
12.06.2013, 19:25:13
|
Banned
|
|
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
|
|
Citat:
În prealabil postat de catalin2
Decebal, jertfa Mantuitorului este mantuirea obiectiva a fost pentru iertarea pacatului stramosesc. Dar aceasta a fost facuta de Iisus si nu avea efect asupra oamenilor daca ramanea doar atat. Ca sa aiba efect si asupra oamenilor a fost trimis harul.
In cazul Sfintei Fecioare prin Intrupare Iisus a avut legatura directa cu Sfanta Fecioara, nu doar cu ajutorul harului. Stergerea pacatului stramosesc (adica inaltarea firii cazute) a avut lor inainte de Cincizecime in cazul Sfintei Fecioare, la toti ceilalti numai dupa pogorarea harului si dupa Botez, tocmai de aceea.
|
<< Deci ni s-a dat nouă Duhul înnoitor, adică cel Sfânt, cauzatorul vieții veșnice, după ce S-a preaslăvit Hristos, adică după învierea Lui, când, rupând legăturile morții și arătându-Se mai presus de toată stricăciunea, a revenit iarăși ca om la viață, având în Sine întreaga noastră fire, întrucât era și Unul dintre noi. Cercetând și mai mult cauza pentru care nu înainte de Înviere, ci după ea, s-a produs revărsarea Duhului, vei auzi iarăși aceasta: Hristos S-a făcut pârgă a firii înnoite (I Cor. 15, 20), atunci când, nemaifiind împiedicat de lanțurile morții, a venit iarăși la viață, precum am spus adineauri. Cum deci ar putea fi readuși la viață înainte de începutul ei, cei de după acest început?
<< Căci, precum nu va odrăsli din pământ o plantă înainte de-a se forma rădăcina ei, fiindcă începutul plantei este din rădăcină, așa este cu neputință ca noi să avem pe Domnul nostru Iisus Hristos ca rădăcină a nestricăciunii noastre înainte de-a se vedea El formându-Se ca rădăcină. Deci arătând venit timpul pogorârii Duhului la noi după învierea Lui din morți, a suflat asupra Ucenicilor, zicând: „Luați Duh Sfânt” (In 20, 22). Căci atunci era cu adevărat la uși, mai bine-zis înlăuntrul ușilor, timpul înnoirii. Și să vadă iarăși iubitorul de învățătură dacă nu este adevărat și cuvântul despre acestea. Căci la început, cum ne-a spus purtătorul de Dumnezeu Moise, luând Creatorul tuturor țărână din pământ și alcătuind pe om, a suflat în fața lui suflare de viață. Și ce este altceva suflarea de viață decât Duhul lui Hristos, Care zice: „Eu sunt viața și învierea” (In 11, 25)? Iar deoarece S-a despărțit de umanitate Duhul cel Sfânt, Care ne poate menține și modela potrivit caracterului dumnezeiesc, Mântuitorul ni-L dăruiește iarăși pe Acesta, ridicându-ne spre demnitatea de la început și remodelându-ne după chipul Său. De aceea și Pavel zice către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii până ce Hristos va lua chip în voi” (Gal. 4, 19). (Sfântul Chiril al Alexandriei)
Last edited by Decebal; 12.06.2013 at 19:35:45.
|