View Single Post
  #17  
Vechi 10.06.2013, 13:34:22
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Practici neortodoxe legate de inmormantare

"Au existat și încă mai există practici păgâne care arată din partea familiei îndoliate o neînțelegere a cultului și a valorilor morale ortodoxe. De pildă, banii care se adună de-a lungul celor trei zile până la momentul înmormântării se lasă în coșciug și se îngroapă, pe motiv că cel adormit ar trebui să-și plătească vămile văzduhului! Dar vămile văzduhului nu se plătesc în modul acesta, ci se plătesc cu faptele bune făcute în timpul vieții. Banii aceștia trebuie folosiți pentru ajutorarea unui copil orfan, a unui bătrân bolnav, gesturi care realmente l-ar ajuta pe cel adormit.

Mai amintim din mulțimea de practici pe care le întâlnim la înmormântare un moment care parcă dă adevăratul sens al slujbei de prohodire: dezlegarea legăturii de la picioarele adormitului, în timpul rostirii de către preot a rugăciunii de dezlegare de păcate. Aici, accentul cade pe un gest lipsit de orice însemnătate religioasă. Dacă cel adormit și-a cerut iertare pe patul suferinței de la rude, prieteni, cunoscuți, a fost primenit sufletește, adică mărturisit și împărtășit, poate intra în mormânt legat fedeleș, nu numai la picioare!" (Sursa: Ziarul Lumina)
Reply With Quote