[vsovivivi]

Îndoiala lui Petru, îndoiala aia care-l făcea să se scufunde în mare în plină furtună, lovit de viforul necredinţei, se referea la ceea ce vedea şi credea el, la Iisus care venea pe mare şi care i-a poruncit să vină crezând, căci El este, aşa cum a cerut Petru: ''Dacă Tu eşti, porunceşte să viu la Tine'', şi Domnul a poruncit:'' Vino!'' însă îndoindu-se Petru de sfinţenia lui Hristos, de sfinţenia celui pe care-L vedea umblând pe mare şi venind către ei, căci dracii sunt spurcaţi, iar ei au crezut că văd un duh necurat ce vine să-i amăgească şi să-i piardă, deci îndoindu-se se scufunda în îndoială spurcăcioasă şi scufundându-se simbolic el se spurca.

Deci Petru se spurca de la îndoiala lor că Iisus era sfânt, şi că venirea prin valuri la cei loviţi de furtună ar fi o faptă care urma să-i salveze şi să-i mântuie... ei credeau că cel ce venea la ei voia să-i sperie şi să-i piardă.

Din pricina fricii şi a situaţiei disperate şi din pricina minunii greu de crezut iată că Petru dădea tot mai mult crezare în el gândului satanic, gând ce-l trădgea la fundul mării simbolizând gLumea, credea că cică Iisus nu era sfânt sau credea că sfinţenai Lui nu era mântuitoare ci ca un înger al întunericului ce se preface că ar fi un înger al luminii el defapt fiind un om desfrânat şi fiind născut din desfrânare şi curvie avea intenţia să stăpânească El lumea mai devreme sau mai târziu prin viclenie şi că acum era amăgeala şi reclama.

Adică sărmanul Petru se lăsa cam ca Eva pe mâna minciunii şarpelui prin credulitate, pe mâna satanei care minţind cu posibilitatea şi spionajul său competent a susţinut că el ştie mai bine că nu vor muri dacă vor mânca din pomul interzis şi că Dumnezeu defapt din răutate le-a interzis şi că a încercat să-şi apere de ei puterea atunci când nu le dădea voie să mânce din pomul oprit şi asta fiindcă vrea ca să fie omul umilit şi să nu fie la fel ca El de mare şi de puternic şi de cunoscător şi ştiutor, şi deci cu moartea doar i-a păcălit ca nu cumva să cunoscâ şi ei binele dar şi răul, adică păcatul şi aşa să fie ca El cunoscând binele şi răul.

Deci aşa s-a lăsat şi Petru în amăgirea asta că defapt Iisus este un viclean, un înger satanicesc, un duh rău şi necurat care umblă pe ape ca să se dea sfânt, dar este sfânt doar vremelnic şi numai pentru ca să înşele şi pentru ca mai târziu să stăpânească El lumea folosindu-se de fraieri şi păcătoşii pe care-i vindeca cu ajutorul celui rău, cu belzebul, ca să-L aduleze ei şi formând o gloată de proşti fericiţi să ia de la evrei puterea lor dată de Dumnezeu şi de la toate cultele.

Aceiaşi ideea satanică o întâlnim şi azi, că cică Iisus a înviat şi s-a dat sfânt şi a făcut minuni doar ca în final, atunci când va fi în viitor, prin viclenie şi răutate foarte bine ascunsă, după 2000 de ani, să ia puterea de la adevăraţii sfinţi, de la adevăraţii credincioşi în Dumnezeu, căci defapt el a fost şi este un amăgitor şi va fi un amăgitor creator de dezbinare şi de tulburare în popor, şi atunci, când va ajunge la putere deplin, atunci îşi va da arama pe faţă şi se va răzbuna pe păcătoşi şi pe sfinţi ca un adevărat tiran rău şi urât... idee care se va dovedi adevărată şi îndreptăţită tocmai prin nedreptăţile care vor urma şi prin nedreptele judecăţi de care oamenilor ar trebui să le fie frică încă de pe acum.

Iar dacă Iisus este un viclean plin de o răutate ascunsă atunci e clar că maica lui era o desfrânată care dorea şi ea puterea şi stăpânirea şi deci împreună au păcălit şi-i vor păcăli pe toţi pentru ca să ajungă fiul ei Iisus stăpânul lumii şi ea stăpâna tuturor oamenilor bucurându-se de slava cea deşartă ca o iubitoare de putere nimfomană.

