Hai sa terminam odata cu povestea copiilor din flori al Sf. Stefan cel Mare:
„Magazin istoric” , ianuarie 2006
COPIII DIN FLORI AI LUI ȘTEFAN CEL MARE
SORIN IFTIMI
Există o persistentă „tradiție” privitoare la viața sentimentală a lui Ștefan Vodă, care îl zugrăvește ca pe un soț veșnic infidel, ce a semănat copii din flori în toate colțurile țării. Este o istorie paralelă, ce a căpătat ușor credit într-o țară în care domnește convingerea că niciodată „nu iese fum fără foc!”. Din această pricină s-a ajuns, spre exemplu, ca în anul aniversar care a trecut, numele marelui voievod să constituie pretextul unei expoziții de grafică de gust îndoielnic, ce friza pornografia.
Chestiunea copiilor din flori ai lui Ștefan cel Mare a fost totuși elucidată în mare parte, de multă vreme, prin contribuțiile a numeroși istorici. Din diverse motive însă, concluziile lor sunt cu greu asimilate de conștiința publică.
Din cele trei căsătorii, domnul a avut cel puțin opt copii, dintre care trei fete. Astăzi pot părea numeroși, dar pentru acea vreme era un număr cât se poate de obișnuit. Războaiele și epidemiile
Reprezentau riscuri ce puteau fi învinse doar prin asigurarea unui număr mare de urmași.
Mic dicționar explicativ
In cazul unui domn, adesea căsătoria nu avea nimic de-a face cu sentimentele, orice alianță matrimonială reprezentând, în primul rând, o chestiune politică. Căsătoriile lui Ștefan Vodă, realizate cu multă înțelepciune, schițează grăitor aspirațiile sale politice. Dacă vorbim despre sentimentul iubirii, așa cum era înțeles el în veacul XV, nu cadrul matrimonial este cel mai potrivit câmp de cercetare, în principiu, relațiile nelegitime oferă materialul de care avem nevoie. Nu întâmplător, pentru a desemna rodul unei asemenea iubiri, în limba română s-a găsit romantica sintagmă: „copil din flori”. De obicei, asemenea fii erau frumoși, înzestrați și iubiți. Trebuie să arătăm că în epocă, termenul de „copil” avea înțelesul de băiat născut în afara căsătoriei, cei legitimi fiind numiți „fii” sau „feciori”. Pentru bastarzi se folosea uneori și cuvântul „baistruc”. Cunoscuta formulă de „os domnesc” arăta o descendență autentică, pe linie masculină, însă nu neapărat și pe cea feminină, după cum „sânge domnesc” exprima o descendență domnească doar pe linie maternă. In cazul stingerii fiilor legitimi, asemenea „fii naturali” puteau revendica tronul țării și duce mai departe coroana părintelui lor. „Țiitoarele” domnilor Moldovei, deși s-au bucurat probabil de un statut aparte, nu au ajuns să ocupe o poziție cvasi-oficială la Curtea domnească, ca în cazul favoritelor regale de la Curtea Franței. Adesea, o asemenea legătură a unui domn nu putea fi oficializată printr-o căsătorie din cauza treptelor sociale diferite din care proveneau cei doi parteneri. „Egalitatea de naștere” era un principiu respectat. Domnii nu aveau dreptul la o căsătorie obișnuită, precum oamenii de rând. In cazul lui Ștefan Vodă, pentru asemenea legături sentimentale nici măcar nu era nevoie să fie infidel față de soția legitimă. Să nu uităm că în tinerețe a avut două perioade în care postul de „doamnă” a fost vacant: 1457-1463; 1467-1472. In aceste intervale este foarte posibil să se fi consumat unele relații amoroase din care să fi rezultat chiar copii. Categoriile de izvoare păstrate, prin natura lor, nu oferă și nici nu pot oferi prea multe informații privitoare la asemenea subiecte. Este firesc, din moment ce