[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

Ar fi absurd să fiu iubit de toată lumea. Ar fi Raiul. Nu mă refer doar în forum, ci mai ales în viaţa reală.

Nici Hristos, nici Pavel, nici Apostolii, nici Sfinţii, nici Martirii, nici Preoţii, nici Diaconii, nici Monahii sau Monahiile, şi orice creştin, vreodată, nimeni nu a fost iubit de toată lumea. Pentru că asta e lupta cea mai mare: să iubeşti pe cît mai mulţi posibil, pe toţi dacă-i posibil.

Cezar-Ioan şi alţii pe care vă deranjez eu, sau semnătura mea, sau orice cuvînt sau atitudine a mea, Dumnezeu să vă mîntuiască. Semnătura mea rămîne. Nu ca să vă fac în ciudă, ci pentru că face bine, mie întîi. Voi continua să vă iubesc cu multă durere pentru orice cădere a vostră, chiar de-ar fi să mă ucideţi în viaţa reală.
Intenţiile mele în orice spun şi fac sunt creştineşti, sunt biblice, sunt din harul ce mi l-a dat Dumnezeu la Taina Sfîntului Botez şi Taina Sfintei Mirungeri, ca oricărui creştin, sunt din iubirea ce vi-o port, ce mi-a dat-o Dumnezeu, aşa neputincioasă cum e ea, în veşnica mea nevrednicie de toată bunătatea. Pomeniţi-mă în rugăciunile voastre, dragii mei fraţi iubiţi.

Să revin on-topic.

Cătălin, dragul meu frate, vorbeşti prostioare. Niciunde în Legea Veche nu este binecuvîntată şi dezlegată pedeapsa cu moartea. Moise nu dezleagă aşa ceva, căci el e cel prin care vine Legea Veche, şi decalogul ce zice -să nu ucizi-. Sigur. Războiul just nu există în creştinism. Şi nici un alt fel de război. E imposibil. Impropriu iubirii. Lui Dumnezeu şi oricărui creştin.

