Citat:
În prealabil postat de fallen
Apoi mi-a venit o idee si mai smintita, daca nu cumva trupul chiar moare sau cel putin isi incetineste activitatile biologice, iar sufletul ramane singurul care mai "animeaza" acel trup, prin puterea lui data de Dumnezeu, adica devii un fel de "mort viu", spre deosebire de cei care chiar daca au trupul viu, sunt morti sufleteste.
|
Cred că e adevărată observația ta. Este o legătură strânsă între trup și suflet, mișcările și starea unuia influențându-l pe celălalt. Cu cât trăiești mai mult prin senzațiile corpului, cu atât mai puțin vei avea acces la cele specifice sufletului; iar un trup îmbuibat e ca o piatră atârnată de piciorul sufletului, împiedicându-l să se înalțe. Căci acestuia pare a-i fi specific zborul, dorința, nevoia de ascensiune.
Sigur că în post legătura sufletului cu materia este slăbită mult și el zboară mai ușor.
Și uite așa ajungem să vorbim de înălțare, probabil nu întâmplător, în ziua Înălțării. Și foarte interesant este cum vorbește despre raportul trup-duh la Hristos, și de la El la noi, părintele Galeriu, în predica pe care am postat-o la unul din topicele legate de Înălțare.