nici despre fiii legitimi ai lui Ștefan Vodă nu avem prea multe date. Considerat fiu din flori, al unui tată care ar fi fost, la rândul său, copil din flori, era de presupus ca Ștefan să fi dus pe culmi această tradiție de familie, excelând și aici, ca în tot ce făcea. Comparat însă cu alți domni, precum bunicul său, Alexandru cel Bun, cu fiul său, Bogdan III, sau cu Alexandru Lăpușneanu, de exemplu, Ștefan cel Mare a avut performanțe modeste în acest domeniu, dând dovadă de o neașteptată cumpătare. In cele ce urmează, vom analiza, pe rând, legăturile sentimentale atribuite de diverși istorici lui Ștefan cel Mare, din care ar fi rezultat copii din flori, pentru a vedea în ce măsură faima sa de „mare iubăreț” este susținută de argumente concrete. Nu este sigur că Alexandru, cel dintâi fiu al lui Ștefan cel Mare, a fost fiul unei țiitoare, identitatea mamei sale rămânând discutabilă. Toată dezbaterea se baza pe faptul că în pomelnicul mănăstirii Bistrița figurează o „Marușca, mama Iui Alexandru”, necunoscută ca soție a voievodului. Este singura sursă care vorbește despre ea. Au urmat speculațiile istoricilor. Dacă Marușca a fost doar o legătură nerecunoscută de Biserică, e greu de crezut că numele său ar fi fost admis în pomelnic; la fel, dacă nu făcea parte oficial din familia ctitorului, numele ei nu ar avea ce căuta în acest gen de document. Unii istorici au presupus că a existat o căsătorie oficială a lui Ștefan înainte de venirea sa la tron, din care s-ar fi născut doi fii: Alexandru și Ilie, deși viitorul domn avea o vârstă prea fragedă la acea vreme. Pe de altă parte, Marușca nu este numită nicăieri „doamnă”. Se știe că, în primii șase ani de domnie, Ștefan nu a fost căsătorit. Sunt însă indicii că acest Alexandru era, mai curând, fiul Evdochiei de Kiev, cea dintâi doamnă a lui Ștefan, cu care se însurase în 1463. Prima mențiune documentară a „iubitului nostru fiu Alexandru” datează din 28 aprilie 1464, fiind deci foarte plauzibilă o naștere legitimă. La 1466, în urma unei danii către Muntele Athos, Ștefan ceruse ca pomelnicul mănăstirii Zografu să amintească „și pe doamna mea lângă domnia mea și pe copiii noștri dăruiți de Dumnezeu, Alexandru și Elena” (Magazin istoric, nr. 2/1974).
Enigmatica Marușca si Bogdan, fratele lui Bogdan
Poate o soție legitimă a unui domn să dea naștere unui fiu nelegitim? Provocarea a fost lansată de N. Iorga, care semnala o anumită nepotrivire cronologică, ajungând la concluzia că Maria-Voichița l-ar fi născut pe Bogdan cu câțiva ani înainte de a deveni doamnă, pe vremea când Maria de Mangop mai era încă în viață. Cu alte cuvinte, înainte de a-i fi doamnă, tânăra domniță munteancă, Voichița, i-ar fi fost țiitoare lui Ștefan cel Mare, iar Bogdan, „rodul șoldurilor lui Ștefan Vodă”, i s-ar fi născut ca bastard, căsătoria survenită ulterior transformându-l în urmaș legitim.
In realitate, se știe că doamna Maria de Mangop a avut doi fii, Ilie și Bogdan; primul s-a stins foarte curând, iar Bogdan a murit în 1479, după cum arată inscripția pietrei sale de mormânt de la Putna. In același an, 1479, la 16 iunie, doamna Măria Voichița 1-a născut pe Bogdan-Vlad. Incurcătura pricinuită de existența a doi fii cu același prenume 1-a făcut pe N. Iorga să creadă, cel puțin pe moment că viitorul domn Bogdan III a venit pe lume înainte de oficializarea celei de-a treia căsătorii a lui Ștefan cel Mare. Ipoteza sa a fost infirmată de cercetările ulterioare.