Apoi înaintea lui Moise, Avraam, care vroia să-şi sacrifice chiar singurul copil pentru Dumnezeu, este oprit de Dumnezeu şi i se dă berbecul din tufiş. Isaac şi Iacov, niciunde nu este dezlegată pedeapsa cu moartea. Domnul le spune clar poporului Său, prin care a ales să vină Mesia: SĂ NU UCIZI. Iar ei au pornit război cu moabiţii, filistenii şi alţii. Drept urmare, au ajuns în sclavie. La egipteni, 400 de ani la babilonieni şi pînă în 1956 nu au avut nici măcar o ţară a lor. Pentru că au ucis, încălcînd porunca şi pentru că au ucis chiar şi pe Domnul Dumnezeu Hristos.
Dezlegarea dată de Sfîntul Dimitrie, nu este creştinească, a greşit, dar prin pocăinţă şi nerepetarea păcatului făcut, a ajuns la sfinţenie, la fel cum şi psalmistul David a desfrînat cu soţia lui Urie, iar pe el l-a ucis, indirect, trimiţîndu-l în luptă. Dar şi crimele Sfîntului Ştefan cel Mare, necreştineşti, sau desfrînarea Sfintei Maria Egipteanca, necreştineşti. Pentru că Sfinţenia tocmai în asta constă. Pocăinţa. De faptele rele. Iubirea. Respingerea răului. Şi umplerea sufletelor noastre de abundenţa virtuţiilor. Nu sunt o utopie. Sunt nu doar reale, ci sunt realitatea. Palpabilă. Sfinţenia şi harul şi Duhul Sfînt, poţi să le atingi cu mîna materială. Şi ca să nu vă smintească cuvintele mele: în Sfîntul Potir, cînd atingi Sfinţenia cu limba, cu buzele, şi sfintele moaşte, cînd le atingi şi atingi harul chiar pe tine însuţi, fiecare dintre noi, cînd facem fapte bune. Îl atingi pe Dumnezeu în fiecare faptă bună. Chipul lui Dumnezeu din chipul nostru. Chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre noi, pe fiecare faţă a oricărui om, cerşetor, preşedinte sau soldat străin. E Iubirea. Cum să vrei să faci rău lui Dumnezeu? Cum să vrei să faci rău iubirii? Oricît de multă rău ţi-ar face un om, el greşeşte. Va înţelege şi el că a greşit, poate pe patul de moarte. Şi va plînge cu amar. Noi îl iertăm, din clipa cînd ne-a greşit. Pentru că suntem în Dumnezeu. Pentru că suntem creştini. Pentru că şi acel om, poate să fie creştin, să devină, să iubească ca şi creştinii. Dar are nevoie întîi să fie iubit. Şi noi cu toţii, cu toţii suntem iubiţi, încă din pîntecele maicii noastre. Şi suntem chemaţi la sfinţenie, în iubire. Doar cu iubire, există sfinţenie, există tot şi toate. De ce să ne fie frică de moarte? De ceva ce nu mai există? A biruito Hristos. Noi, creştinii, nu mai murim, ei, cei ce nu înţeleg şi ne fac rău, pot să ne ucidă, dar noi nu murim, vom merge la Hristos, vom Învia şi noi, chemaţi de Hristos, sufletele noastre vor primi trupul lui Hristos Cel Înviat, care deşi materie, trecea prin materie, prin uşile încuiate. Aşa vom fi. Ca Adam şi Eva, înainte de cădere. Aceasta nu e starea noastră normală. Nu e omul, cum trebuie să fie. E omul căzut, care luptă cu materia ce s-a supus păcatului şi neascultării. Şi prin iubire, dragii mei, prin Iubire, putem. Putem totul. Tot binele. De ce să ne lipim sufletele, minţile şi trupurile trecătoare de pămînt, mergînd în războaie, şi de orice materie, de lux, de confort? Cînd tot ce avem nevoie e strictul necesar, ca să răspîndim Iubirea. Ca şi Pavel, la Aquilla şi Priscilla, făcătorii de corturi. Toate tainele sunt ascunse sub ochii noştrii scumpi. Oh, iubiţii mei scumpi şi dragi, scumpi mei fraţi iubiţi, de-aţi înţelege. Doar de Iubire avem nevoie. Şi de nimic altceva. Ce este Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor dinăuntrul nostru dacă nu iubire? De aceea Dumnezeu nu ne lasă, pentru că vrea ca noi să învăţăm să iubim. Şi iubitului şi vrăjmaşului diavol, să-i fim exemplu de iubire. E uimitoare şi fără cuvinte, Iubirea. Ce mult aş mai vrea să vă scriu. Dar avem Sfînta lui Dumnezeu Iubire, din Scriptură. Iubita Biblie. Să facem, să împlinim ce e acolo şi vom cunoaşte Iubirea, umplîndu-ne de ea. Aşa să reuşim. Şi reuşim. Căci Domnul Dumnezeu Treime, Savaot, Iubire, e cu noi. Amin.

În nici un caz, dar absolut în nici un caz să nu ucidem pe nimeni. Pe nimeni, indiferent de circumstanţe şi oricît de mare ar fi răutatea din celălalt. Hristos a murit pentru răutatea lui. Pentru ca el să devină plăcut lui Dumnezeu. Pentru asta trebui să ne dăm noi sufletul. Pentru ca prin iubire, el întîi de toate, cel de lîngă noi, apoi şi noi, să devenim plăcuţi lui Dumnezeu, Cel ce s-a făcut şi se face plăcut nouă, unde din înaltul cerului nevăzut de materie, s-a coborît şi a luat materia căzută a omului, răstignit fiind de materia căzută, pentru ca pe noi, oamenii să ne ridice, la înaltul cerului, cu EL. Mîntuieşte-ne, Doamne. Amin.

Bucurii.