[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

Unde frate N. Priceputu? Unde dă binecuvîntare Biserica pentru războiul de apărare?

În care verset Scripturistic, mai ales Noului Testament, dar şi al Vechiului, unde spune Dumnezeu: mergeţi şi ucideţi, apărîndu-vă ţara? Nu am găsit aşa ceva.

Unde, în care canon al Sfinţilor Părinţi, de la care Sfînt Sinod Ecumenic, se dezleagă crima şi uciderea altui om ?

Cînd a trimis Biserica lui Hristos creştinii să apere neamul şi credinţa, ucigînd alţi oameni ?
Iar dacă o va face, Biserica lui Hristos, nu va mai fi a lui Hristos, ci va fi în erezie.
Iar aici amintesc Sfîntul Sinod al 4-lea ecumenic, cînd întreaga Biserică Creştină, toată Ortodoxia era căzută în erezie. Erezia monofizită.
Un singur om, unul singur, pe tot pămîntul, Sfîntul Maxim Mărturisitorul, mai era creştin ! Şi el învăţa încontinuu: "scuipaţi din gurile voastre împărtăşania monofizită. scuipaţi şi călcaţi în picioare ce spun monofiziţii că e trupul şi sîngele lui hristos, că e un hristos mincinos."
Pentru îndrăzneala lui, i-au fost tăiate limba, să nu mai poată vorbi Adevărul şi mînă drepată să nu mai poată binecuvînta în numele lui Hristos. Apoi la scurtă vreme a adormit, Biserica a făcut al 4-lea sinod ecumenic, şi a ieşit din erezie.

Gradaţie a păcatelor, există, dar tot păcate rămîn.
Nu dragul meu, nu trebie să ucizi apărînd acele suflete nevinovate ale copiilor. Dacă poţi să-i ajuţi, să-i scapi în alt fel, fă-o, e bine, dar nu să ucizi. Pe nimeni. E limpede ce spune Hristos Mîntuitorul. Dumnezeu. Scriptura. E limpede de tot. Mai rămîne să urmăm învăţătura, că să fim sfinţi, să moştenim Cerurile.

SĂ NU UCIDEM, indiferent ce şi cum ar fi. Datoria noastră a creştinilor, ESTE să cotropim, să cucerim. Dar sufletele. Necredincioşilor. Cu iubirea noastră. Şi să ne apărăm de forţele întunericului. Şi să nu ucidem.

Dacă îl iubeşti pe vrăjmaş, înafară de a fugi din calea lui, dacă el vrea să-ţi ia sufletul tău, nu ai cum altfel să îl iubeşti. Cînd nu acceptă să vorbească cu tine, şi a declarat război, ori te supui stăpînirii, ori fugi. Şi nu spun eu asta, ci Cuvîntul lui Dumnezeu. Aşa îl iubeşti. Nu apărînd nimic. Dacă Însuşi Dumnezeu îi îngăduie să facă nelegiuirea, că îl iubeşte, de ce să-i iei viaţa tu, cînd nici Dumnezeu nu i-o ia? Dacă Dumnezeu aşteaptă pocăinţa lui, de ce să împiedici tu pocăinţa lui, luîndu-i viaţa? Cu ce drept? Cu de la cine putere?

Cînd Biserica Creştină, singura rămasă Ortodoxă, va învăţa şi va îndemna creştinii, să o apere pe ea şi graniţele teritoriale ale unei ţări, ucigînd alţi oameni, acea "biserică" se află în înşelare, în erezie şi creştinii, trebuie să îndrepte, amintind ierarhilor Scripturile, şi făcînd Sfînta neascultare a ierarhilor ce îndeamnă şi învaţă greşit, spre pieirea lor şi a celor dimpreună cu dînşii.
Deci, Biserica trebuie să fie nedespărţită de Scriptură şi nicidecum invers. Biserica trebuie să asculte de Scriptură şi de Sfinţii Părinţi, nicidecum invers. Căci, Biserica, poate cădea în erezie, şi trebuie trezită din dormitarea ei, ajutată în neputinţa ei.

Iar articolul ce mi-ai dat, se spune clar că creştinul trebuie să fie împotriva războiului. Sfîntul Ambrozie al Milanului, aminteşte de combaterea nedreptăţii, dar nu aminteşte de ucidere. Altfel, nu ar mai fi putut fi sfînt, decît sfînt mucenic. Ci combaterea nedreptăţii prin cuvînt, prin iubire.

Bucurii.