Documentele și cronicile arată că doar despre unul singur dintre fiii lui Ștefan Vodă se poate afirma, în mod cert, că s-a născut în afara căsătoriei: Petru Rareș. Mama sa era o Maria, devenită apoi soția unui Rareș, târgoveț din Hârlău. După o veche tradiție, ea ar fi fost din neamul boierilor Cernat, stăpâni de pe la 1448 ai lacului Brateș, de lângă Galați (Magazin istoric, nr. 3/1977). Aceasta ar explica preocuparea pentru negoțul cu pește, în care fusese implicat Petru Rareș, înainte de a urca pe tron. Iată cum sună panegiricul lui Macarie, referitor la comanditarul cronicii sale: „După revelația lui Dumnezeu, a fost ales în domnie Petru cel Minunat și în același timp a fost împobobit cu cununa domniei [...] Și acesta era una din odraslele veșnic pomenitului Ștefan, ascuns ca odinioară lumina sub obroc, care a fost înălțat la scaunul domniei cu cinste, după sfatul obștesc, și sfințit cu untdelemnul binecuvântării, cu mâna celui pe care l-am pomenit mai înainte [mitropolitul Teoctist], că l-a uns și pe nepotul său”. Cronica muntenească a lui Radu Popescu relatează și ea că „la moartea lui Ștefăniță vodă, vrând boierii să pună domn care să fie din sămânță domnească, au ieșit unul de au auzit din gura mitropolitului ce să pristăvise mai înainte, că Patru Măjarul de la Hârlău iaste fecior lui Ștefan vodă, care iaste făcut din muerea unui târgoveț den Hârlăurce l-au chemat Rareș. Pe acesta adeverindu-l fecior de domn, l-au ridicat cu toții domn”.
Dimitrie Cantemir comenta la rându-i că Petru Rareș, sau Majă, era fiul lui Ștefan cel Mare, „dar dintr-o căsătorie nelegitimă, din a cărui alegere se vede limpede cu câtă sfințenie respectau boierii de altădată succesiunea la tron a moștenitorilor domnilor lor. Intr-adevăr, nimeni nu știa ce era cu nașterea acestui Petru, fie că părintele său se rușina că avea un copil dintr-o însoțire vinovată, fie că nu vroia să dea prilej la dezbinări care s-ar fi iscat dintr-asta după moartea lui, iar Petru însuși, neștiutor de originea sa nobilă, ajunsese într-atâta sărăcie, încât era nevoit să-și țină zilele dintr-o îndeletnicire cu totul de rând, negoțul de pește (care la moldoveni se numește măjerie și i-au și dat mai târziu acestuia numele de Majă). Dar în vreme ce toată lumea era încredințată că prin moartea lui Ștefan VI vestitul neam al Drăgoșeștilor se stinsese, și după ce boierii se adunaseră spre a alege un nou domn, apăru mama acestui Petru și le arătă un hrisov (sau uric) al lui Ștefan cel Mare, prin care pe ea o declarase scutită de dări și pe fiul ei îl recunoscuse drept copil al lui; prin aceasta i-a minunat așa de tare, încât, fără vreo altă consfătuire, au ales domn pe acest Petru, ca fiind fiul domnului lor și l-au chemat de la negoțul cu pește la tron [...]”.
Interesantă coincidența între prenumele și ocupația acestui bastard și patronul său spiritual, Apostolul Petru, supranumit „Pescarul”.
