View Single Post
  #11  
Vechi 09.06.2013, 18:18:33
Nastya
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

<<"Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta."

Un raspuns intreg si deplin, care aduce multumire. Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului.

"Harul nu intra in legea firii", spune Grigorie din Neocezarea (La Bunavestire). El Insusi Innoitorul tuturor lucrurilor, Domnul Iisus, adevereste ca Duhul este cel ce da viata (Ioan 6:63).

Duhul da viata in chip nemijlocit si mijlocit. Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip nemijlocit in Rai, inainte de pacat.

Dupa pacat, Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip mijlocit, prin zidirea sufletului si a trupului. Socotim ca aceasta lucrare mijlocita a Duhului este "fireasca", potrivit legii firii. Numai Duhului lui Dumnezeu I Se cuvine puterea nemarginita de a da viata in chip nemijlocit, dupa voia Sa cat si dupa voia lui Dumnezeu, pentru mantuirea oamenilor.

Dar, in legatura cu darul mijlocit al vietii, Duhul este Domnul si Datatorul-de-viata. Firea, in sine, este numai o umbra, o perdea, prin care lucreaza Duhul. Dar exista trepte de lucrare mijlocita, caci Duhul lucreaza uneori mai mult, alteori mai putin mijlocit.

Avem asemenea exemple la femeile cu rod si la cele fara rod. Cazul batranei Elisabeta a fost mijlocit, dar intr-o masura mai mica, la fel si cu mama lui Isaac, si a lui Samson, si a lui Samuel. Zamislirea de catre o femeie mai varstnica nu se poate numi lucrare mijlocita a Duhului, ca si a tuturor femeilor de la Eva incoace, cu rod sau fara, care fac pacate, mai multe sau mai putine, legate de poftele si patimile lor pamantesti.

Singura zamislire printr-o bunavestire nemijlocita, prin lucrarea Duhului vietii, este zamislirea de catre Preacurata Fecioara Maria. In istoria facerii de la Adam pana la Hristos nu fusese niciodata un asemenea caz. Acesta a fost singurul caz al tuturor veacurilor si singurul in vesnicie, apartinand atat acelei vremi, cat si vesniciei, acela al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

"Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta." Aceasta inseamna ca tot cuvantul lui Dumnezeu este deplin in desavarsirea lui. Prin insuflatul Prooroc Isaia, Dumnezeu vorbeste astfel: "Iata, fecioara va lua in pantece si va naste fiu" (Isaia 7:14). Doamne, aceasta urmeaza sa se intample. Chiar de la intemeierea lumii, numai Dumnezeu a spus: "El a spus si s-a facut!" "Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de sapte ori" (Psalm 11:6).

Fecioara Maria nu a pus la indoiala cuvintele lui Dumnezeu, vestite de Arhanghel. Daca s-ar fi indoit, asa cum s-a indoit preotul Zaharia, ar fi fost si ea pedepsita ca si Zaharia. Desi exista o asemanare in intrebarile puse ingerului de catre Zaharia si Maria, inimile lor erau cu totul deosebite - si Dumnezeu vede inima omului. Doua inimi fara de asemanare pot da glas acelorasi cuvinte.

Ascultand istorisirea data de vestitorul lui Dumnezeu, cea mai smerita dintre toate fecioarele cele smerite, a sfarsit vorbirea cu Arhanghelul cu cuvinte linistite: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau." Ea nu spune: "Iata roaba ta, o, Arhanghele", ci spune "roaba Domnului", intrucat ea stie ca Arhanghelul este doar un vestitor al Voii lui Dumnezeu si ca el, desi puternic si nemuritor, este doar un slujitor al Dumnezeului celui viu.

Pe de alta parte, ea nu spune: "fie mie dupa cuvantul Domnului", ci"dupa cuvantul tau", aratand astfel cinste fata de capetenia nemuritoare a ostii ceresti. Atat un gand cat si celalalt arata ascultarea cea mai binevoitoare si smerenia cea mai desavarsita. Un raspuns atat de chibzuit putea fi dat numai de catre o inima curata in chip desavarsit, caci intr-o asemenea inima se toarna cel mai indata dreapta judecata.

In clipa ispitei din Rai, Eva a uitat aceste cuvinte, si a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei facandu-se necurata in clipa aceea. Din pricina acestei necuratii, dreapta ei judecata a parasit-o. Inima Evei s-a necuratit din pricina mandriei si a neascultarii si mintea ei s-a intunecat; din pricina mandriei si a neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut, oamenii s-au facut stricaciosi, si intreaga zidire se afla in suferinta.

Lumea cea noua se zideste pe smerenie si ascultare. Smerenia si ascultarea Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai in cuvinte. Numai Fiul ei, Mantuitorul si Innoitorul intregii zidiri o va intrece prin smerenia si ascultarea Lui.>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ire-82533.html
Reply With Quote