri cu totul excepționale – cum sînt cei ce muncesc în fabrici sau spitale;
- Soții creștini să nu practice sub nicio formă furtul, nici să aducă în casele lor bani, hrană și alte bunuri nemuncite de ei, pentru a avea permanent peste ei binecuvîntarea lui Dumnezeu;
- Să nu se împrietenească cu vecini și oameni răi, bețivi și pătimași ca să nu-și piardă liniștea și pacea duhovnicească a familiei sau să fie trași de ei la păcate;
- Să nu adune bani, averi, haine și orice alte lucruri de prisos în casa lor, ca să nu fie robiți de cele pămîntești și să nu uite de Dumnezeu;
- Să nu primească nici un fel de cărți sectare și ajutoare materiale și ajutoare materiale de la cei de altă credință, ca sp nu se smintească în credința ortodoxă și să cadă în îndoială;
- Din osteneala lor să facă milostenie materială, miluind pe săraci și orfani după putere, precum și milostenie sufletească, cercetînd pe cei bolnavi și întristați și dînd cărți sfinte pentru citit celor ce au nevoie. Prin aceasta vor împlini cuvîntul Mîntuitorului, Care zice: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7).
În orice nedumerire soții trebuie să urmeze sfatul duhovnicului și al nașilor.
De se vor sili să împlinească cele de mai sus cu sfințenie, cerînd ajutorul și harul lui Dumnezeu, cei doi soți vor duce o viață liniștită și binecuvîntată în familie, vor avea copii sănătoși și buni, vor ajunge cu pace la bătrînețe și vor dobîndi sfîrșit creștinesc și viață veșnică în Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.
Care sînt datoriile soțului față de soție ?
- Să trăiască în permanentă iubire creștină cu soția;
- Să n-o oblige niciodată la avort, la pază sau acte conjugale interzise de Biserică;
- Să nu-și bată niciodata soția, nici s-o certe, mai ales în public;
- Să nu-și silească soția la viață conjugală în sărbători, în posturi și în zile oprite și să respecte zilele ei de curățenie firească;
- Să n-o oprească niciodată de la rugăciune și post, de la biserică, de la citirea cărților sfinte, de la milostenii și de la orice faptă bună;
- Să-și ajute soția la procurarea celor de nevoie pentru casă-hrană și îmbrăcăminte; la pregătirea mîncării, cu bună înțelegere și armonie creștinească;
- Să aducă venitul personal în casă și să fie folosit în comun cu cel al soției;
- Să aibă încredere totală în cinstea și corectitudinea soției;
- Să nu-și lase soția să se îmbrace necuviincios, să fumeze și să consume băuturi alcoolice;
Care sînt datoriile soției față de soț ?
- Să-și iubească soțul cu fireasca datorie conjugală, dar și cu duhovnicească datorie de creștină, pentru că unirea lor s-a făcut din iubire, pentru toată viața și împreună vor fi judecați de Hristos;
- Să se roage permanent lui Dumnezeu pentru înțelepțirea, ajutorul, întărirea în credinței, liniștea și sănătatea soțului ei;
- Să dea regulat slujbe la biserică pentru soț, pentru copii, rude, prieteni și pentru liniștirea celor ce-i urăsc;
- Să asculte de soțul ei în cele creștinești, care nu sînt împotriva poruncilor lui Dumnezeu;
- Să nu accepte trăirea conjugală imorală și necuviincioasă a soțului, interzisă unui bun creștin;
- Să-și îndemne soțul regulat la rugăciune, la post, la milostenii, la înfrînare trupească și la sfintele slujbe in sărbători și mai ales Duminica;
- Să-și îndemne soțul la spovedanie, cel puțin de patru ori pe an și să-și împlinească canonul dat de duhovnic;
- Să nu-și lase soțul să citească reviste și cărți rele, pornografice, sectare, nici să le aducă în casă lor; ci să citească numai cărți ortodoxe și ziditoare de suflet;
- Să nu-și certe niciodată soțul, nici să-l acuze de păcate trupești sau sufletești, chiar dacă aude ceva rău despre el, ea mai bine să se roage pentru el lui Dumnezeu urmînd în toate sfatul duhovnicului, căci răbdarea și rugăciunea salvează pacea familiei;
- Să mențină evlavia creștinăîn casă, să se roage lui Dumnezeu, să facă mîncare cu rînduială creștinească soțului, să mănînce și să închine împreună cu soțul, să mențină casa în curățenie, să evite orice ceartă și să-și viziteze regulat nașii, părinții și socrii, dimpreună cu soțul.
De ce se practică înfrînarea trupească între soți, mai ales în posturi și sărbători ?
Pentru că atunci se fac rugăciuni și slujbe mai multe în biserici, mănăstiri și în casele creștinilor. De aceea este nevoie ca toți fii Bisericei Ortodoxe să se roage mai mult, postească după putere și să se înfrîneze de la trăirea conjugală, ca să-i audă mai degrabă Bunul Dumnezeu, să-i ajute și să le ierte păcatele, știind că fără rugăciune cu credință, cu post și înfrînare de la plăceri, cerințele creștinilor nu ajung la tronul Preasfintei Treimi.
Ce trebuie să facă soții dacă amîndoi sau unul dintre ei nu se poate înfrîna conjugal în posturi, în sărbători și în zilele rînduite pentru rugăciune și pocăință?
Să-și ceară iertare ambii de la Dumnezeu și unul altuia, să se roage mai mult, cu post și metanii, mărturisindu-și duhovnicului păcatul lor, iar Domnul, văzindu-le smerenia inimii, le va da putere săse înfrîneze pe viitor.
|