Prin descendența din familia Cernat, legată de lacul Brateș, Petru Rareș ar fi un înaintaș al generalului Cernat, din timpul războiului de independență de la 1877-1878. Mai nou, Maria Magdalena Szekely a oferit o altă atrăgătoare ipoteză, arătând că mama lui Petru Rareș pare a nu fi fost o simplă orășeancă din Hârlău, ci avea ascendență în înalta boierime moldovenească. Astfel, ea pare a se trage din neamul lui Isaia logofăt din vremea lui Alexandru cel Bun, iar soțul acesteia, așa-zisul „Rareș”, nu era nici el un târgoveț oarecare, ci ar fi fost un descendent al boierului Bârlă de la Hârlău.
Petrașco da. Mircea nu
In afară de Petru Rareș, a mai existat un fiu al lui Ștefan Vodă purtător al acestui prenume, Petrașco - zis de la Putna. Nu s-a putut stabili cu certitudine identitatea mamei sale. Este menționat în documente pentru prima dată în 1471, la patru ani după moartea Evdochiei de Kiev și înaintea căsătoriei cu Maria de Mangop (1473). S-a presupus deci, că acest Petrașco era rodul unei țiitoare, din perioada de văduvie a lui Ștefan Vodă, dar nu este exclus să fi fost fiul Evdochiei. A murit la o vârstă fragedă, numele său figurând pe o piatră de mormânt de la Putna, din 1480 (Magazin istoric, nr. 1/1969).
A rămas vestită corespondența lui Ștefan cel Mare cu boierii brăileni, din 1481, în care este amintită o anume Călțuna, pe al cărei fiu, Mircea, pretendent la tronul muntean, Ștefan îl numea „feciorul Domniei Mele”. Scurta scrisoare a boierilor brăileni poate fi redată integral, pentru pata de culoare pe care o aduce: „De la toți boierii brăileni și de la toți cnezii și de la toți Românii îți scriem ție, Ștefan Voievod, Domn moldovenesc. Este în tine omenie, ai tu minte, ai tu creieri, de-ți strici cerneala și hârtia pentru un copil de femeie stricată, fiul Călțunei, și zici că-ți este fiu? De-ți este fiu și vrei să-i faci bine, ci tu orânduiește să fie după moartea ta Domn în locul tău, și pe mă-sa iea-o și o ține, să-ți fie Doamnă, curn au ținut-o în țara noastră toți pescarii brăileni; ci tu țineți-o să-ți fie Doamnă. Și învață-ți tu țara ta cum să te slujească, iar pe noi să ne lași în pace, că, de-ți cauți dușman, îl și găsești! Și așa să știi: avem Domn mare și bun și avem pace din toate laturile; să știi că toți pe capete vom veni asupra ta și vom sta „pe lângă Domnul nostru Basarab Voievod, până ce vă vom pierde capetele”.
Unii autori, printre care și Aurelian Sacerdoțeanu (Magazin istoric, nr. 1/1969), au luat de bună ideea că acest pretendent era efectiv fiul lui Ștefan Vodă, fiind rodul „unei legături întâmplătoare în vremea pribegiei din Țara Românească, unde ea [Călțuna] își va fi avut bărbatul ei legiuit”. Apelativul de „fiu” nu indica însă filiația, în sens genealogic, așa cum s-ar putea crede, ci, în limbajul diplomatic al vremii, cum arăta acum câțiva ani Leon Șimanschi, marca subordonarea politică, trăsături ce defineau relația dintre cei doi. Se știe că pretendentul Mircea, sprijinit de Ștefan cel Mare, era fiul domnului muntean Vlad Dracul, deci frate al lui Vlad Țepeș și Radu cel Frumos.
In sfârșit, amintim alte două cazuri. Este vorba des¬pre doi nepoți ai lui Ștefan Vodă, care au pretins ei înșiși a fi feciorii acestuia. Primul a fost semnalat de N. Iorga în 1915: un pretendent la tronul Moldovei, refugiat în Polonia, pe nume Ioan (sau „Iani”), care se intitula „rege al Moldovei”. Ulterior, istoricii care s-au ocupat de problemă au căzut de acord că acesta putea fi nu un fiu, ci un nepot al lui Ștefan cel Mare, născut din Alexandru, fiul Marușcăi, amintit mai sus.
