<<Cui ar trebui sa fie trimis marele Arhanghel Gavriil? Iata ce spune Sfantul Ioan Hrisostom in Omilia la Bunavestire:
“A fost trimis un razboinic sa dezvaluie taina imparatului, o taina care se cunoaste prin credinta dar nu se poate patrunde din iscodire; o taina in fata careia omul trebuie sa se plece cu smerenie, fara sa judece cu judecata omeneasca; o taina care se intelege cu intelegere Dumnezeiasca, nu omeneasca“.>>
<<"Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu“. Nu te teme, copila mea! Nu te teme, tu, fiica lui Dumnezeu cea plina de har!
Nu te teme, preabinecuvantata tuturor celor muritori, pentru ca binecuvantarea Domnului se va pogori prin tine peste toti oamenii!
Nu te teme, caci ai aflat har de la Dumnezeu! Aceste ultime cuvinte ale arhanghelului se impotrivesc unor teologi din apus, cu privire la “conceptia imaculata“, pe care o au ei; cu alte cuvinte, faptului ca Fecioara Maria s-a nascut din parinti care nu aveau nici o urma din pacatul lui Adam sau din urmarea acelui pacat.
Daca ar fi fost asa, de ce ar fi spus ingerul ca a aflat har de la Dumnezeu? Harul lui Dumnezeu, care are si intelesul de iertare, este aflat de catre cel caruia ii este de folos harul si de catre cel care il cauta. Preacurata Fecioara se ostenise cu vrednicie ca sa-si inalte sufletul la Dumnezeu si fusese intampinata de harul lui Dumnezeu pe calea acestei inaltari.
Sfantul Andrei Criteanul, cugetand prin insuflarea lui Dumnezeu, la menirea marelui Arhanghel, comenteaza la Bunavestire despre Preasfanta Fecioara:
“Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu, har pe care Sara nu l-a primit, nici Rebeca nu l-a simtit; ai aflat harul de care nici macar marea Ana nu a fost vrednica, nici Penina, potrivnica ei. Desi au ajuns mame, ele si-au pierdut fecioria, dar tu, ajungand mama, ti-ai pastrat fecioria intreaga. Asadar nu te teme, caci tu ai aflat har la Dumnezeu – har pe care numai tu l-ai aflat de la inceputul veacurilor si nimeni altcineva!“>>
<<“Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“.
Un raspuns intreg si deplin, care aduce multumire.
Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului.
“Harul nu intra in legea firii“, spune Grigorie din Neocezarea (La Bunavestire). El Insusi Innoitorul tuturor lucrurilor, Domnul Iisus, adevereste ca Duhul este cel ce da viata (Ioan 6:63).
Duhul da viata in chip nemijlocit si mijlocit.
Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip nemijlocit in Rai, inainte de pacat.
Dupa pacat, Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip mijlocit, prin zidirea sufletului si a trupului. Socotim ca aceasta lucrare mijlocita a Duhului este “fireasca“, potrivit legii firii.
Numai Duhului lui Dumnezeu I Se cuvine puterea nemarginita de a da viata in chip nemijlocit, dupa voia Sa cat si dupa voia lui Dumnezeu, pentru mantuirea oamenilor. Dar, in legatura cu darul mijlocit al vietii, Duhul este Domnul si Datatorul-de-viata. Firea, in sine, este numai o umbra, o perdea, prin care lucreaza Duhul.
Dar exista trepte de lucrare mijlocita, caci Duhul lucreaza uneori mai mult, alteori mai putin mijlocit.
Avem asemenea exemple la femeile cu rod si la cele fara rod. Cazul batranei Elisabeta a fost mijlocit, dar intr-o masura mai mica, la fel si cu mama lui Isaac, si a lui Samson, si a lui Samuel.
Zamislirea de catre o femeie mai varstnica nu se poate numi lucrare mijlocita a Duhului, ca si a tuturor femeilor de la Eva incoace, cu rod sau fara, care fac pacate, mai multe sau mai putine, legate de poftele si patimile lor pamantesti.
Singura zamislire printr-o bunavestire nemijlocita, prin lucrarea Duhului vietii, este zamislirea de catre Preacurata Fecioara Maria.
In istoria facerii de la Adam pana la Hristos nu fusese niciodata un asemenea caz. Acesta a fost singurul caz al tuturor veacurilor si singurul in vesnicie, apartinand atat acelei vremi, cat si vesniciei, acela al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.>>
(Bunavestire – inceputul mantuirii noastre. Predica Sfantului Nicolae Velimirovici)
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...rii-noastre-2/