Citat:
În prealabil postat de Mihailc
Cel puțin un lucru am învățat din toate astea: de pe buza prăpastiei, de la belvedere, nici nu-ți poți imagina cum e să zaci în abisurile ei.
|
Asta mi-aduce aminte de un aforism al lui Nietsche care spune ceva de genul ca atunci cand te uiti in abis, si abisul se uita la tine. Nu stiu cum o fii asta, dar.. referitor la ce a zis Mihail, mie mi se pare destul de inspaimantatoare privelistea de pe marginea prapastiei, cand apuci sa o vezi. Insa de multe ori cazi inainte de a vedea ce se intampla, si nici macar nu realizezi ca esti in fundul unei prapastii.
Insa nu inteleg de ce atata dramatism in cazul de fata: oricine a cazut are dreptul (sau chiar datoria) sa se ridice. Iar cei de langa el poate ca ar trebui sa il ajute, sa ii intinda o mana, nu sa il marginalizeze.
Mai dificil este insa daca trebuie a cobori in prapastie sa-l scoti pe cel care a cazut, iar el se tine de tine dar in acelasi timp se uita in sus cu frica ca nu va putea sa urce, se uita si in jos cu frica ca ar putea sa cada din nou, si incepi sa te temi ca nu vei mai putea urca cu el in spate si daca va cadea, te va trage dupa el.