Cel de al doilea caz este acela al lui Ștefan Lăcustă. L-am elucidat într-un număr recent al revistei (9/2005).
In cunoscutul său studiu privitor la Roirea familiilor românești peste Nistru, G. Bezviconi semnala, încă din 1941, faptul că în familia nobililor ruși Rahmaninov s-a păstrat o veche legendă genealogică potrivit căreia ei s-ar trage dintr-un strămoș care era fratele domniței Olena, fiica lui Ștefan cel Mare, căsătorită la Moscova (Magazin istoric, nr. 6/1997). Acest personaj, numit Ioan, era poreclit „Sused”, adică „vecin”. Neexistând nici un fiu legitim al lui Ștefan vodă purtător al acestui nume, se poate admite, ca ipoteză, posibilitatea ca el să fi fost un fiu natural necunoscut. Astfel, celebrul compozitor rus Serghei Rahmaninov (1873-1943) ar apărea ca descendent din domnul moldovean. Temeiurile documentare ale acestei tradiții nu au fost însă înfățișate vreodată.
Fiice din flori?
Dacă fiii naturali ai domnilor pot lăsa urme mai vizibile în cronici și documente, prin revendicarea dreptului lor la tron, eventualele fiice născute din diverse țiitoare sunt mai greu de identificat. Când vorbim despre o asemenea fiică, gândul ne duce spre Oana cea bălaie, „Băbătia” din drama Apus de Soare a lui Delavrancea. Personajul era însă o simplă ficțiune a autorului, nefiind atestată de sursele istorice. Dumitru Almaș a construit un roman în jurul acestui personaj, intitulat chiar Oana (Editura Militară, 1986). C. Gane menționează în treacăt o posibilă fiică a lui Ștefan, măritată cu nobilul polonez Sambuszko, fără a arăta însă pe ce se întemeiază. Probabil că este vorba despre acea Marie, fiica necunoscută semnalată în 1870 de B.P. Hasdeu. Această Marie era însă o fiică legitimă, din căsătoria lui Ștefan cel Mare cu Măria Voichița. Se admite astăzi ca foarte posibilă căsătoria Mariei cu Teodor (Bogdan) Vișneviețchi, reprezentant al dinastiei domnitoare din Lituania, a Gedimynilor. Incă din veacul XVI circula tradiția potrivit căreia Petru Rareș a avut o soră din care se trage Dimitrie Vișneviețchi, organizatorul căzăcimii zaporojene. Acesta nu era însă fiul lui Teodor Vișneviețchi, așa cum credea Iorga. La 1563, Dimitrie Vișneviețchi s-a manifestat ca pretendent la tronul Moldovei și tocmai de aceea se înfățișa ca descendent din Ștefan cel Mare.
Istoricul C. Rezachevici a arătat recent cât de fragil era suportul unei asemenea pretenții, prin care Dimitrie putea fi socotit, în epocă, un fel de văr prin alianță al lui Iliaș Rareș: Magdalena Bereslav, o soră a ultimei soții a lui Petru Rareș (Ecaterina Brancovici), îi era mamă vitregă lui Dimitrie Vișneviețchi, fiind a doua soție a tatălui său. La propriu, nici o picătură din sângele lui Ștefan Vodă nu curgea prin venele acestui aventurier.
Din sursele documentare pe care le putem verifica astăzi, nu putem extrage însă nici o mărturie certă despre vreo fiică nelegitimă a lui Ștefan Vodă. Concluzia investigației de față este limpede, dar surprinzătoare probabil pentru multă lume: în ciuda faimei sale de mare semănător de bastarzi, lui Ștefan nu i se pot dovedi, cu probe documentare, decât unul sau cel mult doi fii nelegitimi: Petru Rareș și, posibil, Alexandru. Ceilalți presupuși bastarzi ai domnului s-au născut nu din păcatele lui, ci din... fantezia istoricilor.
|