Plecând de la cuvântul
Sfântului Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul Lui Dumnezeu. Priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința.”
(Evr. 13, 7), spre o privire de ansamblu pentru obștea creștină a neamului românesc, poate părea că astăzi trebuie să fie zi de doliu. Dar pentru faptul că
Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu este o personalitate spirituală distinsă a
Bisericii Ortodoxe Române, putem spune că astăzi, calendarul ortodox, înscrie o pagină de sărbătoare în istoria Bisericii.
Ziua de
16 iunie 2013 va fi de acum înainte zi de sfântă pomenire a memoriei și amintirii
Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu. Imaginea părintelui este o frescă a Bisericii noastre dar și o icoană vie a literaturii duhovnicești patericale. Cuvintele părintelui nu vor muri niciodată. Scrierile ascetice cuprind de mii de ani învățături de duh care ne cârmuiesc spre izbăvirea de cursele satanei. Ele nu aduc nimic nou, în esența lor, față de puterea cuvintelor
Sfintei Scripturi. Totuși, modul în care sunt trăite, spuse, citite, pot plămădi noi înfăptuiri duhovnicești în obștea de creștini (mireni, monahi, clerici) a Bisericii.
Personalitatea părintelui Iustin Pârvu s-a conturat în munți și teologie, în Biserică și în familie, în martiriu și în rugăciunea lăuntrică.
Veacul al XIX-lea a cunoscut trei mari școli de formare duhovnicească a spiritului românesc: amprenta duhovnicului
Arsenie Boca peste Țara Făgărașului; peste Moldova amprenta duhovnicului
Ilie Cleopa – izvor de comori spirituale format în umbra marilor trăitori
Vichentie Mălău și
Antim Găină; și păstorirea părintelui
Iachint al Putnei, duhovnicul Bucovinei. Această vatră caldă a
Mănăstirii Secu avea să influențeze, alături de
Ioanchie Moroi de la Sihăstria, întreaga trăire monahală din Munții Neamțului.
Tânărul intrat pe poarta
Mănăstirii Durău avea să se formeze de la aceste izvoare de viață veșnică. Toată agoniseala de carte, de duh, de rugăciune și de trăire avea să o pună în practică în umezeala celulelor întunecoase ale închisorilor de la
Aiud,
Poarta Albă sau
Gherla. Trăirile interioare, veșnica imagine a sângelui proaspăt curs din rănile celor chinuiți, imaginea torționarilor, răutatea umanității, aveau să aducă în inima părintelui Iustin veșnicul proces de incriminare a nevinovatului Iisus în fața lui Pilat care, asemenea celor de acum, și-a spălat mâinile: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea.”
(Mt. 27, 24) Întemnițații - oameni drepți, cinstiți, corecți, conduși după valori morale sănătoase, aveau să fie lepădați de lume, după cuvântul Domnului: „dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște.”
(In 15, 19)
Anii de pușcărie și de tortură aveau să fie școala de rugăciune a vieții. Așa se face că la începutul veacului al XX-lea, părintele Iustin trecuse prin mai multe examene ale vieții în fața Dreptului Judecător, Care i-a spus: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune”
(Mt. 25, 21) Și iată-L la începutul anilor `90, duhovnicul iubit și cunoscut al tuturor nemțenilor și al creștinilor de pretutindeni. Iată-l starețul unei mănăstiri cu renume sub patronajul
Arhanghelilor Mihail și Gavriil, cârmuind nenumărate suflete creștine și formând preoți, duhovnici, monahi și monahii pentru armata de geniu a Lui Dumnezeu.
Experiența, vârsta, încercările și toate valurile vieții l-au călit duhovnicește în așa măsură încât putem spune că în veacul al XX-lea erau recunoscute trei mari vetre formare spirituală:
Arsenie Papacioc în Dobrogea,
Adrian Făgețean în Muntenia și
Iustin Pârvu în Moldova - preluând totodată și sarcina lăsata de marii duhovnici ai Moldovei,
Cleopa al Sihăstriei și Iachint al Putnei.
