[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Decebal, jertfa Mantuitorului este mantuirea obiectiva a fost pentru iertarea pacatului stramosesc. Dar aceasta a fost facuta de Iisus si nu avea efect asupra oamenilor daca ramanea doar atat. Ca sa aiba efect si asupra oamenilor a fost trimis harul.

In cazul Sfintei Fecioare prin Intrupare Iisus a avut legatura directa cu Sfanta Fecioara, nu doar cu ajutorul harului. Stergerea pacatului stramosesc (adica inaltarea firii cazute) a avut lor inainte de Cincizecime in cazul Sfintei Fecioare, la toti ceilalti numai dupa pogorarea harului si dupa Botez, tocmai de aceea.

<< Deci ni s-a dat nouă Duhul înnoitor, adică cel Sfânt, cauzatorul vieţii veşnice, după ce S-a preaslăvit Hristos, adică după învierea Lui, când, rupând legăturile morţii şi arătându-Se mai presus de toată stricăciunea, a revenit iarăşi ca om la viaţă, având în Sine întreaga noastră fire, întrucât era şi Unul dintre noi. Cercetând şi mai mult cauza pentru care nu înainte de Înviere, ci după ea, s-a produs revărsarea Duhului, vei auzi iarăşi aceasta: Hristos S-a făcut pârgă a firii înnoite (I Cor. 15, 20), atunci când, nemaifiind împiedicat de lanţurile morţii, a venit iarăşi la viaţă, precum am spus adineauri. Cum deci ar putea fi readuşi la viaţă înainte de începutul ei, cei de după acest început?

<< Căci, precum nu va odrăsli din pământ o plantă înainte de-a se forma rădăcina ei, fiindcă începutul plantei este din rădăcină, aşa este cu neputinţă ca noi să avem pe Domnul nostru Iisus Hristos ca rădăcină a nestricăciunii noastre înainte de-a se vedea El formându-Se ca rădăcină. Deci arătând venit timpul pogorârii Duhului la noi după învierea Lui din morţi, a suflat asupra Ucenicilor, zicând: „Luaţi Duh Sfânt” (In 20, 22). Căci atunci era cu adevărat la uşi, mai bine-zis înlăuntrul uşilor, timpul înnoirii. Şi să vadă iarăşi iubitorul de învăţătură dacă nu este adevărat şi cuvântul despre acestea. Căci la început, cum ne-a spus purtătorul de Dumnezeu Moise, luând Creatorul tuturor ţărână din pământ şi alcătuind pe om, a suflat în faţa lui suflare de viaţă. Şi ce este altceva suflarea de viaţă decât Duhul lui Hristos, Care zice: „Eu sunt viaţa şi învierea” (In 11, 25)? Iar deoarece S-a despărţit de umanitate Duhul cel Sfânt, Care ne poate menţine şi modela potrivit caracterului dumnezeiesc, Mântuitorul ni-L dăruieşte iarăşi pe Acesta, ridicându-ne spre demnitatea de la început şi remodelându-ne după chipul Său. De aceea şi Pavel zice către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi” (Gal. 4, 19). (Sfântul Chiril al Alexandriei)