[Decebal]

Diversitatea este valabilă în sânul uneia şi aceleiaşi Biserici, pentru că Duhul Sfânt este acela care lucrează multitudinea darurilor în Biserică, dar această diversitate este una de natură să nu afecteze, să nu ciuntească, să nu ştirbească, să nu altereze unitatea, pentru că Acelaşi Duh Sfânt este Duhul unităţii. Evident că noi acceptăm alteritatea; din nefericire, alteritatea este cea care nu ne suportă pe noi; toate crimele catolicismului şi toate uneltirile şi loviturile protestantismului împotriva Ortodoxiei arată foarte clar acest lucru; sunt câteva exemple inclusiv date aici pe forum care arată foarte clar care este poziţia Sectanţilor faţă de alteritate, fiind de asemenea şi un barometru de măsurat reaua credinţă a celor care ascund sau se fac că nu văd adevărul în nelegiuirea lor. Cu alte cuvinte, din punct de vedere istoric, dar se pare că don Cezar a cam absentat la Istorie, cei care au avut şi au cu adevărat probleme cu alteritatea sunt în principal Sectanţii (şi Eretici dealtfel) catolici şi protestanţi.

Ce este deci ecumenismul? A călca în picioare adevărul în numele falsei iubiri, a falsei comuniuni, a falsei înţelegeri! A săvârşi adulter spiritual faţă de adevăratul Dumnezeu în numele slujirii unui fals dumnezeu, unui demon al închipuirii înfrăţiţilor, fără criterii, dintre popoare. A blasfemia Duhul adevărului şi lucrarea Acestuia în numele unei false unităţi în diversitate!

Ortodoxia nu este intoleranţă şi lipsă de înţelegere la modul general; intoleranţa Ortodoxiei Creştine se manifestă în planul dogmelor, al adevărului, în general al lucrurilor care nu pot fi negociate, şi care nu se vor negocia (decât de către iude, ignoranţi sau trădători). Ortodoxia nu este bisericuţă bântuită de spaimele unor năluciri subiective şi nu are o perspectivă îngustă, de închistat, iar ignoranţa îi este străină. Ortodoxia este universală prin excelenţă, deschisă faţă de ceilalţi dar selectivă, prin Duhul Sfânt, când vine vorba de a primi de la ceilalţi. Dimpotrivă cei care sunt bântuiţi de spaimele propriului lor provincialism şi propriilor lor limite sunt Sectanţii, adică "catolicii", "pocăiţii" şi ecumeniştii.