Deci iată cum ''ştiinţa'' asta imposibil de contrazis, pe care slugile satanei ce-i stăpâneşte ca să stăpânească ei o susţin, căci n-ai cum dovedi căci nu ai cum să combaţi o minciună ce are o doză de ''posibilitate'' pentru că orice e posibil... apelează la 'conştiinţa' ta de sminţişor şi de victimă nemiluită făcându-te să te crezi nevinovat tu şi să te îndoieşti de Iisus ca nu cumva să greşeşti, apoi de preasfânta Maria, de Dumnezeu şi la urmă de sfinţenia Creatorului şi de existenţa Lui şi să cazi într-un ateism măritor şi iubitor de sine pentru îndoiala asta curioasă şi întrebătoare care vine din frica şi grija unei conştiinţe târâtoare-pârâtoare care te alarmează că-ţi pierzi credibilitatea imaginii ca să cedezi dându-te şi tu ca Eva pe mâna lor... că-i mai uşor să crezi în necredinţa eliberatoare de păcătuire decât să crezi în credinţa care-ţi cere să rabzi ascultând, din moment ce-ţi bate la uşe cu atâta convingere şi frică avertizându-te şi apelând la conştiinţă, la conştiinţa ta de mare sminţişor.

Problema îndoielii însă este spurcarea, căci îndoindu-te tu de Adevărul, de sfinţenia Domnului, de preacurăţia preasfintei Maria şi crezând în intenţia şi planul viclean despre care satana a susţinut ca Evei că el ştie ca ea să bănuiască răul dorind să-l curme, nu faci alceva decât să te spurci devenind şi tu tot mai spurcat şi mai poticnit în credinţă asemenea celui ce-ţi inoculează îndoiala din neputinţa lui sau din viclenie naivă sau din răutate, slujind şi tu defapt poftei păcatului şi mândriei smintite şi grozăviei smintite încântându-te cu fericirea ta plină de sminţenia creatoare şi trufaşă a poftei şarpelui de carne albă de pasăre sfântă, prepeliţe, porumbei, vrăbii, curcani, pui... cu care ai vrea să saturi şi pe alţii pentru plăcerea şi mulţumirea de sine însă supărat şi revoltat de parcă ar fi trebuit să fi plătit cu mult mai mult şi lăudat şi felicitat cu mult mai mult pentru fapte eroice şi munci asidue şi rezolvări geniale în situaţii limită şi imposibile şi mult mângâiat şi dezmierdat pentru nedreptăţirile sufererite şi băgat la privilegii şi alintări privilegiate şi la răsplătiri speciale şi preferenţiale, semănând perfect cu o căpuşă-lichea duhnind ca o putoare de foarte mare valoare... trădătoare.

Ce este de făcut?

Păi trebuie să ne Luminăm şi să ne cercetăm dacă suntem în credinţă, să ne dăm seama dacă credem şi dacă într-adevăr credem trebuie să ne întrebăm de ce credem... iar dacă am ajuns înapoi la Adevărata Credinţă de unde am căzut şi suntem siguri că credem în existenţa Tatălui, în preacurăţenia şi sfinţenia Maicii Maria pururea fecioara, în Iisus şi Cuvântul lui Dumnezeu, că planul Lui este milostiv şi bun şi drept şi adevărat şi că va judeca cu dreptate întotdeauna şi nu cu nedreptate chiar şi atunci când va deveni stăpân, atunci dacă ne-am reîntors la credinţă atunci trebuie să ne păzim.

Dar paza şi lupta pentru dreapta credinţă nu înseamnă ca să judecăm sau să osândim ci înseamnă să ascultăm iar ascultarea înseamnă credinţă iar iubirea înseamă pază.

Dar ca să ajungem la iubirea curată e nevoie mai înainte de auzire, apoi de credinţă şi speranţă sau nădejde şi apoi de ascultare iubitoare ca în final să păstrăm taina pentru a primi răslplată de la Dumnezeu şi nu de la oameni sau draci, direct din mâna Domnului Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Deci paza Cuvântului şi lupta pentru Credinţă înseamnă nu să judeci ci să iubeşti ascultând.
...Adică lăsaţi-vă în mâna sfântă a Domnului Iisus tot aşa cum s-a lăsat Eva în mâna spurcată a satanei amăgindu-se ca să scape de îndoială.

''Doamne scapă-mă!''

Umilindu-ne frumos vom scăpa, umilindu-ne şi grăind frumos înaintea oricui tot aşa cum ne umilim înaintea sfinţeniei Domnului, aşa vom scăpa... de acest duh rău şi mincinos şi ascuns, viclean şi iubitor de carne spurcată şi plină de păcate depuse care ispiteşte la iubirea de sine şi de mărirea de sine şi stăpânirea tuturor câinilor pământului, înălţîndu-ne pe scaunul cel mare a câinelui mort ca un lup de pe care au fugit puricii ca să lase impresia că e sfânt, de parcă ne-am înălţa la Dumnezeu sau de parcă El ne-ar fi ridicat acolo ca mari slujbaşi stăpânitori peste toate ale lui. Cum ne este El Dumnezeu dacă noi suntem sfinţi şi stăpâni în locul Lui iar ceea ce grăieşte şi scrie şi împlineşte El nu luăm în seamă şi în serios?

''Fiţi următori ai mei precum şi eu sunt următor al Lui Hristos!''