[zaharia_2009]

Am mai citit prin postarile anterioare si m-am gindit sa va propun citeva cunostiinte de ale mele, teoretice si practice, desigur.

Magiunul, teoretic se face din orice prune (lucru valabil pt. cei care nu sunt obisnuiti cu rigorile specifice oricarui lucru de pe pamint) dar ca sa il cheme cu adevarat magiun el se face numai din anumite prune, bine cunoscute de catre cei care au livezi, si care au concentratia de zaharuri cea mai mare .
La preparare nu se adauga nici un pic de zahar . Au ele destul in ele, plus ca la final gustul magiunului nu este de miere, ci unul dulce si usor acrisor .
Fara adaus de zahar, dar fiert bine in cele doua runde (la inceput tot fructul iar apoi trecut prin strecuratoare in care se retin simburii si cojile) magiunul nu face floare si nu se strica nicodata . Fierberea se face la foc potrivit spre mic dar dureaza 8-10 ore, cu multa grija pt. a nu-l afuma .
La oras se pastreaza in borcane, cum bine este spus mai sus, sterilizate 1 ora in cuptorul f. incins si apoi ferite cit de mult de desterilizare (odata cu introducerea borcanelor in aragaz se introduc si 2-3 linguri metalice cu care se va manipula magiunul si deasemenea nu suflam/oftam si nu vorbim pe deasupra borcanelor si nici nu le scoatem din cuptor decit in momentul in care le umplem, ele fiind atunci atit de calde incit sa le suportam la manevrarea manuala).
La tara pastrez magiunul in oale de pamint de la 1 litru pina la 5 litrii, f. bine pregatite inainte de umplere (spalate si tinute o nopte in cuptorul sobei sau 2-3 ore in aragaz la foc mic) si legate la gura cu celofan .
Niciodata nu mi-a facut floare sau ceva si mai rau de atit .
Magiunul la care se adauga zahar la preparare nu se mai numeste magiun, ci este gem de prune . Iar gemu-i gem, si magiunu-i, magiun. Termenii nu sunt sinonimi .
Nu exista povesti cum ca prunele sunt cam acrisoare, ca "noua ne place mai dulce", ca se face otet daca nu pun zahar, etc, etc ... Nu exista asa ceva !
Daca se face din soiul de prune care trebuie, culese pt. magiun numai ce este copt bine-bine, atunci magiunul nu iese doar acrisor sau acru ci dulce bine.
Dar, chiar bine preparat, din cauza concentratiei mari de zahar din prune nu se recomanda diabeticilor (decit daca isi maresc putin doza de insulina) celor cu sensibilitate gastrica (adica a celora care deja au cel putin o gastrita hiperacida) ca si unor pacienti cu colita(de fermentatie).
De asemenea, el aduce un aport mare de zaharuri in organism(este f. caloric, nutritiv) dar mincat cu piine, trebuie cunoscut ca aportul de zahar in singe se prelungeste si se amplifica si mai mult . Zaharurile din fructe cresc cel mai repede glicemia si intra repede in ciclul de ardere, de metabolizare, pt. ca apoi aceiasi glicemie sa fie mentinuta tot crescuta din cauza zaharurilor din piine care se metabolizeaza mai lent decit primele si care tin mai mult timp nivelul glicemiei ridicat.
De aceea schimnicii, taranii autentici si cei care doresc sa se nevoiasca cu postul stiu ca in primul rind magiunul este un aliment f. hranitor si mai apoi este un desert. Pt. asta il maninca pe putina piine si ii este suficient pt. o jumatate de zi sau chiar o zi intreaga , indiferent ce munceste .
Spre deosebire de multi mireni care postesc cu o ciorba mare de fasole continuata cu o tacanita de cartofi mai multicica si apoi pus dopul la damigeana cu 4-5 felii mari de piine cu gem... zicind in acest fel ca au postit !
Stim cu totii ca postul insemneaza in primul rind infrinare si nu regim fara carne, oua si brinza !

Un ultim adaos, pt. patologia amintita de Yasmina ii spun ca se rezolva f. bine prin acupunctura cu maxim 1-3 serii de terapie spatiate pe un an(o serie este formata din 10 sedinte).

Asta este experienta mea practica cu subiectul magiun .
Daca prezinta interes ma "dedau" la discutii cu alti bine experimentati pe subiect , ca si cu cei carora nu le "iese" citeceva cum ar trebui si voiesc sa corecteze acest citeceva .