View Single Post
  #248  
Vechi 12.06.2013, 20:11:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit O rugaciune a Batranului Chiril din Constantinopol



Doamne Dumnezeul meu, „către Tine mânec" , zicea Prorocul David , și „de mi-am adus aminte de Tine in așternutul meu , in dimineți am cugetat spre Tine , că Te-ai făcut ajutorul meu" . Așadar , și eu , păcătosul și nevrednicul , mânec către Tine , împreună cu prorocul și împăratul , Doamne Dumnezeul meu .
Aceasta este grija mea când mă scol din somn și întâia cugetare a minții mele , fiindcă este datoria mea de neînlăturat , privitoare la însuși scopul pentru care m-au zidit mâinile Tale , adică să laud , să slăvesc și să măresc preasfântul Tău nume . Cănd Tu ești , Doamne , început fără de început și sfârșit fără de sfârșit Căci precum în afară de Tine nimeni nu putea să le zidească pe toate , tot așa nici ele nu se puteau zidi una pe alta , ci numai de către darul si puterea Ta , pentru ca să-Ți slujească toate Ție , de care au fost făcute , și ca să propovăduiască mărime a slavei Tale celei negrăite . Deci Tu , Doamne Dumnezeul meu , Ziditorul ș i Făcătorul tuturor , Tu ești Dătătorul tuturor bunătăților . Căci ce este in fire, sau în Dar , sau în trup , sau în suflet, care să nu fi fost adus întru ființă prin bunătatea Ta ?
Căci Tu ești izvorul desăvârșirilor , noianul mărimilor , adâncul milei și marea îndurărilor . Tu ești chipul frumuseț i celei neasemănate , din care ies toate cele ce sunt Tu ești Dumnezeul dumnezeilor, Sfântul sfinților, împăratul împăraților și Domnul domnilor . Tu ești pricina pricinilor , Viața viilor, Rânduiala , Bunacuviință și Slava tuturor celor văzute și a celor nevăzute . Tu ești Făcătorul și ziditorul meu , Cel ce dintru neființă m-ai zidit și m-ai închipuit după chipul și asemănarea Ta . Tu ești Stăpânitorul sufletului meu , Cel ce cu negrăită purtarea Ta de grijă m ă păzești ca să nu mă întorc iarăși întru neființă . Tu ești cel ce mă Sfințești și mă înalți prin darul Tău și vrei să mă slăvești și să mă fericești îndulcindu-m ă de viața Ta cea veșnică . Și p e lângă acestea , Tu ești ajutorul meu și Sprijinitorul și Făcătorul de bine , împăratul meu și ferit pentru mine. Deci pe toate acestea le am ca pe niște binefaceri spre mine, nevrednicul, și așa le socotesc, le măsor, le primesc, le spun, le mărturisesc și le propovăduiesc.
