
12.06.2013, 19:21:23
|
Banned
|
|
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
|
|
Citat:
În prealabil postat de Nastya
Nu cred ca a spus cineva ca Maica Domnului S-a impartasit de Duhul Invierii, inainte de Invierea Mantuitorului Hristos.
Ce nu vreti dvs. sa acceptati, (sau poate este doar un mod de a zapaci lumea) e ca Maica Domnului a primit Duhul Sfant atunci cand „Duhul S-a pogorat asupra Sa si puterea Prea Inaltului a umbrit-o.” ; aici nu e loc de har exterior/interior sau mijlocit/nemijlocit. E Duhul Sfant care, asa cum spun Sfintii ortodocsi si Sfintii Parinti ortodocsi (vedeti citatele de mai sus) nu L-a parasit pe Mantuitorul Hristos.
(...) Discutia era despre pogorarea Sfantului Duh asupra Sfintei Fecioare Maria.
|
Dumneavoastră nu faceți o interpretare corectă cuvintelor Scripturii, ci o faceți după ureche, că așa vi se pare dumneavoastră, că așa ați auzit la alții, că așa vedeți tot felul de superstițioși preumblându-se nestingheriți prin Biserica Ortodoxă.
Vă rog deci să studiați interpretările Sfinților Părinți, nu ale unor forumiști care sunt departe foarte de nivelul spiritual și teologic al Părinților.
<< Deci ni s-a dat nouă Duhul înnoitor, adică cel Sfânt, cauzatorul vieții veșnice, după ce S-a preaslăvit Hristos, adică după învierea Lui, când, rupând legăturile morții și arătându-Se mai presus de toată stricăciunea, a revenit iarăși ca om la viață, având în Sine întreaga noastră fire, întrucât era și Unul dintre noi. Cercetând și mai mult cauza pentru care nu înainte de Înviere, ci după ea, s-a produs revărsarea Duhului, vei auzi iarăși aceasta: Hristos S-a făcut pârgă a firii înnoite (I Cor. 15, 20), atunci când, nemaifiind împiedicat de lanțurile morții, a venit iarăși la viață, precum am spus adineauri. Cum deci ar putea fi readuși la viață înainte de începutul ei, cei de după acest început?
<< Căci, precum nu va odrăsli din pământ o plantă înainte de-a se forma rădăcina ei, fiindcă începutul plantei este din rădăcină, așa este cu neputință ca noi să avem pe Domnul nostru Iisus Hristos ca rădăcină a nestricăciunii noastre înainte de-a se vedea El formându-Se ca rădăcină. Deci arătând venit timpul pogorârii Duhului la noi după învierea Lui din morți, a suflat asupra Ucenicilor, zicând: „Luați Duh Sfânt” (In 20, 22). Căci atunci era cu adevărat la uși, mai bine-zis înlăuntrul ușilor, timpul înnoirii. Și să vadă iarăși iubitorul de învățătură dacă nu este adevărat și cuvântul despre acestea. Căci la început, cum ne-a spus purtătorul de Dumnezeu Moise, luând Creatorul tuturor țărână din pământ și alcătuind pe om, a suflat în fața lui suflare de viață. Și ce este altceva suflarea de viață decât Duhul lui Hristos, Care zice: „Eu sunt viața și învierea” (In 11, 25)? Iar deoarece S-a despărțit de umanitate Duhul cel Sfânt, Care ne poate menține și modela potrivit caracterului dumnezeiesc, Mântuitorul ni-L dăruiește iarăși pe Acesta, ridicându-ne spre demnitatea de la început și remodelându-ne după chipul Său. De aceea și Pavel zice către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii până ce Hristos va lua chip în voi” (Gal. 4, 19). (Sfântul Chiril al Alexandriei)
|