Omule, nu-ți pune nădejdea în om, ci în Dumnezeu!
Știi doar că atunci când toți te-au părăsit, acolo sus este Cineva care ocrotește viața ta și te iubește așa cum oamenii nu pot iubi.
Omule, tu încă te temi ca nu cumva să ai de suferit. Încă vrei ca tu și ai tăi să vă bucurați de toate cele ale lumii. Dar viața îndestulată nu este măsura dragostei dumnezeiești!
Tu n-ai ajuns să înțelegi rostul suferinței și de aceea ești nefericit și trist. Nu pricepi că, fie ea cât de grea, povara acceptată nu mai este atât de chinuitoare. N-ai înțeles că prețul vieții veșnice este tocmai suferința de care te temi din toată ființa ta. Pentru ce te tulburi în încercări și necazuri?
Știi doar că atunci când toți te-au părăsit, acolo sus este Cineva care ocrotește viața ta și te iubește așa cum oamenii nu pot iubi. Când vei înțelege rostul suferinței, când te vei încredința Domnului cu toate problemele vieții tale, cărora nu le dai de capăt și iți vei pune nădejdea nu în om, ci în Dumnezeu, rugându-te: „Doamne, ajută-mă să fac voia Ta!”, atunci în tine va începe să se lucreze acea schimbare ce-ți va aduce lumină, pace și bunătate, atât de necesare sufletului tău și tuturor.
(Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010, p. 182)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|