Memoria părintelui Iustin, începând de astăzi, este istorie, este pateric și este scriptură. Memoriile părintelui Iustin sunt roadele muncii sale: mănăstiri, schituri, monahi, monahii și creștini bine formați duhovnicește care sunt de fapt și de drept temelia sănătoasă a nației românești.
Părintele Iustin încheie astăzi pleiada duhovnicilor a căror cuvinte sunt profetice și care odată rostite, nu mai pot întoarce voia și mila Lui Dumnezeu de la cei care le-au cerut: „Așa te-am sfătuit, așa faci” – spunea părintele, și cuvântul spus era cuvânt. Aceste lucrări sau monumente spirituale ale operei duhovnicești a părintelui Iustin, nu sunt nici pe departe moștenire lăsată vreunui viitor ucenic sau pretins fiu de taină, ci sunt tezaurul
Bisericii Ortodoxe Române, intrând în cartea valorilor spirituale a Lui Dumnezeu. Singur Dumnezeu este stăpânul și păstrătorul fiecărei osteneli, fiecărei rugăciuni, fiecărei lacrimi și oricărei jertfe dăruite de părintele Iustin lumii acesteia trecătoare.
„Să nu vă întristați ca păgânii care nu au nădejde”
(I Tes. 4, 13) Îndemnul părintelui Iustin este îndemnul
Sfântului Apostol Pavel: „Rugați-vă neîncetat.”
(I Tes. 5, 17). Îndemnul părintelui Iustin este îndemnul Sfintei Scripturi „De ce dormiți ? Sculați-vă și vă rugați, ca să nu intrați în ispită.”
(Luca 22, 46) chiar dacă vor apărea mulți profeți mincinoși și povestitori mincinoși care vor învia un folclor personalizat la adresa marelui duhovnic arogându-și tot felul de taine, trăiri, cunoașteri, descoperiri sau poate chiar cuvinte testamentare lăsate cu mare pogorământ de însuși părintele. Spune Apostolul: „Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii.”
(II Cor. 11, 14) Să nu-i credeți !
Părintele Iustin este de fapt și de drept părintele tuturor monahilor și monahiilor care împlinesc voia Lui Dumnezeu și poruncile pe care El le-a dat și le-a lăsat. Este părintele tuturor creștinilor care păzesc legea sfântă a Lui Dumnezeu și o trăiesc deplin prin faptele lor. Folclorul contemporan specific nouă, neamului românesc, istoriile, pietismele, lacrimile și toate cuvintele de suflet inventate cu privire la părintele Iustin nu vor fi decât simple vorbe deșarte: „Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății”
(Mt. 12, 36) Biserica are prin părintele Iustin, o icoană contemporană a duhovnicului la a cărui măsură puțini sunt cei care ar putea să ajungă. Cine poate spune cât a postit părintele Iustin ? Cine poate spune cât a suferit părintele Iustin ? Cine poate spune câte lacrimi a vărsat pentru ucenici sau fii duhovnicești ? Sau cine poate spune măsura și puterea rugăciunii părintele Iustin ? Avea o vorbă de duh pe care o folosea adesea ca să ne arate nouă, celor de azi, măsura noastră:
„Bă, cum să învie el pe cineva dacă el îi mort ?” Aceste cuvinte spun mai mult decât putem gândi sau crede. De aceea, prima rușine din partea oricăruia ar îndrăzni să se numească ucenic apropiat sau fiu duhovnicesc, este să se creadă la măsura părintelui Iustin.
Gândind din perspectiva vieților sfinților, dacă ar fi să alcătuim o biografie a părintelui Iustin, am putea spune în câteva cuvinte toată esența vieții marelui duhovnic. Născut într-o familie creștină model, cu o mamă sfântă de care n-a ezitat niciodată să vorbească ori de câte a avut ocazia, trăit într-o Românie sănătoasă, nebătătorită de tăvălugul comunist, format la umbra adevăratelor valori spirituale și duhovnici ai vremii, și-a însușit esența viețuirii monahale încuind-o adânc în inima sa și păstrând-o ca pe o comoară de mare preț. A trăit singur. S-a rugat singur. A vorbit cu Dumnezeu singur.
Părintele Calistrat
Mănăstirea Vlădiceni
16.06.2013