Despre tăcere și liniște
Tăcerea continuă și păzirea liniștii se nasc în cineva din aceste trei pricini: sau pentru slava de la oameni, sau din căldura râvnei pentru virtute, dau pentru că are o convorbire dumnezeiască înlăuntrul lui și cugetarea lui este atrasă de ea. Dacă deci cineva nu are una din aceste din urmă, neapărat este stăpânit de prima neputință.
Virtutea constă nu în arătarea multor fapte felurite săvârșite prin trup, ci într-o inimă prea înțeleaptă prin nădejdea ei. Iar pe aceasta o unește cu faptele cele după Dumnezeu scopul cel drept. Căci cugetarea poate săvârși binele fără fapte, dar trupul fără înțelepciunea inimii nu se poate folosi. Omul lui Dumnezeu însă nu rabdă, când află loc pentru lucrarea cea bună, să nu-și arate dragostea în osteneala lucrării pentru Dumnezeu. În starea dintâi sporește totdeauna, în cea de a doua uneori sporește, alteori nu. Să nu socotești că e lucru mic ca cineva să rămână totdeauna deoparte de pricinile patimilor. Iar Dumnezeului nostru fie slava în veci! Amin.
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Filocalia X, Cuvântul XXVI, p. 135)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|