Așadar, Preadulce Stăpâne și Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul meu, platnic și datornic fiind darului Tău, nu mă pricep cu ce să-ți răsplătesc Ție pentru toate acestea. Nu știu cum să-Ti mulțumesc Ție, Celui ce atâta iubire de oameni și milostivire ai arătat spre mine, încât, dacă aș avea inimile și limbile tuturor și dacă aș vrea cu toate de odată să-Ți mulțumesc și să Te iubesc pe Tine, Cel ce atâta m-ai iubit, cred că nici așa nu mi-aș putea plăti destul, și nici cât de puțin, o asemenea datorie. Deci ce voi face sau ce voi zice eu, nevrednicul? Nimic altceva nu pot, Iubitorule de oameni Doamne, decât să-Ți mulțumesc Tie și să propovăduiesc bunătatea Ta cea nemăsurată și mila Ta cea negrăită către mine. Iar pentru aceasta, Doamne și Dumnezeul meu, nu voi pregeta să iau ajutor de la alții și să chem toată zidirea, cerul, pământul și toate făpturile mâinilor Tale cele văzute și cele nevăzute, ca fiecare să-mi ajute să Te laud, să Te binecuvântez și să-Ți cânt lauda pe care cei trei tineri a; Tăi preabinecinstitori o cântau în cuptorul focului, zicând: „Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînăl- țați întru toți vecii. Deci dator fiindu-Ți toată mulțumirea și binecuvântarea, Doamne, Dumnezeul meu, neîncetat Te voi lauda și Te voi slăvi pe Tine în toate zilele vieții mele. Căci Tu ești Cel ce m-ai zidit. Tu ești Cel ce m-ai răscumpărat Cu scump sângele Tău. Tu ești Cel ce mă păzești cu darul Tău în toată vremea și locul, Cel ce în tot ceasul și minutul cercetezi și străjuiești sufletul și viața mea. De aceea tot mă fac al Tău. Fără Tine nu pot să mă mișc sau să fac nimic dacă nu vei binevoi Tu. Știind aceasta eu, smeritul și nevrednicul, începând din ceasul acesta, Doamne Dumnezeul meu, mă dăruiesc Ție și mă fac rob veșnic mărimii Tale, iar de acum înainte îți voi aduce Ție tot gândul meu bun, tot cuvântul. tot lucrul, orice voi săvârși spre slava marii Tale cuviințe. Și mai mult decât toate, mă dăruiesc Ție ca să nu mai fiu al meu, ci al Tău. Ziditorul, Plăzmuitorul și Făcătorul meu, și ca să viez, nu precum voiesc eu, ci precum este bineplăcut înaintea Ta, și ca toată viața mea să fie deprindere întru împlinirea poruncilor Tale. Și de câte ori mă voi abate de la acestea, lucrând fapte necuvioase, voi cunoaște că sunt călcător de lege și tâlhar, ca unul ce am călcat supunerea cea cu dreptate datorată Ție, Stăpânul meu cel bun și iubitor de oameni. Care lucru, o, să nu fie! Și să nu mă lase dreptatea Ta să cad în așa ceva, căci neputincios sunt și știu că nu pot și nu sunt vrednic eu, ticălosul și vrednicul de jale, să împlinesc singur aceasta făgăduință a mea.
De aceea mă rog Ție, Doamne, Dumnezeul meu, Preadulcele meu Iisus Hristos, fii mie ajutător, ușurează cu mâna Ta cea atotputernică ne putința mea, „zidește intru mine inimă curată" și întărește-o ca să petrec eu, nevrednicul, toată vremea vieții mele întemeiat pe acest fel de gând și pe voința neabătută de a nu călca nicidecum de acum înainte voia Ta și făgăduința făcută de mine în ceasul acesta înaintea slavei Tale celei nevăzute. Pe lângă acestea, dăruiește-mi mie în ziua aceasta minte, pricepere și grijă ca todeauna să cuget și să păzesc porunciie Tale, neuitându-Te pe Tine, Dumnezeul și Binefăcătorul meu. Mai îndrăznesc să cer și acestea de la voirea Ta "; cea bogată și iubitoare de oameni: frâu limbii, strajă gurii, po- vățuire ochilor, omorâre trupului, contenire tuturor poftelor trupești și curățire de nerânduială din mădularele mele.
Acestea le cer de la Tine, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase al meu, și mă rog, căzând la Tine. Nu o dată mă rog, ci de multe ori, să nu mă neînvredniceșt: pe mine de darul acesta. Si o dată cu acestea, dăruiește-mi mie adâncă smerenie, zdrobire și umilință, răbdare și blândețe, supunere și sărăcie a duhului, râvnă pentru slava numelui Tău, dragoste și îndelungă-răbdare către aproapele și milostivirea cea cuviincioasă către el, ca prin acestea să se slăvească întru mine Preasfânt numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

( preluata din Rugăciunile Sfinților Părinți publicate de Cuviosul Nicodim Aghioritul în APANTHISMA (Constantinopol, 1799), traduse în românește la Mănăstirea Neamțul (1827)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote