Exista o particularitate,dpdv al perceptiei cuvintelor lui Iisus,si aici ma refer la ,,istoria orala"a lor,aspect oarecum diferit de ,,traditia orala".Cand spui ceva cuiva depinde foarte mult cui vrei sa-i spui si ce vrei sa-i transmiti.De exemplu,ca sa parafrazez in continuare o intreaga argumentatie a lui Wright,daca doi parinti ii povestesc copilului lor momentul nasterii lui atunci vor folosi imagini si argumente de anumit tip,emotionale,pana si un gest al asistentei va putea fi descris intr-o lumina care sa-i insufle copilului o anumita intelegere si o stare de spirit.Daca,in schimb,cei doi parinti ai sai vor merge la un doctor pentru a discuta despre starea de sanatate a copilului lor la nastere atunci cu siguranta nu o vor descrie precum i-au descris copilului nasterea in culori ideale si emotionale,ci vor apela la o descriere medicala, tehnica, precisa,care i-ar fi de folos doctorului.Este evident ca forma povestii indica atat scopul ei dar da si indicii despre caracteristicile destinatarului ei.In lumea iudaica a primului secol Mantuitorul nu a actionat ca un rabbi,cum multi au crezut,pentru ca daca ar fi actionat asta metoda era sa-i invete oral,prin repetitie continua,pe discipoli sai cuvintele Sale pana acestia le-ar fi memorat fara diferente.Acest lucru este contrazis de evangheliile sinoptice,ca sa nu mai mentionam Evanghelia dupa Ioan,fiind evident faptul ca ele nu contin toate acelasi material,in mod identic pana la detaliu,ci contin o poveste de baza,sa spunem povestea-cadru,spusa din patru perspective.Acest lucru este normal pt ca Iisus a actionat,dpdv al predicilor sale,in mod profetic(multi dintre conationali sai l-au si identificat cu un profet tocmai din motive de acest tip,felul predicilor printre altele)adica spunea un anumit mesaj in diferite contexte in mod similar,nu era tributar unei anumite formulari ci esenta trebuia transmisa.

Acest lucru a permis celor din jurul sau,si apoi intregului crestinism primar,sa repovesteasca in cuvintele lor povestea-cadru,fara a fi prizonierii unei litere limitative care nu ar fi permis niciodata,fie si din motivul repetitiei,existenta evangheliilor in forma actuala.Luati acesta situatie si mutati-o in sfera comunitatilor crestinismului primar si veti observa o alta consecinta.Fiecare comunitate spune povesti din trecut,fie pentru a-si zugravi perspectiva asupra lumii,fie pentru a corecta aspecte din prezent sau fie pentru a-i imbarbata pe cei ce le aud integrandu-i intr-o anumita traditie a perceptiei.In cadrul unor asemenea comunitati exista comunitati mai mici,plecand de la indivizi,care spun aceiasi poveste dar intr-un mod diferit fara de comunitatea de care apartin,fie modificand povestea comunitatii fie inlocuind-o cu totul pe anumite perspective.Acest ultim demers,este situatia primelor comunitati crestine,in lumea iudaica,este rodul modului in care insusi Iisus si-a transmis invatatura,in cadrul comunitatii Sale si daca ar fi asasinat-o intr-o litera stricta atunci libertatea de redare in Duh a celor ce au urmat nu ar fi depasit sfera unor povesti statice,ale unei secte iudaice tributara acelorasi erori carora le-au cazut prada,de exemplu,fariseii si esenienii,fiecare in felul lor.Istoria parabolelor lui Iisus,asa cum o vedem astazi,arata nu numai spusele Mantuitorului ci si,citind printre randuri,modul in care ele au fost receptate si transmise de catre primele comunitati,este si o istorie in subtext al mentalitatii si abordarii acelor primi crestini,forma povestii fiecaruia fiind un material de studiu in acest sens.