[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

..., pentru ca pana acum ai dat doar interpretarea ta, practic nu ai dat nimic legat de Sfanta Fecioara, niciun citat.

Ba am dat citate clar de la Chiril al Alexandriei şi de la Ioan Damaschinul, dar văd că nu eşti în stare să le înţelegi şi să interpretezi în contextul mai larg al teologiei ortodoxe. Dar lasă, că poate o să găseşti cândva un articolaş pe internet care să îţi explice aşa ca să înţelegi şi matale :))

În prealabil postat de catalin2

Partea cu calculatorul era un exemplu simplu, nu era greu de inteles (in loc de calculator puteam pune orice, pom, bloc, etc.).

Poate din punctul tău de vedere este un simplu exemplu; din punctul meu este o blasfemie şi punct. Dar poţi în continuare să retragi blasfemia.

În prealabil postat de catalin2

Cred ca aici e si neintelegerea. Harul interior e in trup, Sfanta Impartasanie o inghitim in corp, nu o luam direct in suflet. In ortodoxie corpul e unit cu sufletul pana la moarte, iar trupul este templul Duhului Sfant.

Şi eu ţi-am mai spus şi ţi-am mai explicat de vreo câteva ori că Întruparea Domnului nu este chiar unul şi acelaşi lucru cu Sfânta Euharistie, dar lasă că poate dai vreodată de un articolaş ortodox care să îţi explice mai pe înţelesul tău cum stau lucrurile.

În prealabil postat de catalin2

Eu am dat multe citate legate de Intrupare si Sfanta Fecioara, tu nu ai dat nimic legat de asta.
Uite inca unul, mai explicit. Mai sunt si altele, dar eu nu stau sa le caut acum si sa citesc tot in legatura cu invatatura aceasta: http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2...-ortodoxa.html
Panayotis Nellas: "Sfînta Fecioară este prima care s-a unit cu Hristos într-un mod foarte intim şi concret, chiar s-a hristificat."

Păi ia să dăm tot citatul de la P. Nellas:

Între trupul Maicii Domnului şi cel al Fiului său există o legătură tainică. În realitate, Trupul Mîntuitorului este Trupul Maicii Sale; dintr-un anumit punct de vedere, trupul Fecioarei Maria este întocmai Trupul îndumnezeit al Fiului ei. Sfînta Fecioară este prima care s-a unit cu Hristos într-un mod foarte intim şi concret, chiar s-a hristificat; de aceea trupul său nu a rămas pradă stricăciunii morţii, ci a fost luat la cer de către Fiul său, ca garanţie a înălţării la cer cu trupul a tuturor sfinţilor.

Dar şi P. Nellas trece cu graţie peste raportul Mariei cu Hristos după Înviere şi Pentecost. După cum am mai spus umanitatea lui Hristos nu este la fel de îndumnezeită înainte de Înviere aşa cum este după Înviere; de-abia după moartea pe Cruce şi Învierea din morţi moartea nu mai are nicio putere asupra umanităţii Domnului Hristos, cu alte cuvinte de-abia de atunci umanitatea lui Hristos este deplin îndumnezeită şi pătrunsă de învierea dumnezeiască şi după Înălţarea la Cer şi Pentecost Hristos Îşi comunică prin Duhul Sfânt în Sfintele Taine puterea învierii de-Viaţă-făcătoare. Şi Fecioara Maria de-abia de acum se împărtăşeşte şi ea de Duhul învierii, de Viaţa care a biruit şi anulat definitiv Moartea. Aceasta Viaţă a Învierii este cea pe care Domnul Hristos a venit ca să ne-o dea; această Viaţă a Învierii Fecioara Maria nu a avut-o nici ea înainte de Învierea propriu-zisă, altfel spus de-abia după Pogorârea Duhului primeşte şi Fecioara Maria Duhul Învierii sau harul interior. Prin asta nu spun că ar fi fost moartă duhovniceşte, ferească Dumnezeu, dar în acelaşi timp, deşi era sfântă, nu avea totuşi harul interior adică Duhul Învierii de-Viaţă-făcătoare.

