[Parascheva16]

Dar oare Dumnezeu îngăduie aşa ceva? Îngăduie ca un creştin să ucidă?

Îngăduie şi chiar binecuvântează. Am amintit de Sfântul Dimitrie şi de Sfântul Nestor. Dar puteam aminti de Avraam, părintele nostru, al tuturor creştinilor.

Dar Avraam ţine de Vechiul Testament.

La iudeii mozaici şi la musulmani, da. La creştini, nu. La noi – citiţi Epistola către Romani şi veţi vedea – la noi Avraam este părintele nostru, al tuturor creştinilor. Melchisedec, cel căruia Avraam i-a adus ofrandele sale pentru Dumnezeu, este chipul lui Hristos – uitaţi-vă în Epistola către Evrei, dacă nu credeţi. Ori cine sunt cei care aduc lui Dumnezeu, prin Marele Arhiereu Hristos, ofrandele lor?

Creştinii.

Aşa e, creştinii. Deci Avraam este chipul creştinilor. Bun, blând, evlavios, gata a-şi da şi fiul pentru Dumnezeu, chivernisindu-şi marile daruri primite de la Dumnezeu ca un iconom credincios, nu ca un tiran pătimaş, posesiv şi distrugător.

Şi ce legătură are Avraam cu ostăşia sau uciderea?

S-a întâmplat că Lot, ruda lui Avraam, a fost luat în robie cu averea şi familia de către patru regi. Aceştia au bătut cinci regi, dar de Avraam nu s-au apropiat. Însă Avraam nu i-a lăsat să facă ce voiau. Ci, după ce aceştia au fost biruitori, auzind Avraam că şi Lot a fost robit, a ridicat îndată trei sute de bărbaţi purtători de armă dintre slugile sale şi pornind împotriva celor patru regi i-a bătut cu totul. Şi i-a eliberat pe toţi cei prinşi. Nu a jefuit nimic, ci i-a miluit pe toţi cei care fuseseră robiţi, le-a dat înapoi tot ce li se luase şi s-a întors la ale lui.

Şi să înţelegem bine: cei patru regi nu l-au atacat pe Avraam! El ar fi putut să spună, dacă aceasta era o gândire dreaptă, că nu e treaba lui, că el se va ruga pentru cei luaţi în robie, că va încerca să îi răscumpere cu bani… În loc de aceasta Patriarhul Avraam, blândul Avraam, care a lăsat de la el şi în faţa lui Lot, şi în faţa faraonului şi în faţa altora, ce face? Pune mâna pe sabie şi ridică la luptă şi treisute optsprezece oameni de casă şi merge şi bate şi ucide pe invadatori. El, care se lăsase pe sine nedreptăţit, ia armele şi luptă. De ce? Ca să-i apere pe alţii!

Acesta este chipul ostăşiei creştine.