[Mihailc]

În prealabil postat de delia31

@Mihai-parca topicul de fata e despre icoane mai putin cunoscute. Icoane precum cea a mucenicilor chinezi canonizati in anul 2000 de Biserica Rusa, adusi in prim plan cu ocazia pomenirii lor acum doua zile, si cea a Sf. Mitrofan Yang Ji de Beijing nu le intalnesti chiar pe toate drumurile.

Poate nu întâlneşti pe toate drumurile tale. Pe drumurile altora se întâlnesc destule, ba chiar prea multe pentru o tradiţie care autoflatează că ar fi moştenitoarea unică a icoanei autentice.

Nu era neaparat cazul aici, ca pornind de la niste icoane rare, sa te lansezi in discutii cu potential conflictogen pe tema contextului mai larg al Revoltei boxerilor din China si a eventualelor asemanari cu “nationalismele romanesti contemporane suferinde de schizofrenie”. Nu de alta, dar nu cred sa fie prea multi amatori de asemenea paralelisme si nici nu intrevad cine stie ce miza de anvergura. Imho.

De fapt majoritatea icoanelor postate nu sunt atât de rare, cât de rarefiată e cultura iconică a celor care le-au postat. Am ţinut această constatare măruntă pentru mine, probabil pentru a evita rigorismul excesiv şi juliturile în amorul propriu al celor vizaţi.
Admit că nu era necesară discuţia despre contextul istoric real în care au fost ucişi ortodocşii chinezi, ca victime colaterale într-o revoltă antioccidentală şi anticolonială, dar cu preţul convingerii că pentru tine, şi cei care gândesc la fel ca tine, nu există nicio diferenţă între credinţa în mucenicia veritabilă creştină şi credinţa în "Zâna măseluţă" sau "Baba cloanţa". În prelungirea confuziei contemporane legate de valoarea şi caracteristicile muceniciei, probabil că un grup de excursionişti ortodocşi români aflaţi în vizită în Israel, al căror autocar ar sări în aer, dintr-o tragică eroare de percepţie a teroriştilor arabi, ar fi repede canonizaţi doar în temeiul faptului că au fost ucişi fiind botezaţi ortodocşi, în războiul altora. La priveliştea unui asemenea mod de gândire, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ar zâmbi amar, din veşnicia unde sălăşluieşte alături de Hristos. S-a terminat cu mucenicii de altădată, cu cei care plonjau fulgerător în sfinţenie prin acte/fapte de libertate şi iubire aflate pe paliere de profunzime imposibil de priceput pentru o minte preocupată exclusiv de bunăstarea transcendentală a propriului ego.

Daca n-ai fi lasat sa-ti scape acel innuendo adresat simultan nimanui si tuturor, cu “monoclul idolatrizant al habotnicilor” de pe forum, te-am fi scuzat de offtopic cu multumirile de rigoare pentru informatiile aduse, livrate la pachet cu acidul sulfuric dintre randuri. Dar asa, tind sa cred ca tocmai acela a fost mobilul interventiei tale. Or am I mistaken?

Rabinath Tagore a lansat în cultură o vorbă de duh bine ancorată în adevărul faptelor :"frumuseţea locuieşte în ochiul celui care priveşte". Cred că în cazul de faţă şi opusa e la fel de adevărată: "Innuendo locuieşte în ochiul celui care priveşte/citeşte"

Pace tie cititorule!

Expresia asta, aşa cum a fost plasată ea în postarea originală (numărul 79 de pe prezentul topic) îmi aminteşte de o secvenţă dintr-un film istoric, în care un popă, obligat de împrejurări să lupte într-un război, îi taie cu ură beregata unui inamic, iar apoi, în timp ce acela trăgea să moară, îi recită cu acrivie şi fariseism ritual, aparent profund afectat de moment, rugăciunile de dezlegare şi apoi îi închide ochii, după ce victima şi-a dat ultima suflare, cu o tandreţe aproape credibilă în felul cum a fost jucată de actor. Apoi continuă să ucidă şi alţi duşmani, dar regizorul nu mai insistă pe contrastul violent dintre killer şi mimarea comportamentului standard evlavios prezentat în secvenţa descrisă sumar mai sus.