[adam000]

Din categoria "sfaturi cu talc" - apropo de povestea postata de tine Cristi - de ficere data cand treceam prin vreo perioada din aceasta mai departata, in care nu eram in stare sa ma adun sa particip si cu mintea si sufletul la rugaciune, chiar daca ma straduiam, mintea fugea spre griji, probleme, iar eu nu eram in stare decat sa constat momentele de departare de la rugaciune, in care nu as fi putut raspunde "prezent" decat cu trupul (ca in exemplul tau) - daca mergeam la manastire la Sambata cerand sfat ce sa fac sa ies, sa depasesc starea de departare de Dumnezeu, ce sa fac sa ma (re)apropii de El, parintii de acolo imi dadeau, cu un aer care emana cea mai adanca intelegere, mai mult sau mai putin invariabil acelasi sfat: "fa ce poti!"

Aparent este un sfat plin de intelegere si ingaduinta (mai era si spus pe tonul asta de intelegere si ingaduinta fata de framantarea mea). In realitate - si mie mi-au trebuit ani sa inteleg la nivel practic adevaratul lor sens - sfatul inseamna sa FACI TOT ceea ce poti la momentul acela! Este un indemn la actiune, nu o ingaduinta! Este indemnul de a evalua si aplica TOT ce poti tu sa faci la momentul respectiv ca sa te apropii de Dumnezeu, chiar in starea aceea cazuta, si sa le APLICI in practica in viata ta la maxim.

In lumina acestei intelegeri, indemnul parintelui Teofil: roaga-te cum poti ca sa ajungi sa te rogi num trebuie" are cu totul alt inteles... (roaga-te la maxim oricum poti sa te rogi, dar roaga-te si nu lasa rugaciunea...)