Scriptura spune clar: "Iar aceasta a spus-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred într'Însul. Că Duhul încă nu era dat, pentru că Iisus încă nu Se preamărise." (Ioan 7, 39)

Faptul că Fecioara Maria L-a zămislit pe Iisus, asta nu înseamnă că în aceeaşi clipă ea s-ar fi născut duhovniceşte de la Sfântul Duh, şi asta pentru că pentru ca Misterul Baptismal să fie operant era necesară Jertfa răscumpărătoare a Domnului şi Învierea făcătoare-de-Viaţă; de-abia prin Hristosul răstignit, mort şi înviat îşi poate căpăta şi Fecioara Maria naşterea spirituală de la Duhul Sfânt, Hristos lucrând de-acum prin Sfintele Sale Mistere şi prin Harul dumnezeiesc ridicarea fiinţelor umane la a fi făpturi noi, o creaţie nouă în Domnul. "Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă." (Galateni 6, 15) "Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi." (II Corinteni 5, 17) Iar a fi în mod deplin făpturi noi, pentru oricine nu doar pentru Maica Domnului, nu era posibil decât după Răstignirea Domnului, Moartea Lui, Învierea şi Înălţarea la Cer. De-acum prin Duhul Sfânt făgăduit şi trimis Hristos şi Dumnezeu Tatăl operează înnoirea ontologică a oamenilor.

Pe lângă acestea voi aduce spre lămurire şi un citat de la Sf. Chiril al Alexandriei de la comentariul său asupra Ioan 12, 24 (Adevăr vă spun: "Dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult") precum şi o notă a Părintelui Stăniloae la acest comentariu. (A se vedea Comentariul Sf Chiril la Evanghelia după Ioan, ediţie 2000, pag. 772-773)

„Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă moare, aduce multă roadă” (In 12, 24)

Nu prezice numai că va pătimi, nici numai că a venit timpul pentru aceasta, ci arată cauza pentru care a voit să pătimească, şi că e mare câştigul pătimirii. Căci altfel n-ar fi voit să pătimească. Fiindcă n-a pătimit fără voie. De fapt pentru iubirea faţă de noi a arătat atâta bunătate, încât a voit să pătimească toate cruzimile. Şi precum grăuntele de grâu semănat odrăsleşte multe spice, nepăgubindu-se pe sine din cauza aceasta, ci existând prin putere în toate grăunţele spicului, - căci din el odrăslesc toate -, aşa şi Domnul a murit şi, deschizând sânurile pământului, a ridicat cu Sine sufletele oamenilor, fiind El însuşi în toate după adevărul credinţei, existând totodată şi de Sine. Şi n-a dat numai tuturor celor ce mor această putere de-a rodi,[1463] ci şi celor vii, deşi cuvântul are şi un sens de parabolă. Căci viaţa tuturor, a celor morţi şi a celor vii, este rod al pătimirilor lui Hristos, fiindcă moartea lui Hristos s-a făcut sămânţă a vieţii. Firea dumnezeiască a Cuvântului s-a făcut deci primitoare morţii? Cum n-ar fi aceasta o afirmaţie cu totul lipsită de evlavie? Căci Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl este Viaţa prin fire. El mai vârtos Se scoală decât cade, El desfiinţează moartea, nu e stăpânit de stricăciune. Face viu ceea ce are nevoie de viaţă, în loc să ceară viaţa de la altul. Precum deci lumina nu se face întuneric, aşa e cu neputinţă ca Viaţa să nu fie viaţă. Cum se spune că Acelaşi cade ca şi bobul de grâu în pământ şi Se scoală ca Dumnezeu? Se spune că gustă moartea, căci I se potriveşte aceasta întrucât S-a făcut om, dar e propriu Lui în mod firesc să învie dumnezeieşte

[1463] Moartea lui Iisus e un act fecund, ca şi moartea unui grăunte de grâu. Moartea lui Iisus e un act de putere, pentru că fiind însuşită de Dumnezeu în firea omenească, El poate învia la o viaţă nouă şi veşnică această fire în care există virtual viaţa înnoită a firii tuturor oamenilor, care e unită cu a Lui. Căci prin moarte a scufundat umanitatea Sa şi mai mult în dumnezeirea Sa, moartea Lui fiind o adevărată trecere, sau un Paşte, la viaţă. Dacă omul păcătos nu moare cu sufletul, ci rămâne prin puterea lui Dumnezeu într-o viaţă sărăcită, Hristos trece cu sufletul deplin în Dumnezeu. Iar cei uniţi cu Hristos nu au numai ei această viaţă nouă, ci o comunică la rândul lor şi altora pentru că au fost predaţi lui Dumnezeu şi ei, iar puterea lui Hristos cel înviat este în ei. O au murind prin primirea ei. De aceea, chiar pe cei morţi înainte de El, dar cu nădejde în El, îi ridică Iisus cu Sine din iad. Moartea lui Iisus are deci în ea puterea seminţei vieţii noi a tuturor, fiind în primul rând sămânţa vieţii Sale veşnice ca om. Viaţa Lui ca om înviat e în toţi, căci e şi Dumnezeu. Cuvântul are şi sens de proorocie, căci nu-i învie încă pe ceilalţi cu trupul, ci deocamdată numai cu sufletul.